Vremea cenusie de afară îmi hrănește dorul de vară și de călătorii. Prima – va veni sigur; celelalte…deocamdată rămân în amintirile noastre și de aceea, din când în când, mai dau jos de pe șifonier valiza mea LAMONZA, cea care mi-a însoțit hoinăreala prin lume, și , cotrobăind prin ea, dau de fotografii din diferite colțuri ale planetei, pe unde pașii m-au purtat. Ziua de astăzi predispune la poezie, la meditație, la creație chiar – pentru cei înzestrați, așa că astăzi voi scoate “de la naftalină” niște fotografii de prin Paris, mai precis din unul din locurile mele favorite : Montmartre. Să vă povestesc, așadar, despre unul dintre cele mai frecventate locuri din capitala Franței…
De fapt, Montmartre este o veche comună franceză, care a aparținut inițial de departamentul Seone. Ea a fost anexată Parisului în 1860. Montmartre este cocoțat de o colină înaltă de 130 de metri, reprezentând “varful” de lance al Parisului. De te țin picioarele, o poți parcurge pe jos, numărând 222 de trepte. Dar există și un funicular salvator, care , intr-un minut, te aduce în vârf.
Locul atât de special în care am ajuns n-a scăpat nici de condeiul marilor scriitori ai lumii. Bunăoară, dragul nostru Jules Verne, care ne-a însoțit tuturor copilăria, pomenește de satul Montmartre intr-unul din cunoscutele sale romane – Hector Servadac. Personajul său central – Ben-Zouf s-a născut aici, fiind amorezat de aceste locuri.
De unde-i vine numele? Fără îndoială , de la Mons Martis (muntele lui Marte), pe colină găsindu-se în perioada romană un templu dedicat lui Marte, zeul războiului. Dar e posibil ca Montmartre să vină și de la “muntele martirului” , întrucât această colină a reprezentat, conform legendei, un important pasaj pentru Saint Denis, prim episcop al Parisului, care ar fi supraviețuit executării sale. De altfel, una din străzile istorice care duce la Montmartre se numește la rue des Martyrs (Strada Martirilor).
Montmartre a fost unul din locurile cele mai importante ale Comunei Paris în 1871. Iar în secolele XIX și XX, Montmartre a fost un far de pictură, adunând într-însul artiști precum Pissaro, Toulouse-Lautrec, Steinlen, Van Gogh, Modigliani, Picasso. Mai târziu , artiștii Parisului au abandonat treptat cartierul Montmartre, preferând să se reunească într-altul : nu mai puțin celebrul Montparnasse.
Astăzi, turiști fiind, când ne gândim la Montmartre, primul lucru care ne vine în minte este superba Basilica Sacre-Coeur care se înalță deasupra Parisului, oferind priveliști de neuitat asupra orașului. Ea reprezintă principalul și cel mai important obiectiv turistic din cartierul Montmartre, iar treptele ce duc la vestita basilică sunt locul ideal pentru fotografiile racourci ( făcute adică de jos în sus! 😁).
La câțiva pași de basilică dăm de o piață pitorească ce nu trebuiesa o ratați, nici în ruptul capului : Place du Tertre Montmartre îi zice și e plină de poezie. Plimbați-vă pe străduțele pietruite care împânzesc piața și admirați clădirile vechi. Dincolo de forfota care o transformă într-un adevărat furnicar și amalgam al unor limbi străine, venite din toate colțurile lumii, piața e înțesată de tarabe cu produse locale, de mici ateliere ambulante ale artiștilor și caricaturiștilor parizieni, dar și de restaurante și cafenele. Este o piață extrem de animată și plină de viață, o adevărată galerie de artă în aer liber. Acesta mi-a părut a fi adevăratul farmec al Montmartre-ului.
Cateva ore bune țin minte că am petrecut, in Montmartre-ul parizian. În ce le-am investit? În hoinăreală, în admirat operele de artă ce se nasc chiar sub nasul turistilor, într-un pahar de vin fiert, achiziționat dintr-o rulotă specifică, in căscatul gurii la frumoasele clădiri istorice din jur și, firește, în făcutul fotografiilor, fără de care nicio călătorie din lumea asta nu ar mai avea farmec!
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează