Foto : Elena Cristescu
Ziua a doua debutează cu emoții, entuziasm și…un mic dejun finlandez!😇 Noaptea a trecut …pe nerăsuflate: am dormit ca două valize, uitate însă într-o gară de lux! N-a fost fost deloc frig, deși Elenei i s-a părut toată noaptea că aude vântul șuierând pe la fereastră. Dimineața ne-am dumirit că de fapt se auzeau mașinile ce ies din tunelul ce se învecinează cu hotelul.
Savurăm, așadar, micul dejun. În farfuriile noastre curioșii pot descoperi varianta sănătoasă a oricărui început de zi. Ceea ce nu înseamnă că finlandezii își iau energia pentru zi doar din iaurtul cu cereale și fructe și din fructele exotice din farfuriile noastre. Nu, bufetul suedez este mult mai bogat. Și aici tot suedez i se spune! ( apropo, in Finlanda există două limbi vorbite : finlandeza și suedeza, cărora li se mai adaugă, uneori, și rusa, în amintirea vremurilor când Finlanda era părticică din aceasta. Asta până în 1917, când a devenit stat independent).
Cafeaua o bem doar pe jumătate, pentru că un apel telefonic de la un număr cu prefix de Finlanda mă anunță că, la Recepție a sosit Ilias Kuntras, finlandezul acela extrem de simpatic și amabil de la “Helsinki Partners” . 
Aceasta este o organizație de pe lângă Primăria din Helsinki, al cărei obiect de activitate constă în promovarea capitalei Finlandeze în lume. Fiind noi “targetul” lor perfect , Ilias a răspuns “Prezent!” când l-am contactat în scris, acum o lună și, de la distanță, mi-a netezit câteva din problemele organizatorice ale călătoriei. Printre altele, ne-a oferit prețioase carduri de transport gratuit. De fapt, niște linkuri pe care, activându-le, ne putem mișca în spațiu fără să cheltuim niciun sfanț din și așa inexistenta diurnă! 😉 Ilias a venit la Hotel să ne cunoască , ne-am împrietenit , i-am oferit câteva suveniruri românești, după care Ilias a fugit la serviciu, iar noi…la muncile noastre!
Dar să revenim. Cum spuneam, astăzi dimineață in Helsinki au fost minus 5 grade. Un soare puternic, cu dinții asemeni lui. Noroc cu ținutele de la HIMALAYA, care au ținut la distanță frigul, înlocuindu-l cu energie și bună dispoziție! Cu ele la braț, am colindat orașul fix jumătate de zi : de la 9 la 9! 
Ziua a doua a călătoriei noastre a fost “ziua lui Doamne-Doamne”, căci am vizitat două lăcașuri de cult – cele mai reprezentative ale orașului. Ambele in zona Pieței Senatului – obiectiv turistic de top.
Catedrala din Helsinki este catedrala evanghelică luterană finlandeză a Diocezei de Helsinki, și este situată chiar în centrul orașului. Biserica a fost construită între anii 1830-1852, ca tribut adus Țarului Nicolae I al Rusiei. Pană la independența Finlandei ( in 1917), ea a fost cunoscută sub numele de Biserica Sf. Nicolae și este obiectivul turistic pe care toate recomandările site-urilor de specialitatr îl așează pe unul din primele locuri. Catedrala a fost proiectată de Carl Ludvig Engel ca fiind punctul culminant din Piața Senatului și este înconjurată de alte clădiri, mult mai mici, dar proiectate de același arhitect.
Biserica are planul în formă de cruce greacă simetrică în fiecare dintre cele patru puncte cardinale, cu fațada fiecărui braț având o colonadă și un fronton. Ne facem câte o fotografie pe treptele soectaculoase ce duc la intrarea în Catedrală, apoi intrăm în interior. Nu este pe atât de spectaculos pe cât mi-aș fi imaginat. Interiorul ceva mai auster impresionează insă prin dimensiuni. Elena ramane să facă fotografii, eu răsfoiesc o broșură în limba rusă , din care aflu că anual, peste 350.000 de persoane vizitează biserica, foarte multi turiști, dar și finlandezi veniți să participe la evenimente religioase. Catedrala este utilizată în mod regulat pentru slujbe și evenimente speciale. Ce frumos trebuie să arate o nuntă întâmplată aici! 
