Un city-break care se respectă numără minim trei zile. Atât a avut și al nostru, albanezul nostru city-break, întâmplat într-un final de primavară în care, în mod normal, în Albania era de obicei deja vară, soare, cald. Dar “anormalul” și a făcut deja demult culcuș în viețile noastre, așa că mirarea albanezilor la întâlnirea cu această vreme “de iarnă” …pe noi nu ne-a mirat prea tare! Da, preț de trei zile ( cu o mică pauză în a doua), vremea în Albania a fost fix așa cum le sunt albanezilor iernile : cu ploaie, vânt, frig și belșug de cenușiu.
Dar cum nu mor caii cum vor câinii, ne-am construit, iată, în aceste zile chinuite meteorologic, o mini-vacanță de vis, manageriată perfect de “zâna bună” ce ne-a ieșit în cale, sub forma consulului onorific al României în Albania : domnul Elvis Toci, o minunăție de albanez cu rădăcini aromâne , școlit în România și împachetat într-o puternică dragoste pentru țara noastră. Grație lui, “iarna albaneză” nu a fost atât de …iarnă, iar noi am reușit să ne îndrăgostim, la rându-ne, de țara sa, frematând de nerăbdarea de a ajunge mai repede acasă pentru a le povesti tuturor despre cât de mult vor pierde, dacă nu se vor grăbi să ne calce pe urme!
….Ziua a treia așadar a debutat cu fereastra cenusie a camerei de hotel, pe care se picta un peisaj nefericit : acoperișurile blocurilor din jur se profilau pe un cer plumburiu iar urechile de ți le ciuleai, auzeai chiar și prin termopane, cadența picăturilor de ploaie ce lunecau în devălmășie pe geam. Un telefon matinal al “zânei noastre bune” ne-a transmis câteva sugestii turistice pentru dimineața care ne aparținea doar nouă. Seara urma s-o petrecem în trei. De fapt, dupa cum veți vedea, in mai mulți.
Așadar, după mic dejunul petrecut în preajma altor ferestre plouate – cele de la barul de jos – am luat-o voinicește spre “punctul zero” al orașului, aflat la doi pași de hotel : zona în care sunt adunate toate clădirile administrative importante ale țării…
Chiar daca, pe dinafară, edificiul impunător e “colorat” cu panouri ce te invita gratios la o expozitie de pictura, cladirea din spatele nostru nu e nici pe departe un lacas de cultura. E doar sediul …primului ministru al Albaniei, Edi Rama, artist plastic la origini si autorul moral al acestui chip frumos al Albaniei de astazi. Singurul indiciu al acestei meniri oficiale este controlul riguros de la intrare, asemănător celui de la aeroport. Firește, doar la etajele superioare se află diriguitorul principal al țării, și înca unul foarte dibaci, dacă e să-l ascultăm pe consulul Elvis Toci, dar și să privim, pur și simplu, în jurul nostru, la cum arată Albania astazi. Dar asta se întâmplă, cum spuneam, la etajele superioare ale clădirii.
Etajul de jos al sediului Primului ministru a fost transformat intr-un adevărat spatiu expozitional, accesibil tuturor și unde expun in prezent mari artisti albanezi, inobiland si mai mult aerul poate prozaic al activitatii din restul clădirii
Astazi, “in onoarea noastra” – cum am menționat în postarea aferentă de pe Facebook 😁 – expune aici pictorul Nazmi Hoxha, unul dintre cei mai importanti artiști plastici ai Albaniei, chiar daca acum a ales sa locuiasca dincolo de ocean. Arta sa insa, iata, se intoarce deseori acasa. Unde astazi …s-a intersectat si cu noi!
O baie de culori combinate măiastru ne face să uităm de cenusiul de afară. Bifăm, așadar, primul obiectiv al ploioasei zile albaneze.
…Câțiva pași prin ploaie, ghidați de vocea aflată la adăpost, în iPhone ul meu ( mă refer la suava duduie din Google Maps care ne-a venit în ajutor, zilele astea!) și iată-ne la obiectivul numărul 2 : pe strada Ibrahim Rugova, aproape infipt in cerul plumburiu, ne întâmpină Sky Tower din Tirana, hotelul semeț pe cusma caruia , până să atingă cei 76 de metri din statistici, se roteste un restaurant șic, cu preturi realmente convenabile.
Urcăm cu liftul până la etajul 18, apoi încă unul – cu scara rulantă și….wow! Ce minune de restaurant, uriaș aș zice, deocamdată golaș ( n-am găsit altă timă!😁), pentru că e și dimineață, și zi de muncă și …o vreme de nu-ți vine sa-ți scoți nici cățelul la plimbare! Noi însă suntem aici, sus, la aproape 80 de metri și “probăm” pe pielea noastră lenta rotație a platformei pe care se afla rânduite mesele pentru turiști. Un Capuccino ( eu) și o ciocolata calda (Ada), dar mai ales o panoramă superbă în jur pe care o pozam abundent, ca pe o femeie rubensiană, tolanită la poalele nu tocmai indepartatilor munti.
Iată așadar și al doilea obiectiv bifat cu succes, ca să nu mai punem la socoteală superbul pandantiv, achiziționat de Ada la magazinul de suveniruri de la parter și care a facut memorabilă cu adevarat mica noastră “incursiune în înalt”!
