Muzica vindecă, așa cum frumusețea și iubirea vindecă. Atunci când suntem martori la o întâmplare artistică a cărei splendoare se reflectă în emoția noastră, întinerim, ne vindecăm, ne întoarcem la inocență într-un fel care ni se va reflecta apoi și în fiecare celulă a corpului, întoarsă, și ea, la tinerețe.
Fotografie de Paul Buciuta
E un fapt dovedit științific, iar eu, de exemplu, l-am auzit de curând pe Gregg Braden vorbind despre asta și aducând ca argumente studii și cercetări incontestabile pe care le-a prezentat pe îndelete în evenimentul și în cartea lui, Human by Design.
Dar, tot de curând, am auzit o soprană de mare, mare frumusețe și talent, Brigitta Kele, al cărei chip incredibil de tânăr, de fată abia ieșită de pe băncile școlii, ne-a făcut să ne uimim când ne-a mărturisit că a trecut de 40 de ani, dezvăluindu-ne credința ei cum că muzica trăită la adevărata ei splendoare și măreție, alături de conectarea la spiritul etern care o însuflețește de dincolo de sunet este cea care le dăruiește interpreților o tinerețe durabilă (într-o întâlnire marca Opera FANtastica, creată de Luminița Arvunescu).
Dar pentru că e vineri și, de fapt, mi-am propus să continui serialul meu despre lumea Harry Potter, oglindă uimitoare a existenței pe care o trăim și noi, lucrul pe care voiam să îl spun este că, și în lumea vrăjitorilor și a vrăjitoarelor din Harry Potter, și în lumea noastră, ritualurile de vindecare sunt însoțite, uneori (adesea!) de cântec.
Vara trecută, în tabăra organizată de Roxana Gabor Iliescu, Femei care văd în întuneric, alături de călăuza noastră minunată, Deva Dwaba, am cântat în jurul unui foc înalt până la cer, într-un ritual șamanic în care ne-am ars măștile, fricile, poverile purtate până atunci pe umeri și în suflet. Și am simțit cum cântecul nostru se înalță, odată cu fumul, până în miezul cerului, ducând mesaj de vindecare, de iertare, de iubire. Citește mai departe…
Comentează