Îmi schimb destul de des telefonul. Nu din snobism, ci, de fiecare dată, motivat. Ba devine “depășit” și nu pot scăpa de gura IT-stului meu fiu, ba primesc unul nou cadou și sunt nevoită să renunț la precedentul pentru a nu crea supărări, ba ( să nu râdeți de mine! ) îl mai scap, câteodată din mână, uneori…chiar în closet! ( nu mi s-a întâmplat, e drept, decât odată, dar a fost de ajuns să mi se reamintească toată viața, de către mucaliții din jur!). Iar Iphone-ul, se știe, odată ce învață să înoate, uită să funcționeze. Poți tu să-l ții îngropat în orez cât vrei!
Bref! Schimbându-mi relativ des telefonul mobil, îmi transfer automat, de fiecare dată, toate numerele, din cel vechi, în cel nou. Nu fac reactualizări, pentru că mi-ar trebui un concediu întreg doar ca să-i elimin din telefon pe “neprieteni”, pe cei ce și-au dovedit intre timp josnicia și jogodismul, pe cei plecați peste hotare și neîntorși de ani buni și pe cei plecați spre văzduh, aceștia din urmă fiind sigură că nu-mi vor mai raspunde niciodată la apeluri. Și totuși nu-i șterg. Nici măcar pe aceștia, “definitiv plecații”. Mă ciocnesc de ei, dureros de des, atunci când caut un anume număr ; mi se strânge inima și mă năpădesc amintirile, stol, blocandu-mă o fărâmă de timp din căutările mele.
Are într-însa, agenda mea, nume impresionant de sonore, care nu-mi vor mai răspunde niciodată la apeluri, oricât de dor
mi-ar fi de purtătorii lor: mari actori ce au strălucit pe scene și ecrane, sportivi uriași, pe care i-am prins și eu, între două medalii de aur; cântăreți de excepție, ale căror refrene îmi răsună în gând atunci cand mă intersectez, în memoria telefonului meu, cu numele-simbol sub care au defilat, pe pământ.
“De ce îți ții telefonul încărcat cu oameni care nu mai există?” – m-a întrebat pragmaticul meu fiu. Generația lui este , din păcate, generația celor care nu prea mai dau nici doi bani pe trecut, care se despart atât de ușor de ceea ce a fost ; sunt cei care trăiesc mereu cu un pas în viitor și ne amendează pe noi, nostalgicii, ori de câte ori ne poticnim de câte-o amintire prăfuită.
Și asta se aplică nu numai lamoameni, ci și la lucruri : mă uit, bunăoară, cu câtă ușurință renunță Victor la veșmintele din dotare, unele aproape noi, dar pe care nu le mai poartă, spre deosebire de noi, ăștia din generația mea, care obișnuim să pitim astfel de lucruri în străfund de șifonier, pe motiv că “las’ca poate o să le mai port cândva; moda revine…”. Deși, experiența arată clar că, de cele mai multe ori, ele vor sfârși tot la ghena de gunoi sau dăruite sărmanilor din jur…
“…Nu le șterg, Victor – îi răspund, ori de câte ori mă îndeamnă să-mi “igienizez” agenda telefonului. – Îi simt ca făcând în continuare parte din viața mea, din viața noastră. Ia-o ca pe un soi de mic “tribut” cu care simt că le sunt datoare, pentru ceea ce au însemnat, cândva…”. Sunt sigură că Victor mă privește ca pe o ciudată, dar nu bag mâna-n foc că trecerea anilor îl va aduce și pe el mai aproape de raționamentul meu…
Așa că, dacă vreți să vă dau numerele de telefon ale lui Dan Spătaru, Mircea Albulescu, Ștefan Iordache, Mădălina Manole, Nicolae Dobrin, Laura Stoica, Johnny Răducanu, Ion Dolanescu, Florian Pittiș, Gică Petrescu, Ilie Balaci, Adrian Păunescu, Zina Dumitrescu, Jean Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Dinu Săraru și alții asemeni lor, o voi face cu drag. Chiar dacă știu că nu vă vor folosi la nimic. Pentru că sunt numele de telefon la care, formându-le, sunetul este cel obișnuit, nu va mai răspunde niciodată vocea pe care o așteptați…
Rubrică oferita de FARMACIILE CATENA : STRESCALM
Comentează