…Ne amintim , la ieșire, că aseară, în drumul nostru către casă după cuvenita repriză de fructe de mare, servite în locurile acelea speciale pe care numai domnul Elvis Toci le știe😉, ne opriserăm în drum pentru a face cateva fotografii in fata vestitei “Piramide” din Tirana. Ne-am promis solemn sa revenim a doua zi, pe lumina, ceea ce, iată, facem acum, regăsind locația cu ajutorul aceluiași Google Maps. De fapt, e greu să te rătăcești în Tirana : orașul e foarte adunat, foarte clar sistematizat, internet găsești mai peste tot, iar oameni amabili – nu mai vorbesc! Iar dacă vorbești italiana, n-ai să ai probleme : este aproape o a doua limba materna a albanezilor! Cei tineri însa vorbesc aproape toți și engleza.
…Iata-ne asadar intr-un loc special de-a dreptul. De fapt, cu o poveste speciala…
…O companie daneza de arhitectura, accesata inspirat de actualii diriguitori ai Albaniei, s-a apucat voiniceste de treaba si a reusit sa transforme radical vestitul muzeu “Piramida”, dedicat odinioara marelui dictator Enver Hoxha, intr-o constructie moderna, in pas cu vremurile noi si desprinsa radical de infricosatorul Trecut. Ce-au facut danezii? I-au adaugat constructiei initiale niste “elemente” arhitecturale exterioare – forme geometrice 3D( un soi de brad de Craciun cu globuri multicolore) si uite-asa, un monument inchinat dictatorului de odinioara a devenit un hub cultural al vremurilor noi pe care Albania le traieste.
Spectaculoasele scari exterioare care converg spre varful piramidei iti pun conditia fizica la incercare, dar si…istetimea! Caci daca esti șmecher, te poti invârti, luând liftul interior, bine pitit de ochii mulțimii, dar salvator pentru cei, cum spuneam “smart”!
Noi l-am dibuit și am urcat, în doi timpi și trei mișcări, pe vârful piramidei, unde , facând ochii în jur și privind spectacolul arhitectural al Piramidei din vârf spre bază, am fost atât de impresionate, încât am încărcat iute-iute un video pe Facebook!
Un respiro de prânz, în fața unei salate…evident cu creveți, și…după-amiaza s-a insinuat delicat în viețile noastre, pregătindu-ne de întâlnirea de seară. Aceasta ne-a fost însă serios încurcată de o torențială prelungită care ne-a ținut preț de două ore în holul-bar al hotelului Whisky Club, cufundate în activități…scriitoricești. Pe furiș, fără ca Ada să vadă, fac o poză-document, care mie personal îmi va aminti de cea mai năroadă ploaie cu putință, din toate călătoriile mele prin Europa ( nu mă refer la cele din Orientul îndepărat, unde taifunurile nășteau deseori manifestări similare!) .
…Dar iată că salvarea vine tot dinspre Consulatul onorific al României in Albania! Domnul Toci vine să-și “ridice” musafirele și, surpriză, numai ce intră pe ușa barului și ploaia …se oprește!
Ei, a venit așadar si momentul serii de adio! 🥺
…Ea devine un prilej fericit pentru a-l cunoaste și pe Excelenta Sa, dl. Octavian Serban, Ambasadorul Romaniei in Albania care – culmea! – constat că nu este altul decât un fost coleg de-al meu din TVR, din în anii ‘90. Vă dați seama, firește, că mare parte a dialogului s-a învârtit în jurul amintirilor din perioada în care amândoi făceam parte din redacția condusă de Mihai Tatulici! In rest, am vorbit despre Albania de ieri și de azi, despre posibile proiecte comune, pe care am putea sa le derulăm, în plan cultural, în restul de an ramas…
Dar seara a mai fost un prilej: să degustăm din nou delicatese albaneze – una și una – pe bază, evident, de fructe de mare. FISHOP s-a numit restaurantul ales de dl.Elvis Toci, unul din nenumăratele restaurante “de profil” din zona Centrului. Atunci când iei masa alături de cunoscători, poți să stai relaxat : ei stiu bine ce să comande, tu nu trebuie decât să ai la îndemână “Oh!”-urile și “Ah!”-urile pe care le vei slobozi, atunci când farfuriile încărcate cu bunătăți vor poposi pe masa ta! Gătiți în cele mai felurite modalități ( împrumutate de la italieni sau gândite original), creveții, calamarii, caractatițele, scoicile și garniturile și sosurile aferente ne-au oferit aseară cel mai memorabil “spectacol de adio”!
Iar dacă e să găsim și un al treilea prilej, oferit de ultima noastră seară la Tirana, iată, l-am și găsit : a fost acela de a declara, sus si tare, ca amintirea cea mai frumoasă a acestei calatorii a fost, cu siguranță, …domnul Elvis Toci, consulul onorific al Romaniei in Albania, personalitate fascinanta, ghidul si prietenul pe care orice turist roman si l-ar dori!
Una peste alta, pentru că este articolul concluziv al unei scurte dar atât de copioase călătorii, voi încheia cu sincerul îndemn, adresat cititorilor, de a nu întârzia nicio clipă în a-și programa o calatorie, fie ea oricât de scurtă, în Albania : vor avea parte de o experiență neașteptată, de o vacanță întâmplată simultan și la munte și la mare și la oraș, de oameni frumoși și de locuri pline de miez, în concluzie : de o salbă de amintiri frumoase și care… nu le vor scoate prea mulți bani din buzunar!🥰
Comentează