De Paşti nu se sărbătoreşte mielul, nici naşterea lui Isus, nici tradiţia, cum credeau subiecţii celebrului reportaj făcut acum ceva timp de Răzvan Anghelescu...
Autor: Prof. univ. dr. Dumitru Borțun
Este Doctor în Filosofie şi profesor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti - SNSPA, unde predă cursurile „Analiza discursului public”, „Semiotică. Teorii ale limbajului”, „Etică în comunicare” şi „Responsabilitate socială corporativă”. În 2009, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţilor din România – ANSOC l-a premiat cu titlul de Profesor Bologna, acordat profesorilor care „sunt apreciaţi de studenţi, aduc plus de valoare educaţiei din România şi sunt modele pentru studenţi”. A publicat peste 100 de studii, eseuri, articole şi interviuri în volume colective, publicaţii de specialitate şi reviste de cultură. Este autorul mai multor cursuri universitare, precum şi al cărţilor Bazele epistemice ale comunicării (Ars Docendi, 2002; Tritonic, 2013), Relaţiile Publice şi noua societate (Tritonic, 2005 şi 2012), Responsabilitatea socială corporativă: de la relaţii publice la dezvoltare durabilă, coordonator (Tritonic, 2012), Mareea neagră: limba română sub asediu (Tritonic, 2015). Este membru în consiliile de redacţie ale mai multor publicaţii: Revista Română de Jurnalism şi Comunicare, Journal of Medicine and Life, Interstudia, Geopolitica etc. Este membru fondator al Asociaţiei Române de Relaţii Publice – ARRP (din 1995). Adunarea Generală din 2 martie 2005 l-a ales Preşedintele ARRP, funcţie pe care a deţinut-o până în mai 2008. În prezent este Preşedintele Juriului de Onoare al ARRP. De asemenea, este membru fondator al Asociaţiei Formatorilor în Comunicare - AFCOM (din 2007).
În rândurile de mai jos mă voi referi la un eveniment din viaţa politică, dar nu voi face analiză politică. Ar fi şi păcat, în aceste zile magice, când retrăim...
De peste 200 de ani trăim cu toţii, europeni şi americani, sub zodia Egalităţii. După ce revoluţionarii francezi şi-au dat viaţa pentru Liberté, égalité...
În editorialul de săptămâna trecută, „Dragoste, cunoaştere şi comunicare”, spuneam că într-o iubire autentică nu e nevoie de iluzii , dar este nevoie de...
În „Cultura diferenţei”, postat pe 16 martie, spuneam că atunci când nu suntem conştienţi de diferenţele dintre noi, viaţa noastră devine un calvar. Şi asta nu...
Terminam editorialul precedent cu un îndemn adresat femeilor şi, mai ales, tinerelor care tocmai păşesc în viaţă: „Dragile mele, înainte de a fi mândre că...