Femei de 10

Fetița care a cântat cu Toto Cutugno este de două ori mămică. Cu acte în regulă!

 

Pe la inceputul anilor ‘90, când Toto Cutugno se “împrietenea “ cu România, la unul din concertele sale de la Brașov, din timpul Festivalului Internațional “Cerbul de aur” – unde era invitat de onoare – pe scenă a urcat, la un moment dat,  o frumusețe de copil, o fetiță adorabilă, cu părul lung și voce superbă și care, fără pic de trac, a făcut un duet memorabil cu marea vedetă internațională.

Lacrămioara Popescu avea pe atunci câtiva anisori și era proaspătă laureată a concursului național TipTop Minitop și – amănunt pe care, poate, nu-l știau chiar toți – era fiica celebrului actor si solist al anilor ‘70 ( părinții nostri îsi mai amintesc, cu siguranță, șlagărele “Liliana” si “Gabriela”!).

Deși talentul Lăcrămioarei, moștenit de la tatăl său, o recomanda cu tărie către un domeniu artistic, frumoasa brașoveancă s-a depărtat, încet încet de această lume, nu fără dezamăgire în suflet și asta după ce și-a demonstrat cu brio talentele, și pe scenă, și pe micul ecran, unde a moderat cu succes numeroase emisiuni de divertisment. Dar în viață nu ne ocupăm întotdeauna locul pe care-l merităm…

Anii au trecut și curiozitatea ne-a împins să vedem ce mai face astăzi copilul minune al anilor ‘90: tot la Brașov am descoperit-o pe drăgălașa Lăcrămioara Popescu, care între timp și l-a adăugat,  la numele său,  și pe cel de Bâscă, devenind soție cu acte în regulă și, mai mult, mama a doi feciori – Alexandru Filip și Ștefan Daniel – ultimul fiind proaspăt livrat de barză! Căsătorită cu Sorin – un bărbat tare norocos, dacă a reușit să pună mâna pe o femeie frumoasă și deșteaptă! – Lăcrămioara este astăzi nu numai o mămică implicată și fascinată de statutul său, ci și directorul unei firme de publicitate din Brașov : “După ce m-am retras din televiziune mi-am deschis o firmă de evenimente si publicitate, în care lucrez cu foști colegi de la liceul de muzică și care au urmat mai departe drumul artistic muzical . Retragerea mea din televiziune a fost foarte grea…fiindcă mă vedeam făcând asta o viață întreagă….dar ajungând să cunosc adevărata față a show biz-ului la noi….am decis că e mai bine să mă retrag. Însă televiziunea va rămâne mereu marea mea dragoste….doar că nu s-a ivit la momentul potrivit o oportunitate și de aceea, iată, am mers mai departe..” – ne-a declarat Lăcrămioara.

Echipa “femeide10.ro” îi dorește  proaspetei mămici și puilor săi multă sanătate, precum și o viață de familie scăldată în dragoste și fericire!

Publicitate