A doua zi “tiraneza” a fost magnifică. Asta și din cauza vremii – care, in fine, a revenit la ceea ce ar fi trebuit să fie ( cum spunea dl.consul Elvis Toci, în Albania 300 de zile pe an sunt însorite!) , dar mai ales din cauza Orașului, care ni s-a dezvăluit in toată splendoarea lui, și nu din mersul mașinii, ci din al bravelor noastre picioare. Acestea și-au întrecut toate recordurile anterioare, iar seara, cercetând telefonul, m-a luat cu amețeală la vederea numărului de pași efectuați. Încă puțin și traseele noastre ar putea înconjura Ecuatorul! 😁😁
Bref! Dimineața a debutat cu un mic dejun îndestulător, pe care băieții de la Barul aferent hotelului Whisky Boutique ni l-au plantat în față, pe un loc lângă fereastră. Savurând omleta, am dialogat puțin cu Google, care ne-a îndemnat să ne pornim periplul chiar din împrejurimi, hotelul fiind plasat în buricul târgului. Zis și facut. Însoțite de un soare de-a dreptul angelic, am luat-o la pas pe străzile din zonă, trăgând primele concluzii : oraș modern, curat foc, cu clădiri noi spectaculoase , răsărite la tot pasul printre cele rămase de pe vremea dictatorului, însă și acestea din urmă foarte bine întreținute. Ne-am amintit de încântarea cu care dl.Consul ne vorbea de Prim-ministrul “nepereche” al Albaniei – pictorul Edi Rama, care, ca orice artist care are arta în sânge, a avut în vedere nu doar bunăstarea cetățenilor țării, cât și chipul acesteia din urmă. Arhitectura nesfârșitelor clădiri noi ( concepute de vestiți arhitecți, aduși de dom’Primar din toate colțurile lumii) , picturile murale atât de prezente din loc în loc, întreaga gândire, aplicată felului în care se dezvoltă Orașul – toate îți mângâie privirile, făcându-te să încadrezi Tirana, fără să stai pe gânduri, la capitolul “Așa da!”.
După o incursiune într-o spectaculoasă biserică ortodoxă situată central, unde Ada m-a îndemnat să aprind lumânări pentru cei dragi mie, dar si pentru ieșirea inamicilor din viața mea, am purces în pas aproape de cel al ștrengarului, străduțele animate ce se desprindeau din bulevardul central, într-un păienjeniș devenit o frumoasă definiție a orașului. Și, ca orice femei care nu-și uită menirea, ne-am dedicat tuturor activităților lumești posibile : am căscat gura la oameni ( i-am studiat minuțios și ne-am și fotografiat cu ei!) , am cumpărat sticluțe cu esențe fine dintr-una din puzderia de prăvălioare burdușite cu parfumuri, ne-am umplut gențile de suveniruri dintr-un inedit autobuz, transformat în magazin, am intrat prin mici expoziții de artă, ne-am fotografiat în cele mai inedite ipostaze și…am naufragiat pe Insula Plăcerilor, ignorând semnalele conștiinței și abandonandu-ne poftelor iscate de o gelaterie italienească. Că veni vorba, ltalia este omniprezentă în Albania : nu doar în istoria ei, ci și în cultură, comerț, arta culinară , ba chiar și graiul localnicilor : prima limbă străină vorbită, în optiunea localnicilor, tot cea a lui Ovidius este!
Înghețata mustind a calorii a pătruns suav în noi, pe o terasă însorită, activandu-ne însă sentimentul interior al vinovăției. Prin urmare, profitând de soarele abundent revărsat de pe cerul ce unește, în Tirana, muntele cu marea, am decis, în unanimitate, să nu ne mai oprim din mers până seara!
Primul popas serios al traseului configurat pe loc a fost Muzeul Bunkart : unul din cele cateva zeci de mii de buncăre construite pe teritoriul Albaniei, BunkArt 2 este cel de-al doilea buncăr nuclearn al țării, trasformat recent într-un muzeu interactiv. Plasată într-o zonă doldora de clădiri ministeriale și prezidențiale, gălușca stranie ce se înalță din asfalt nu-ți dă niciun indiciu că in interior, undeva sub pamant, s-ar afla o întortochere de străduțe subterane și încăperi, devenite astăzi Muzeu al forțelor interne de apărare a țării. Al Securității, mai pe înțelesul nostru, ca să ni se zburlească părul la amintirirea celei de la noi. Amintirea este comună, pentru că , din bogatele informații ce însoțesc “relicvele” tristelor vremi albaneze, deducem că aceleași atrocități ca la noi ( “mai crunte!” – susține Elvis Toci) s-au petrecut și aici, prețul libertății – obținută aici în 1991 – fiind plătit și aici cu sangele albanezilor. Din 2015, cand a fost dezvăluit publicului larg, buncărul a devenit o pagină de istorie vie a Albaniei și unul din obiectivele turistice de top ale orașului.
