Bărbați de 10

“În primul rând, trebuie să fii OM. Abia apoi poate începe business-ul!” – interviu cu impresarul Christian Raetscher

Pe Christian Raetscher îmi pare că-l știu de-o viață! De fapt, nu-s “decât” vreo 25 de ani, cred, de când colaborăm. Mă aflam, țin minte, la Costinești, cu cățel și cu purcel, si mă pregăteam de o ediție a “Ceaiului de la ora 5”, în care urma să evolueze “Valahia” – trupa aceea de băieți, în mare vogă pe atunci, din care activ a rămas astăzi doar Mihai Trăistariu. Christi era impresarul lor, mi s-a părut a fi străin – vorbea stricat românește si era “altfel” decât impresarii cu care mai avusesem eu de a face. Apoi am aflat că era, de fapt sas, nascut în România ( la Gârbova , în județul Alba) și trăit în Germania, la Munchen. Pasiunea pentru muzică și probabil nostalgiile sale mioritice, l-au adus în showbizul românesc, care pe atunci făcea primii săi pași. Christi era însă cu un pas înaintea celorlalți; era ambitios, plin de idei, ușor visător și extrem de tenace. Am colaborat atunci, pentru prima oară, și mi-a lăsat o impresie atât de bună ( oricum am un respect deosebit pentru nemți!) , încât acelei colaborări i-am adăugat câteva altele zeci, plus o prietenie pe viață.
Anii au trecut, Christi si-a continuat temeinic activitatea, a evoluat frumos, iar colaborările noastre au fost dintre cele ,mai diverse. Christian a alimentat cu vedete o mulțime de evenimente ale Televiziunii Române, Revelioane, Cerbi de Aur, Concursuri Eurovision. Multe dintre ele le-am coordonat și m-am bucurat să colaborez cu unul dintre cei mai decenți și de cuvânt impresari , prezenți în showbizul românesc. Astăzi , Christian conduce propria firma de impresariat : German Quality Entertainment. Are propria sa echipă, o experiență beton și o mulțime de proiecte. Pe afișele ce împânzesc Bucureștiul apare frecvent antetul firmei sale, ceea ce , obligatoriu, înseamnă calitate ( germană!) seriozitate și bun gust.

Prietenia mea de-o viața cu Christi m-a făcut să mă bucur de fiecare victorie a sa. Și pentru că , în ultima vreme, mi-am dedicat timpul promovării, pe toate canalele, a oamenilor de 10, i-am cerut lui Christi un interviu. E chiar funny să iei la întrebări un prieten vechi, despre care știi cam totul! 😁
Dar, oare, nu meritați și voi să știți? ..

Marina Almășan : – Cristi, tu ce ești, de fapt : român sau neamț?

Christian Raetscher : – Sunt mai mult decât atât : sunt European de origine Germană și Luxemburgheză, născut în Romania.

Marina Almășan : – Și ce ai luat, de la fiecare din aceste natii?

Christian Raetscher : – Sper ca am luat ce are cel mai bun fiecare din ele,dar asta mi-e greu să spun eu, prefer să o constate altii.

Marina Almășan : – Însuși faptul că acest interviu este încadrat la rubrica “Bărbați de 10” este o dovadă a convingerii noastre că ești un bărbat de toată isprava! Și aș vrea sa vorbim puțin despre viața ta.Vorbeste-mi, bunoară, despre copilăria ta, despre părinți, frați. Ce fel de copil ai fost, ce talente aveai?

Christian Raetscher : – M-au crescut doi părinți minunați, tatăl meu a fost sofer la Irta Sebes, iar mama lucra la CAP si era casnică pentru ca avea de crescut 4 copii. Eu mai am încă 3 surori , am crescut la țară, la Gârbova, și-mi place să mă numesc “Garbovean European”. În copilărie am invatat germana si putin limba romana, însă acasă am vorbit dialect săsesc, adică, de fapt, limba luxemburgheză! Am avut o copilărie frumoasă, chiar dacă vremurile erau grele, însă părinții mei s-au străduit ca nouă să nu ne lipsească nimic.
În copilărie, am fost o fire muzicală. Am invatat de mic sa cant la pian, am urmat cursuri de dans, participam obligatoriu, în fiecare Duminică, la slujba luterană. Când eram mic, mergeam cu bivolița la păscut, în natură, participam actov la munca câmpului, în grădină, la cules de struguri, la cartofi. Au fost vremuri foarte frumoase : eram uniți, cum sunt sașii în general. De fapt, existau sate întregi de sași, foarte bine organizate.

Marina Almășan : – Când ați plecat din Romania și de ce ?

