Diverse

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 231. Zgârie-norii din New York. 

 

Astăzi m-am vânturat prin cartierul copilariei mele – mă refer la Floreasca – și am căscat gura la “zgârie-norii” care au răsărit pe buza parcului în care au prins viață șotiile și năzdrăvăniile primilor mei ani. Clădirile nesfârșite, împachetate în sticlă, mi-au reamintit de adevărații “zgârie-nori”, admirați “la ei acasă”, pe străzile New Yorkului. Am rugat valiza LAMONZA, in carexmi țin amintirile, să scoată la iveală câteva astfel de mărturii în imagini, drept care astăzi va invit să mă însoțiți intr-o plimbare cu vestitele autobuze turistice, care brăzdează orașele planetei. Inclusiv New Yorkul. De fapt, nu sunt sigură dacă nu cumva America și este locul lor de obârșie.

  …Autobuzele cu etaj și „fără acoperiș” , de tipul „Hop-on, hop-off”,  sunt  foarte populare în New York, iar un astfel de tur de oraș îți scoate din buzunar  cam  30 de dolari. La urcarea în bus ți se înmânează  acel „ghid audio”. Iți vâri căștile în urechi, mufezi cablul în lăcașul special din brațul scaunului și, după ce ai selectat limba convenabilă, vocea amabilă îți va povesti, cu lux de amănunte, tot ceea ce ți se va perinda pe sub ochi.

…Alunecăm, așadar,  pe străzile marelui oraș. Privirea ne este atrasă aproape automat de giganții din beton și sticlă, rânduiți soldățește de-a lungul marilor bulevarde. Înălțimile lor uluitoare te fac să-ți pierzi, pentru câteva secunde, echilibrul. Aproape că simți nevoia de a te sprijini cu brațul de ceva fix, sau de umărul partenerului, ca un soi de ancoră, pentru a nu te lăsa cuprins de vertij!  Clădirile nu sunt neapărat obiective turistice prezente prin Ghiduri : sunt sediile unor importante companii, hoteluri celebre, ba chiar și blocuri de locuit. „Vedetele” însă au devenit celebre în întreaga lume : Empire State Building, Chrysler Building, Rockefeller Center, noul World Trade Center. New Yorkul adună 5 din 10 cele mai înalte clădiri ale Statelor Unite..

Înstărita și faimoasa familie Rockefeller a construit, în miezul Manhattanului, un centru ce poartă numele prolificului om de afaceri american. Pe o suprafață de peste 85.000 mp , definiți prin grandoare, eleganță și rafinament, sunt adunate 19 centre comerciale și sedii ale unor companii de top, printre care Radio City Music Hall. Acest edificiu Art Deco al anilor ’30 adăpostește impresionanta sală de concerte, celebră în întreaga lume și aceasta nu numai datorită candelabrului său uriaș, marca Guinness Book. Tot în Rockefeller Center și-au făcut cuib cunoscuta agenție de presă Associated Press și nu mai puțin faimoasa companie de televiziune NBC ( unde, printre alții, își filmează emisiunile și binecunoscutul nouă Dr.Oz!). Cu un lift rapid, urcăm pe cușma clădirii, la etajul 70, acolo unde norii sunt gâdilați de îndrăzneala constructorilor. Un balcon circular în aer liber ne oferă posibilitatea să vedem New Yorkul de sus. Perpendicular , spre pământ, aproape că nu-ți vine să privești, atât de amețitoare este înălțimea! …Acolo, jos de tot ,în fața clădirii, exact în locul unde lumea zăbovește acum la un Capuccino, Municipalitatea orașului amplasează în fiecare iarnă uriașul pom de Crăciun, devenit vedetă în mai toate peliculele americane de
sezon.

Până să fie construit Empire State Building, Chrysler Building – care a fost, timp de 20 de ani, cartierul general al vestitei corporații americane cu același nume – trona liniștită pe primul loc în topul celor mai înalte clădiri ale lumii…Chiar și acum, în orice colț al cartierului te-ai afla, privirea îți este atrasă de acoperișul metalic țuguiat al construcției inedite, realizată în manieră Art-Deco.

Cele mai frumoase instantanee de noapte le-am surprins însă de pe Empire State Building.  Au fost ca un fel de recompensă pentru coada imensă, pe care am înfruntat-o la intrare! „Empire State” este , de fapt, porecla New Yorkului, iar cei 446 de metri ( cu antenă cu tot) transformă clădirea într-un campion al înălțimii. De aici, de sus, orașul luminat pare o poveste aievea, pe care nu te mai saturi s-o fotografiezi: cu aparatul, cu telefonul  cu selfie-stick-ul, sau, pur și simplu, cu privirea.

 

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Publicitate