Motto: ,,Mânia dă putere chiar și brațelor slabe”
Ovidiu
România împărțită în două. În nouă, în șaptezeci și nouă! România fărâmată. România sărăcită, umilită. România vândută. Crudul adevăr ne izbește în față, ne plesnește ochii, mâinile, trupul și, mai cu osebire, creierul, mintea și sufletul. Din gândire și simțire, în fapt, este consfințit omul, și atunci acestea trebuie distruse, călcate în picioare. Să ne fie foarte clar: se vorbește și, mai ales, se înfăptuiește de mulți, mulți ani planul global al organizării lumii. Adică, ce fel de altă lume? Ce fel de organizare, ce perspectivă luminoasă pentru toată omenirea se preconizează, când totul devine o ambuscadă mondială, o dezordine mondială, o frică mondială? Cum s-a ajuns la asta? Prin mijloace de forță, prin reguli mincinoase, prin măsuri exacerbate – chipurile în favoarea binelui individual. Dar nu cumva mai binele este dușmanul binelui? Ba da! Și asta nu e totul. Trebuie născută și o ideologie. Una nouă, conformă ,,bunelor,, intenții. Și ea a apărut sub incoruptibilul termen- prefix: ,,neo,,. Desigur, fiecare înțelege ce vrea sau ce poate. Eu am înțeles faptele la vedere, pe care oamenii, în timp, nu le-au luat în seamă. Nu le-am dat prea multă importanță, noi toți fiind preocupați de existența de zi cu zi, de meserie, de fapte omenești, de dragoste, de copii, de VIAȚĂ. La fel de preocupați, dar din cu totul alte motive și mari interese financiare, au fost și alți cetățeni ai planetei care, într-un trist moment de reflecție unanimă, au decis că dreptul la viață – să zicem normală – trebuie să le aparțină doar lor. Lor? Care ,,lor,,? Cine sunt ,,lor,,? Întâmplarea i-a plasat la locul potrivit într-un moment foarte potrivit pentru ei. Și, cum unde sunt mulți, puterea unei idei distrugătoare crește, iată-ne supuși puterii internaționale a unei mâini hrăpărețe. Hrăpărețe de bani, de sănătate, de libertate, ba chiar de vieți umane. De fapt avem de-a face cu o mână agățată cu putere de o armă de război. Ce să ne mai mirăm, eu nu mă îndoiesc nicio clipă, oamenii, prin născare și prin pofta pe care și-o cultivă în propria evoluție individuală, sunt dornici mai mult de război decât de pace. Și iată-ne ajunși, suspendați într-un punct pe care nu credeam vreodată că îl voi trăi, în care lațul care deja s-a încolăcit de gâtul nostru să urmeze ultima sa mișcare, și anume aceea de a sugruma. La propriu. Dorința acerbă de a supune prin orice mijloace este în creștere, cei hotărâți să domine Universul având unele rezultate în istoria lor secretă și mârșavă și încărcată de ură batjocoritoare la adresa tuturor ființelor umane. Această istorie, întinsă pe zeci de ani, îi face să creadă că în final vor reuși, mai ales după ce – cu mare grijă de oameni și de evoluția vieții-, vor ucide la propriu suficient de multe ființe pentru ca bietul Pământ să nu mai sufere atât!
N-ar fi rău însă să ținem cont de un fapt evident: ,,Toate tiraniile conduc prin fraudă și forță, dar, deîndată ce frauda e dată în vileag, atunci trebuie să se bazeze exclusiv pe forță,,- semnează George Orwell. Întorcându-mă la neamul nostru, țin să amintesc că și aici găsim multe vorbe înțelepte care pot să ne ghideze în a aprecia într-un anume fel lucrurile. Ce ziceți de ,,lăcomia sparge sacul,,? Dar de ,,nebunul bate balta și tot el se stropește,,!
Și pentru că am ajuns la noi, la țara noastră, să nu credeți că cele ce se petrec prin lume ne ocolesc. Dimpotrivă. Degeaba încercăm să fim uniți, nu suntem și nici nu vom fi lăsați. Resetarea! Cuvântul care îmi zbârnâie în urechi ca o muscă beată. Asta – resetarea (ce cuvânt tâmp!)- înseamnă că orice bună intențiede a ne apăra ,,nevoile și neamul,, se prăvălește în imposibila reîntoarcere la scopul inițial. Îmi pare rău că o spun, dar noi nici nu prea știm ce ni s-a întâmplat acum 30 de ani. Noi, chipurile, am scăpat de cei 50 de ani de ceea ce unii au numit ccomunism. Nici vorbă! Revoluția noastră, ca multe alte mișcări de pe mapamond, a fost, la rândul ei, programată în planul mondial de înlocuire a sistemului comunist cu cel capitalist. Dar schimbarea nu e de fond, pentru că cele două sisteme care au în comun litera de început – C- nu se deosebesc aproape deloc. Am căzut – ca multe alte țări cărora li s-a promis schimbarea în mai bine – în capcana vorbei lui Iulius Cezar: ,,Oamenii cred ușor
în ce le place să creadă,,. Dar n-am înțeles nicio clipă măcar, de la revoltă încoace, că noi, România, nu am devenit decidentul, nu suntem Occidentul și, de fapt, nici nu trebuie să fim Occidentul. Nicio clipă nu a fost ăsta scopul în legătură cu soarta noastră. Fără nicio îndoială. Fără să vrem, dar târâți automat de către contribuabilii la dezastrul omenirii, am devenit călători bezmetici prin deșertul necunoașterii, nesimțind că biciul supunerii trosnește prin aer. Am uitat de noi, de cine suntem și, mai ales, cine am fost, măcar din când ăn când. Ne-au lucit ochii când au început să apară supermarketurile, să apară țoale de firmă sau false-firme, să manevrăm ceva bănuți în băncile care apăreau ca ciupercile după ploaie/ca și farmaciile, aici trebuia să fim atenți!) și alte câte și mai câte. Și pentru că se instala capitalismul mult râvnit după cei 50 de ani chinuiți, au apărut în viteză supersonică afaceri (corect ,,bișnițe,,), moșteniri, postrui bănoase, terenuri și case de vânzare –cumpărare, cu proprietari sau fără – averi deodată ,,moștenite,, de la străbunici, mult comerț sub toate formele, multe furturi, imens de multe crime. Și corupția. Eh, da, Ăsta este capitalismul. Lupta pentru capital. Din păcate, vânzarea a fost și mai dură când, într-o speranță deșartă, alimentată cu zâmbetul pe buze și încurajări mincinoase din partea anumitor șefi de stat păcătoși, oamenii au renunțat de bunăvoie la viața lor de acasă și au luat drumul pribegiei. De ce? Nimeni, niciodată – la fel ca și în vestitul an 2020, înainte de și în continuare – nu le-a propus cetățenilor români un scop în viața de acasă, o soluție cât de cât normală pentru a-i momi să nu părăsească acest pământ. Zecile de ,,funcții,, – că nu pot să le spun oameni, doar cu mici excepții nesemnificative – deci, zecile de funcții au devenit principalul, esențialul și unicul teren de luptă. Dar ce luptă! Război de-a dreptul. Și cum cu strigătul ,,meritocrației,, lipit de buze s-au afirmat cei mai mulți, au început să se înmulțească cei ,,merituoși,, ca furnicile într-un mușuroi. Dar furnicile sunt organizate și își respectă clanul. Noi n-am învățat nimic de la ele. Ba nu, am reinventat și noi mita, bătrâna mită, cu nobilul scop de a fi remarcați cât suntem de buni și de pricepuți. Și tot o ducem așa, consumeriști bezmetici, până ne vom simți total despuiați de vreo urmă de cinste, morală, de vreun scop în viață dublat de drag de muncă și multe alte obiceiuri care sute de ani au născut câte ceva important în istoria omenirii.
Ultimii ani ne-au copleșit prin ură și invidie. Dealtfel, orice sentiment negativ este o agresivitate. Dacă mă gândesc mai bine, ce se întâmplă astăzi este copia fostelor timpuri de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu sărăcirea, umilirea și deci ,,cucerirea,, unui popor supus (al nostru, deci), prea supus, prea forțat să se supună, cu atitudine blândă, dar prea resemnat. Pe vremuri, clișeul de astăzi se chema ,,eliberarea socială și națională, antifascistă și antiimperialistă,,…Astăzi, nu-i știu denumirea exactă, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu se cheme ceva cu ,,NEO,,!!!
Și mai știu și că răul câștigă lupta, dar niciodată războiul!…
CRISTINA DELEANU
Comentează