Christian Raetscher : – De plecat, am plecat din țară la fel ca toti sașii din Romania, fiind “vanduti” practic de regimul de atunci. Eu, oricum, aveam pe atunci 13 ani, deci nu se poate spune că am luat sincer această decizie..Concret, am plecat in 1984, pe 10 Martie . Ne-au asteptat toti din cei plecați la rândul lor din Gârbova – s-au adunat la Gara din Munchen – asa era traditia – ne-au așteptat cu muzica, cu vin, etc , au cântat îm gară, în cinstea noastră : era o fericire pentru ei, că a mai ajuns o familie din comuna lor natală. Și noi eram fericiți, deși încă nu înțelegeam ce ni se întâmpla. Țin minte că 600 de Garboveni s-au stabilit la Munchen, ca si noi. Eram o familie de “artiști” :
tata canta in fanfara si mama in cor, eu jucam teatru, iar mai tarziu am ajuns să joc și in filme, in Germania, dar considerând că nu am prea mare talent, am ales să mă retrag în spatele scenei. Muzica mi-a placut de mic (mai ales muzica si vocile bune), așa că, la 13 ani am inceput sa organizez baluri sasesti. Mai târziu aveam să aduc artisti romani in Germania si , mult mai tarziu, mari artiști ai lumii, in Romania.

Marina Almășan : – Poți da câteva exemple?

Christian Raetscher : – Păi am să-i numesc pe : Simply Red,Michael Bolton,Jenniffer Rush,Sandra,Boney M,Saragossa Band,George Baker,Middle of the Road,Johnny Logan,Richard Claydermann,Mariza,Singurul Balet pe geata din Lume din Skt Petersburg,Original Schoenbrunn Orchester din viena,Mariza,Chris de Burgh,Chris Botti,Nigel Kenedy,Jose Feliciano,Ruslana,Alphaville,Lou Bega,Fun Factory,C C Catch,Fancy,BZN,Joachim Cortez,Lord of the Dance si multi altii

Marina Almășan : – Îmi amintesc, cu nostalgie, că pe mulți i-ai adus la evenimente ale cărui producător eram! Cat de dificilă este munca de impresar?

Christian Raetscher : – Ca orice muncă, dacă vrei să o faci bine, nu e ușor deloc! Am avut și multe esecuri, la început, căci am fost autodidact. Iar orice eveniment care presupune vânzare de bilete, implică un mare risc de a pierde bani multi, investiti.
Știu cazuri de impresari care si-au vandut si casele! Eu insa am scapat de asta, ca am fost mereu atent si nu m-am întins mai mult decât îmi era plapuma! Și așa procedez de la 13 ani! Iar anul acesta, de Crăciun, fac…50!

Marina Almășan : – Mulți înainte! Ce gând te-a călăuzit, în această jumătate de secol de viața?

Christian Raetscher : Ambiția mea, in viata, a fost sa am mereu 1 euro mai mult decat am nevoie și nu-mi doresc decat sa pot sa fac, în fiecare zi, ceea ce vreau. Să fiu, așadar, un om liber si, mai ales, sa fiu sanatos, ca sa pot face asta mereu și sa nu ajung niciodata să nu pot face ceea ce-mi doresc.
Marina Almășan : – Există lucruri care-ți displac?

Christian Raetscher : – Ceea ce ce nu suport, sunt : minciuna, neseriozitatea, facturile neplatite și datoriile , iar oameni care promit si nu fac, îi urăsc la maxim!

Marina Almășan : – Și, prin urmare, ce te face fericit?

Christian Raetscher : – Mă simt bine oriunde sunt respectat si oriunde se află oameni cu energie pozitiva.
Îmi place sa ma plimb prin lume – atunci când am timp, mai ales cu masina si-mi place foarte mult să merg la SPA. Ador staarea de relaxare de după aceea.
Dimineața mă face fericit un latte machiato foarte bun : daca nu-l am, toata ziua îmi va fi stricată!

Marina Almășan : – Spune-mi, Christi, cum te vezi tu, pe tine?

Christian Raetscher : – Sunt un om cu multe idei, fac foarte multe conexiuni. Sunt un ins serios, perseverent și muncitor. Muncesc, practic, de când mă știu. Motto-ul meu este “ nu lăsa pe mâine, ce poți face azi”…că mâine uiți sau nu mai ai timp! Și mai am un principiu : totul cu măsură, că ultima cămașă n-are buzunar. Asta uită cam toți si de aceea multe lucruri se duc de râpă.

Marina Almășan : – Care sunt cele mai importante lucruri în viață, Christi?

Christian Raetscher : – Pe primul plan as pune datoria a fi OM. Abia apoi poate începe businessul, altfel totul se va prăbuși, pentru că rău poate să facă oricine, nu-i nimic greu in asta si nimic special. Este doar urât. Și nu trebuie să uităm că , în viața asta, nimic nu rămâne nerăsplătit : nici binele, nici răul!

Publicitate