Ieșim din Catedrală și …fuga pe scări, să ne fotografiem cu trăsura aceasta colorată, care așteaptă să fie
“atacată” de turiștii cu bani. Câțiva japonezi de televiziunea din Tokyo filmează de zor un grup de tinere înveșmântate în niste 
costume ciudate, posibil populare. O fi vreun making of cu un grup muzical nipon! Ne facem și noi o poză…nu, nu cu vedetele japoneze, ci cu caleașca ce staționează la baza muntelui de trepte, după care o pornim pe străduțe spre zona dinspre care ghicim mireasma Mării Baltice. Pe undeva, prin apropiere se află al doilea obiectiv religios al zilei…
…Uspensky Cathedral este situată chiar pe malul Balticii, astfel încât intr-o corespondență video filmată 
pentru cei de acasă, am reușit să vedem, dintr-un foc, și Baltica, înțesată de vapoare de diferite dimensiuni, și mărețul edificiu ce reprezintă cea mai mare biserică ortodoxă din vestul Europei. Numele său provine de la cuvântul rus uspenie, care se referă la Adormire. Creată de arhitectul rus Alexey Gornostaev, catedrala a fost construită după ce acesta a plecat pe lumea cealaltă, mai precis 
între anii 1862-1868, în timpul ocupării Finlandei de către Imperiul Rus. Biserica din cărămidă roșie cu influențe orientale și occidentale, are hramul de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Cu o înălțime de 50 de metri, catedrala are 13 cupole „bulb de ceapă”, specifice stilului bizantin rus, reprezentându-L pe Hristos și pe cei doisprezece apostoli. Cupola centrală este susținută de patru piloni de granit monolitic. Exteriorul catedralei nu este decorat, dar lasă o impresie profundă datorită contrastului dintre cărămida roșie, care a aparținut cetății Bomarsund, cupolele verzi ( făcând referire la Sfânta Treime) și turlele aurite. Sub cupole sunt o serie de arcuri în formă de cruce îmbodobite în stil bizantin. În interior catapeteasma, peretele care desparte naosul de altar, este împodobită cu picturi religioase și icoane, executate de artiști ruși. În interiorul bogat decorat, printre fresce și icoane valoroase, pot fi admirate și o serie de candelabre impresionante, suspendate în tavanul boltit. Ne împărțim frățește frumusețile de mai sus și le fotografiem de zor, cu ochii pe ceas, pentru a nu depăși orele din programul stabilit draconic.
In drumul dintre cele două Catedrale, Elena a observat niște steaguri inscripționate “Museum”, înfipte pe 
frontispiciul unei clădiri cu arhitectura aparte. Și uite-așa, fără să fie inclus în plan, am vizitat Muzeul Orașului Helsinki! Niste persoane inventive sau creative – depinde cum vreți să le spuneți – vor găsi intotdeauna noi și noi provocari și vor fi flexibile în a-și modifica, din mers, programul!
Istoria orașului ce ne este gazdă a fost răsfirată pe cele 4 etaje ale muzeului. De fapt, gresit! Doar etajul 2 ne-a plimbat prin anii petrecuți de Helsinki pe acest pământ, prilej de 
nostalgii, bunăoară, la vederea unui apartament al anilor ‘50-‘60, foarte asemănător cu cel în care trăiau părinții nostri. La etajul 4, în mod surprinzător, dăm de o inedită expoziție, dedicată celei mai vechi meserii din lume. Da, doamnele pot roși iar domnii pot saliva, pentru că la EA, la ACEA meserie ne referim!🫣 Nu prea am priceput noima acestei expoziții, dar am pus-o pe seama spiritului libertin al nordicilor în materie de sex… În aceeași clădire, la parter, cete întregi de prichindei din școala primară vin în șuvoi să viziteze secțiunea specială a muzeului, în care, într-o manieră ludică, micuții finlandezi se pot familiariza cu istoria orașului lor… Am părăsit muzeul sperând că , din vreo greșeală fatală, cei mici nu vor ajunge să urce până la suspecta expoziție a etajului 4…
…Pe jos, spre obiectivul următor! Soarele e și mai strălucitor parcă, deși gradele din termometru continua să 
poarte “minus” în față. Dar afară s-a încălzit cert. Sunt deja… minus 3 grade! Celsius, mulțumim! N-a trecut însă nimeni la costumul de baie, deși finlandezii din jur sunt mult mai relaxați, din punct de vedere vestimentar. Iși etalează pletele aurii in bătaia soarelui, umblă descheiați la paltoane, n-au mănuși, iar fetele tinere poartă chiar și minijupe peste un simplu dres . Dres purtăm și noi… doar că peste el am îmbrăcat pantalonii groși de la Himalaya, prin care nu pătrunde chiar nicio boare de frig! Azi e 
vineri și se simte deja aer de weekend : restaurantele sunt pline, dar asta și pentru că este intervalul acela de prânz , în care mai toate au oferte speciale ( bucuria noastră!). Ne-am propus să testăm și noi eficiența unei astfel de oferte, însă pentru a ne spori și mai tare apetitul, alegem să mai facem un popas in drum, in celebrul magazin Stockman. Este genul acela de “magazin-muzeu”, pe care îl vizitezi cu spor și…cam atât! Asta am făcut și noi, slalomând printre “Ooooh!”-uri și “Aaaaah!”- uri, generate de etichetele cu prețuri. Mărfurile sunt însă de calitate, nu lipsește niciun brand faimos de pe glob. Finlandeze n-am prea văzut. Branduri. Ba chiar am întrebat la un moment dat o vânzătoare de la raionul de cosmetice dacă-mi poate recomanda un brand finlandez, în ideea a cumpăra niște cadouri pentru acasă : a ridicat umerii până la cer și a căscat ochii precum copiii, la vederea lui Moș Crăciun coborând pe horn, după care și-a cerut scuze și ne-a spus că întrebarea o depășește.
