Bombănelile Marinei Editoriale

Oameni cu două fețe..

 

Detest oamenii cu două fețe. Mă înspăimântă, pur și simplu. Cu atât mai mult, cu cât “detectorul meu de oameni cu două fețe” nu este de cea mai bună calitate și m-a adus de nenumărate ori în pragul unor situații nefericite. Din această cauză, am devenit exagerat de circumspectă cu toți cei din jur, răsucindu-i din start pe toate fețele, înainte de a-i invita în grădina mea secretă…
Cât de plăcut este, nu-i așa? să găsești persoana potrivită pentru a i te confesa, pentru a-i încredința o mare taină sau, pur și simplu, un gând pe care nu intenționezi să-l faci public?  Ce minunat e să știi că cel din fața ta îți împartășește tristețea, bucuria, revolta, supărarea – sau ce-o mai fi pe-acolo, prin confesiunile tale, – să înțelegi din încuviințările lui tacite, că nu mai ești singur pe pământ, ci sunteți de-acum doi, iar povara frământărilor tale se sprijină de-acum pe doi umeri. Ce confortant e să fii convins că taina ta e bine păstrată, și că ea va pleca în mormânt, odată cu cel din fața ta, că bucuria ta îl bucură deopotrivă și pe celălalt și să nu întrezărești nicio urmă de invidie în gesturile sau cuvintele sale.. Să-i mulțumești lui Dumnezeu că ți-a scos în cale acel suflet ales și să te încrezi în fiecare respirație a acestuia, în fiecare mângâiere a sa, în fiecare sfat pe care ți-l dă, și toate acestea nutrind convingerea că sunt sincere și dezinteresate..
Și ce tragedie se întâmplă în sufletul tău, atunci când, absolut întâmplător ( de obicei, lucrurile de acest fel se petrec pe neașteptate) dibuiești cea de-a doua față a “minunatului suflet”…A sufletului ce, până de curând, se îmbiba precum un burete cu lacrimile tale de necaz sau de bucurie…
Observi, dintr-o dată, cum lumea te privește lung și nu știi de ce,  și mai vezi apoi cum confesiunile tale au devenit folclor și circulă din gură-n gură ( nu era oare mai simplu să organizezi, direct, o conferință de presă?!?) și cum îți vin, din stânga și din dreapta, suspecte sfaturi privind o problemă pe care o stiai doar tu și …confesorul tău. Afli (aproape întotdeauna fără să-ți propui acest lucru!) – cum cel, pe care contai că-ți este aproape, te perpelește la focul mic al imposturii sale, comentându-te în toate felurile pe la toate colțurile lumii, interpretând tendențios toate întâmplărilor tale, mai bune sau mai rele. Încet-încet, o a doua sa față, odios de schimonosită, prinde contur. Le privești pe amândouă laolaltă și te crucești. Neștiind că tu știi, creatura cu nume de prietenă continuă să-ți zâmbească prietenos și să–ți ofere în continuare umărul generos….
….Și ce ușor ne-ar fi tuturor dacă , peste noapte, o mână invizibilă ar înscrie, cu un marker permanent, pe fruntea acestor indivizi, avertizarea : ” Atenție! Om cu două fețe!”

Uscatoare rufe