Bombănelile Marinei Editoriale

Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești

Nu e bine să ai milă. E tristă concluzia mea, dar…viața mi-a arătat cu vârf și-ndesat că nu e bine să ai milă de nimeni și nu e bine să stai DIN MILĂ alături de nimeni. Nu e bine să te înduioșeze lacrimile altuia, prăbușirile lui, infirmitățile lui, impotențele, limitele de orice fel, nici problemele lui profesionale, familiale și de sănătate nu e deloc bine să te miște. Sună dur, dar asta e viața însăși este dură : nu e bine să fii empatic. Nu e bine sa pleci urechea la tânguielile teatrale ale celuilalt, nu e bine să-l asculți, atunci când se lamentează. Nu e bine să-i crezi promisiunile. Nu e bine să te încrezi în cuvântul lui. Nu e bine să faci curat în jurul tău, îndepărtandu-i pe ceilalți, doar pentru a-i face plăcere și pentru a i te dedica lui – mai cu seamă cand este un om care te vei convinge că nu merită. Nu e bine să ignori ceea ce-ți spun prietenii, oamenii apropiați – despre el si despre situația maro în care ai intrat. Tu, care ai stat toată viața între cărți, cum poți paria totul pe …o carte, și încă și atât de prost scrisă?!? …Se invocă “iubirea”?…Ești sufocată de declarații și promisiuni? Nu e bine să dai crezare nici măcar unuia care se dă incurabil de îndrăgostit. Nu e bine sa-i accepți florile, darurile, gesturile obsesive, pe care el le definește ca fiind “de iubire” și care, majoritatea, alternează cu secvențe urâte, cu tratamente umilitoare….Nu e bine să stai cu astfel de oameni nici măcar în  poze , ( pe care ei le vor vântura apoi, contra dorinței tale, în toate direcțiile ) , darămite sub același acoperiș ( și acela controversat) . Nu e bine să te lași ajutată de cineva care  te copleșește cu “dărnicia” lui. Vei plăti pentru asta. Nu e bine să-l susții, când îi e greu, nu e bine să-ți mânjești imaginea cu mizeriile  lui, nu e bine să-l aperi în stanga și-n dreapta, pe motiv că, deh, așa fac prietenii. Nu e bine să crezi pe nimeni înger, căci sub zulufii săi de înger pot sta ascunse coarne de diavol. Și așa mai departe…
…Știu că sună demobilizator ceea ce spun, însa după toate cele trăite de mine în ultima vreme, cam astea ar trebui să-mi fie concluziile mele, la ieșirea din mlaștina de care , în sfărșit,  m-am desprins. De ce atât de târziu? …Pentru că am căzut în toate pacatele de mai sus. De câte ori mă ridicam pe vârfuri  la “aer”, mă trăgeau înapoi pe de o parte lacrimi și disperare, pe de altă parte minciuni și promisiuni deșarte și nu în ultimul rând, de amenințări ce-mi puneau în pericol nu numai mersul înainte, ci si  liniștea celor dragi…
Și totuși constat cu surprindere și bucurie că nu-mi sunt astea concluziile. Constat că, chiar și după ce-mi extrag, zi de zi, încetul cu încetul, sufletul din glod, găsesc în mine destule resurse să iubesc in continuare oamenii, să am încredere în ei, să fiu empatică, să fiu gata să le sar în ajutor, să lupt pentru binele lor, să mă încred în ei și să fiu fericită cu ei și între ei. Sunt oricand gata să iubesc din nou, să mă dedic, să ard pentru ființa iubită, să încerc să o apăr de toate relele , să o fac fericită. Doar că va trebui să-mi măresc bine ochii ( și mai ales mintea) înainte de a alege.
…Deci nu m-au mutilat definitiv problemele mele. Voi scăpa, probabil, cu timpul și de gustul amar pe care-l simt în gură, atunci când mai respir câte o amintire din trecut, cand mai recitesc cate un mesaj abject sau cand dau din greșeala peste câte o fotografie chinuită…Îmi amintesc brusc inclusiv momentul când a fost facută , câte dureri împachetează, cât de greu mi se construia zambetul de pe chip în acele momente și cât de contorsionat îmi era sufletul, în secunda când aparatul de fotografiat făcea “click!”…Dar mă asigură toți ( și o știu și eu) că toate acestea vor dispărea cu timpul, precum un vis urât. Numai anii pierduți nu mi-i va da nimeni înapoi. Mi se cer înapoi bani?!? Acoperișuri? Inele? Poșete? Perdele? Cuptoare cu microunde?!? …mă îndeamnă unii să fac , la rându-mi, lista “pierderilor” mele, mult mai adanci, mult mai “de substanță”, irecuperabile. Și cred că , până la urmă, am s-o fac…
Revin la “nu e bine să ai milă”. Așa mi-am început editorialul. Este cea mai importanta lecție pe care aș vrea s-o învețe cei care chiar vor să învețe din întâmplările vieții  mele. Nu, MILA nu are ce căuta în iubire. Mila nu justifică prostia. A sta din milă cu cineva, este cel mai pagubos lucru. Salvarea  este in “a fugi cât mai departe, din MILĂ față de tine”.
Una peste alta, mă bucur că toate cele întâmplate în viața mea nu m-au transformat într-un om posac, neîncrezător în cei din jur și incapabil de iubire. Dimpotrivă.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : NATURALIS GASTROCALMIN

 

Publicitate