Depășim la rându-ne hotarul de timp stabilit pentru “vizitaîncarenucumparămnimic” și , cu ochii în telefonul pilotat de Elena ( cred că mâinile ei inghețate vor face in curand priză cu iPhone-ul, de va fi nevoie de o intervenție specială pentru a i le descleșta de pe touch-screenul telefonului!) ajungem intr-un alt punct de 
interes pe care tot ea l-a descoperit pe net : centrul expozițional AMOS REX, poziționat într-o zonă de construcții ciudate, amintind de vulcanii noroioși de pe la noi. Niște movile de piatră, răspandite pe o suprafață considerabilă, flanchează intrarea într-un spațiu expozițional ce adăpostește expoziții itinerante. Avem șansa să nimerim la una despre care, de câteva zile, vorbește tot orașul : artistul belgian Hans Op de Beeck a imaginat o adunare 
spectaculoasă de opere de artă, la care a lucrat timp de 7 ani, adunandu-le sub un titlu excelent ales : “The Quiet Parade”. Într-o hală uriașă, înecată în întuneric, sunt așezate operele artistului : personaje din viața reală, surprinse la diferite vârste ale omului și în diferite ipostaze. Lucrările sunt executate dintr-un material alb imaculat, 
contrastând puternic cu ambientul negru și luminate fiind discret. O muzică de relaxare, pitită în surdină, învăluie întreaga suprafață, creînd o simbioză perfectă intre imagine și sunet. Deși afară este o coadă uriașă ( demult n-am mai văzut cozi la expoziții!) iar intrarea se face pe bază de bilet ( nu și pentru noi, în cazul nostru legitimația de presă scăpându-ne și de coadă, și de plată!) , în interior nu sunt lăsate decât grupuri restrânse de vizitatori. Numai așa se poate obține efectul dorit de autor : acea liniște și pace interioară, necesare studierii fiecărei lucrări, pătrunderii în universul său, în simbolurile sale… Iată un copil în mărime naturală, care înalță spre văzduh baloane de săpun ; iată un cuplu de batrânei, perfect surprinși sub povara anilor și în care recunosc aerul părinților mei ; un pian creat cu migală, pe care sunt 
așezate obiecte din viața de zi cu zi: doi domni respectabili, care discută “ca între bărbați”, cocoțați pe două scări de zugravi; un sătuc întreg, cu case miniaturale ce copiază perfect realitatea, un carusel de bâlci, un bărbat într-o barcă plină de mărfuri, vâslind pe o apă liniștită. Și tot așa, până se crează o lume a tăcerii și care ne invită la meditație, recreind acea realitate ce ne înghite pe toți, îngăduindu-ne atât de puține ragazuri de întoarcere în sine…La ieșire ne facem o 
fotografie cu șirul nesfârșit de oameni ce-și așteaptă rândul : o “coadă la cultură” este un obiectiv turistic definitoriu pentru o țară, nu-i așa? …
Foamea de cultură este însă culcată la pamânt de foamea…foame, așa că prindem, pe ultima sută de metri, oferta de prânz a unui restaurant învecinat. Cu 12,50 Euro ne umplem farfuriile. O supă de morcovi ( care n-a convins-o însă pe Elena mea!) , un “felul doi” combinat pofticios din mai multe oferte și o cafea …mai mult americană decât finlandeză! Apropo, știați că finlandezii se află pe locul întâi în lume, din punct de vedere al consumului de cafea?!?
…După un respiro la hotel, timp în care îmi verific corespondența și trimit în diverse direcții fotografiile facute 
azi, mergem la… “rendez-vous”! Nu, nu cu un Don Juan finlandez , ci cu o româncă de toată isprava, cu care am avut ocazia să realizez, nu demult, un interviu online, pentru revista “Femeide10.ro” ( https://femeide10.ro/o-femeie-de-10-este-o-persoana-care-aspira-spre-cea-mai-buna-versiune-a-ei-interviu-cu-dr-oana-velcu-laitinen-specialist-in-activitatea-de-coaching-din-helsinki/ ) – Oana Velcu-Laitinen ne-a făcut bucuria să ne invite în oraș și , la o cină 
prietenească, să ne povestească câte-n lună și în stele, despre viața ei în Finlanda, despre frumoasa sa familie mixtă, despre cei trei bărbați din viața ei ( soțul finlandez și cei doi baietei), despre dorul de țară și proiectele sale îndrăznețe, despre învățământul finlandez , despre cum sunt finlandezii, cum gândesc, cum muncesc și cum iubesc , toate combinate, spuneam, cu câteva bucate delicioase, finalizate cu prăjituri tradiționale finlandeze. Cafeneaua Strindberg este una din cele mai “șmechere” din Helsinki , iar seara noastră a fost una foarte șic, încheind, iată, a doua zi a aventurii noastre finlandeze. Pe mâine, așadar, din Laponia însă! Pornim așadar spre țara lui Moș Crăciun!
Mulțumim, Perfect Tour! 😉
Comentează