Bombănelile Marinei Editoriale

Sărăcie…

 

Este cuvântul de care ne este groază. Mai ceva decât de cuvântul “pandemie”, deși rima le-ar putea aduce în același poem. 

Groaza de a fi sărac crește cu atât mai tare, cu cât înaintăm în vârstă. În copilărie, lucrurile trec mai ușor. Dragostea mamei este averea cea mai mare pe care o poate deține cineva,  iar strădaniile părinților fac scut în jurul copiilor, pentru a le feri sufletul de sentimentul sărăciei. Expresia “a rupe de la gură pentru a-i da copilului tău” nu cred că a fost eradicată odată cu modernul nostru prezent. Văd în jurul meu adulți în straie ponosite, înghesuindu-se în troleibuze arhipline și mâncând la greu parizer letal si cartofi, însă le văd copiii butonând iPhone-uri, mergând la cursuri șmechere de engleză și serbându-și zilele la Mall. “Lasă, mamă, măcar ei să aibă!” – vine explicația jenată a primilor, încăpățânându-se în a nu le dezvălui odraslelor lor fațetele sărăciei…

      …Vine o iarnă ce se anunță cruntă pentru români. Generația mea și le va aminti pe cele ale “epocii de aur”, în care “mai puneam o pătură pe noi” și se rezolva problema. În frig stăteam mai toți pe atunci ( nomenclatura era puțină, iar diferențele dintre săraci și bogați nu erau atât de adânci); noi, copiii, creșteam înfofoliți la adăpostul speranței părinților noștri, că lucrurile se vor schimba și , când vom fi mari, ne va fi cald. Și vom avea ce mânca, fără să stăm la cozi și fără să ne cumpărăm “pe sub mână” hrana vitală. Mari am ajuns. Magazinele s-au umplut, căldură putem face printr-un buton, dându-ne contoarele peste cap. S-au golit însă portofelele și adulții Prezentului încep să-și amintească de sărăcia anilor de la începuturi. Și de cazna părinților de a le construi copilării fericite. Și fac la fel : cuibărind groaza sărăciei în suflet, înțelegând abia ceea ce trăiau părinții si constatând că prea multe nu s-au schimbat, emoțional. Material, da. Magazinele gem de mărfuri de neatins, conducatorii se schimbă pe bandă rulantă ( chipurile,  aleși acuma de popor), vacanțele au transformat Eforia copilăriei noastre în arhipeleag grecesc, iar Paștele și Crăciunul primesc în vizită musafiri de departe, de genul Halloween-ului sau a Sfântului Valentin. Incet-încet, adulții Prezentului – foștii copii de altădată – se reîntorc la “pătura în plus” a copilăriei, la parizerul mustind a E-uri, la frigiderul prin care suflă alizeul noilor vremuri. Din cutiile de scrisori au dispărut scrisorile. Le inundă acum facturi din care îi privesc neprietenos sume ce le sufocă traiul de zi cu zi și pe care cu greu le înghesuie în salariile și pensiile mizere, ce se încăpățânează să nu crească. 

Sărăcia bate pe la uși și refuzăm să-i deschidem, sau încercăm măcar să le astupăm urechile copiilor noștri, să nu-i audă răsuflarea rece. Continuăm să-i plimbăm prin mall-uri și prin arșițele Antaliei, drămuindu-ne străveziile venituri pentru a le cumpăra și lor ceea ce au colegii de clasă – aceia mai norocoși, pe care barza i-a parașutat în familii în care grija zilei de mâine a fost eradicată de șmecherenia părinților lor, de șansa acestora și de capacitatea lor de a se “învârti” într-o lume în care valoarea a ajuns să conteze prea puțin. 

   Ne e frică de sărăcie și îi simțim tot mai mult răsuflarea în ceafă.  Ni se sugerează chipul său seara, pe la televizor și ne trezim dimineața, sub mormanul de pături care ne amintește de copilărie… Ne rugăm să ne mai păsuiască un sezon, măcar până trece pandemia. Dar istoria se repetă, o știm bine, iar rezerva de conducători proști a planetei nu s-a epuizat. În timp ce noi…noi nu suntem decât o biată carne de tun, tot sperând că , Doamne-ajută, copiii noștri poate vor prinde alte vremuri. Și, poate, cu puțin noroc, alte țări…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :RILASTIL – XEROLACT

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate