Cu barza, în coșuleț, sigur nu ajunge. Pe fereastră nu intră, ca un duh înaripat. La cofetărie deja e pueril, în biblioteci suflă vântul , parcurile-s pline...
Autor: Narcis Avădănei
Sunt o filă nescrisă din cea mai bună variantă a mea. S-ar putea să nu mă placi și-ai putea, la fel de bine, să-mi acorzi credit și să citești, așa printre rânduri, câteva din constatările mele, cu și despre femeile de 10, cele pe care le-am descris și aprofundat întotdeauna.
La bază jurnalist și PR freelancer, am știut mereu să mă joc. Și așa îmi place mie să mă joc. Să pierd clipele, fără ca măcar să-mi pese de trecerea lor. Să încerc, știind uneori că pariu-mi va fi fără izbândă, să găsesc acele sensuri existențiale. Ce-i drept, că nu le găsesc! Dar știu că joaca aceasta ajută, mă ajută și deschide lumi ale frazei! O, și câte vorbe pot îmbrăca lumea aceasta ! Și nu, n-am scris în joacă, în schimb m-am jucat scriind, cu responsabilitatea gândului matur.
Apropo, eu scriu. Asta mi-e activitatea. În cele mai multe situații prost, deși nu știu cum se face, că toată lumea mă contrazice. Aș vrea, n-aș vrea. Astea-s limitele bucuriilor mele. O balanță între putință și realizare, între dorință și incapacitatea de a drumul focului.
Partea pecuniară, viața, concretul, paradoxul – simple bătăi de cap. Un fel de capitole în caietul de pontaj, pe care le bifezi doar dacă stai bine cu mansarda. Acum, normal, mansardat complet nu cred că sunt. Refulările astea existențiale le-am avut de mic, dar mi-am cultivat un soi de sistem de autoapărare. Luciditatea e principala armă. Mai apoi conștientizarea faptelor, a putințelor, a libertății și a felului în care ea mă poate răni.
Ce va fi? Cred că a devenit întrebarea cea mai utilizată și mai secată de răspunsuri în zilele de față. Poanta e că nu prea își mai are răspuns. Nu se poate...
Întotdeauna am știut și am crezut că pot deține frumusețea ideilor în cuvânt. Frecvent mi le aștern, atent, gândind că aici universul meu are culori și gânduri...
Suntem plămădiți pentru a iubi. Sau, dacă în structura noastră, din vreo eroare nefericită, nu există această latură, ei bine, putem să o învățăm. Nu-i pe...
Mie-mi place să trăiesc. Așa, la modul general, în felul meu oarecum bolnav și de neînțeles. Ideea asta de a trăi nu e contagioasă, n-are efecte adverse și nu...
E complicat! Totul pare să se zdruncine și, în același timp, să stea pe loc. Viața e în schimbare și, din păcate, fața nouă nu are deloc trăsături dintre cele...