….Tiii, ce bine e la lumină, la libertate! – iți vine să exclami, odată ridicat deasupra hrubelor în care Securitatea Albaneză și-a adunat istoria ororilor săvârșite timp de aproape un secol. Câțiva pași, ghidați de Google Maps și de indicațiile unui grup vesel de adolescenți ieșiți de la ore, și iată-ne în piața centrala a orașului – Piața Skanderbeg. Statuia impozantă a eroului național albanez o domină încă de la intrare, trimitându-ne către Google, grăbit să ne dea detaliile necesare : fără doar și poate, cel ce mult mai târziu a dat și numele celebrului sport în care doi adversari își măsoară forța brațelor pe o suprafață plană, este cea mai proeminentă figură a istoriei Albaniei și, totodată, eroul național al acestei țări și al poporului albanez. Nu degeaba “Skanderbeg” înseamnă “braț de fier”. Se pare că așa a fost și brațul celui ce in realitate s-a numit Gheorghe Castriota și a condus Albania spre victoria sa împotriva otomanilor ( anul de grație 1450). Piața Scanderbeg adună nu numai o mulțime de turiști, dar și una de clădiri importante ale orașului : Primăria, Muzeul de istorie Națională, Opera Națională, Banca Albaniei. Evident, nu scapă una nepozată, fotografia “de generic” fiind cea în fața literelor uriașe adunate în fața Operei și care exprimă o declarație pe care deja ne-o asumăm : I love Tirana!
O vizită la un supermarket de unde ieșim încărcate de… suveniruri sub forma tradiționalului cașcaval albanez, face trecerea către programul de seară…
Seara, la Tirana, are loc în prezența “specialistilor”. Consului Elvis Toci ne preia (…n-aș putea spune “fresh”, caci deja s-au adunat 18.000 de pasi în aplicația de pe telefonul meu!😵💫) și , după o “bere între prieteni” într-un loc de poveste ( elegantul Hotel Rogner, care gazduiește și sediul Consulatului onorific al României la Tirana), avem ocazia să vizităm soectaculosul Stadion Național, care ne ia și ultima urmă de “piuit” de pe buze! O descriere amănunțită o face “în video” însuși ghidul nostru. În cateva secunde, ea ajunge și acasă, la romanii mei dragi, prin intermediul paginii mele de Facebook.
Vizita continuă cu …o cină copioasă, la restaurantul unui prieten albanez, școlit 20 de ani în Italia. De altfel imprejurul stadionului este căptușit cu o puzderie de localuri, care de care mai șic și, culmea! , pline ochi, chiar daca ne aflăm într-o banală zi de luni. Optam, cum altfel, pentru fructele de mare – adevărat “sport național” aici, in Albania. Că veni vorba, mâncarea este peste tot al naibii de bună și – precizare pentru români – incredibil de convenabilă ca preț!
După ultimul picioruș de crab așezat în farfuria de resturi și ultima scoică dezbrăcată de miezul gustos, ne facem sesta, vizitând la pas împrejurumile cufundate în beznă dar luminate feeric. Celebra Piramidă – fostul memorial al dictatorului Enver Hoxha, transformat de vestiți arhitecți străini într-un modern “continent” al IT-ului, combinat cu galerii de artă, apoi salba de localuri efervescente, pline ochi cu albanezi, o poză făcută în scurta intrare în sediul Televiziunii Nationale Albaneze ( omologul TVR! ) nu în ultimul rand, dezolant de întunecata și abandonata fostă reședință a dictatorului, rătăcită într-un Prezent spectaculos ce nu mai dorește să-și amintească de cele trăite candva, preț de decenii, pe aceste meleaguri.
…Doamne, dacă prin scriiturile mele fugitive, nu voi reuși să vă conving să va investiți macar câteva zile de vacanță în aceste locuri minunate, zău că mă las de scris!
Pe mâine, dragilor! Mâine se anunță o frumoasă zi de aprilie, sufocată de ploi!😩😩😩
Comentează