Zâna Andreea Marin, în lumea celor patru lăbuţe. Cu colţi agresivi.

Aidoma actorului Robert Powell – prizonier pe viaţă al rolului Isus din Nazaret după ce Franco Zefirelli l-a făcut nemuritor în filmul omonim -, ştampila pusă pe un personaj după ce acesta îşi capătă celebritatea într-o anumită haină devine, la un moment dat, falsă şi prea strâmtă. Andreea Marin este cel mai recent şi mai limpede caz.
Suma faptelor bune şi a feluritelor misiuni mediatice ale Andreei nu o desprind niciodată de “calitatea” de Zână. Zâna Surprizelor. Surprizelor care nu mai sunt la TVR din 2008! Zâna, conform basmelor copilăriei, trebuie să fie hieratică, blândă, salvatoare, pe scurt un munte de miere, acţiune şi cuminţenie. Totuşi, Zâna Andreea vrea să fie şi om. Dar uită că nu are dreptul, ca noi toţi, să se enerveze, să scape o sudalmă. Şi în niciun caz să îşi iasă din minţi când e încolţită de o haită de câini. Zâna trebuie să rămână Zână. Cum devine Om, poate fi retrogradată rapid la categoria zgripţuroaică.
Nu aş glumi prea mult pe seama unui moment de reală spaimă prin care a trecut Andreea Marin. Altfel, o femeie foarte bătăioasă, ba chiar colţoasă când o ataci – v-o amintiţi când s-a întors din Dubai în plin anunţ de divorţ şi paparazzii o şicanau în trafic, cu copilul în maşină? După 25 de ani de media, aş avea nevoie, totuşi, de la filozofii internetului, de un manual de bune practici, pentru cazul în care eşti vedetă şi în egală măsură eşti înconjurată de nişte câini agresivi. Să te laşi muşcată, cu privire de martir? Să spui repede în gând un acatist? Sau să faci ceva pentru ca pericolul să nu mai existe?
Îmi declin competenţa, pentru că pe mine m-a compostat un maidanez – fără să fi provocat în viaţa mea cu ceva vreo vietate – pe vremea când nu eram decât un biet redactor-şef de revistă. E drept, am fost înconjurat de haite de câini isterici de zeci de ori pe străzile Bucureştiului şi am scăpat mergând liniştit printre ei. Dar până la un punct… Iarăşi, nu sunt în măsură să comentez, pentru că primul sentiment pe care l-am avut când am auzit la radio că un copil, Ionuţ Anghel, a fost mâncat de câini, a fost să iau o puşcă şi să fac dreptate. Evident, un gând greşit, dar am un băieţel şi m-am gândit ce ar fi fost dacă era al meu!
Am puternica senzaţie că gânditorii reţetelelor de socializare care o fac pe Andreea Marin fiară, brută, criminală – şi femeia n-a făcut altceva decât să cheme autorităţile şi să SPUNĂ “off the record” la nervi că şi-a luat armă legală, fără să fi folosit-o însă! – se pot împărţi în trei tabere: naivi manipulaţi, persoane cărora le plac căţeii pănă în clipa în care trebuie să-i ia în casă şi, finalmente, oameni care au foloase clare de pe urma patrupedelor. Dacă s-ar da un leu pentru fiecare mostră de ură şi jignire spusă online, am fi o ţară de milionari!
Cândva, Dan Negru mi-a spus că există în România câteva “branduri mergătoare”, cum le spunea el – Nadia, Năstase, Hagi, Beligan, Tamara, Draga, Piersic -, la care adăuga din zona TV, cu modestie, deşi se putea include şi pe el, pe Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. Adică persoane care “vând” prin simpla lor prezenţă. Uite că, la 17 ani de când a devenit Zână, Andreea Marin e încă bună de “locomotivă” pentru promovare şi obţinere de fonduri, chiar şi pentru cei care dau în ea pentru a-şi trage beneficii. Departe de mine dorinţa de o idiliza pe Andreea – nu pot să o fac eu mai Zână decât este -, ba chiar istoria relaţionării noastre are mulţi ani în care am avut opinii contrare şi nu am vorbit. Dar nu pot însă nu remarc că a ajuns la un echilibru existenţial potrivit cu momentul vieţii. Îşi poartă frumos anii – nu ca altele care nu înţeleg că de la o vârstă încolo, treci în limita jalnicului dacă te dezbraci şi vorbeşti doar despre sex. Iar în acest caz cu patru lăbuţe, nu s-a dezis de acest statut.
E grav că a înjurat ? Bun… Să ridice mâna cine nu a înjurat în viaţa asta! Fără ipocrizie.