Despre noi
Cine suntem noi? Un grup de inimoși care vor să facă mai frumoasă viața femeilor din România. A acelor femei care vor să strălucească în toate ipostazele lor : de femei active, de soții sau iubite, de mame. Care vor să fie frumoase și elegante. Care vor să fie soții iubitoare. Care vor să fie mame bune. Care vor să fie gospodine pricepute. Dar care vor să se și distreze, să profite la maxim de anii lor și de atâtea și atâtea oportunități! Iar noi..vom încerca să le dăm câte un sfat, să le arătăm câte o cale, să le fim alături în momentele de impas.
Fie că suntem, pur și simplu , jurnaliști, fie că suntem specialiști în diverse domenii, sau persoane pe care talentul lor i-a adus în lumina reflectoarelor, transformându-i în vedete, dorința noastră este aceeași : ca femeile – și cele mai tinerele, și cele cu o oarecare experiență de viață – să strângă rândurile în jurul site-ului nostru, să se bucure când vor întâlni în paginile sale virtuale, semnătura și chipul unor oameni pe care îi admiră, să afle din experiența lor, să se bucure de sfaturile noastre sincere, pertinente și bine documentate , să se amuze la glumele noastre și să afle lucruri neștiute despre alte femei, de la noi și de aiurea!
Ne dorim ca, după ce cititoarele noastre ne vor frunzări paginile virtuale, să devină mai frumoase, mai sănătoase, mai pricepute, mai relaxate, mai iubitoare. Să devină, cu adevărat, FEMEI DE 10!