…iar cel mai bun exemplu de “fake” este însăși imaginea reprezentativă a acestui articol. Ce contează că, in realitate, aveam în față o ceașcă de cafea! În poza , iată, mă delectez cu un tort în toată regula, plasat lângă o șampanie căreia tocmai i-a sărit dopul! ( nu vă spun că, atunci cand, în glumă, am postat imaginea pe Fb, am primit sute de felicităti, de ziua mea! 😁😁)
Acum ceva vreme – prin pandemie, cand lumea se plictisea prin case și începea să facă interminabile curățenii sau învețe limba chineză și tricotatul – cand Victor mi-a instalat pe tabletă această aplicație, mi s-a părut un miracol! Puteam de-acum să prelucrez fotografiile după cum mă tăia capul : să șterg din ele “bâlbele” fotografului sau… persoanele indezirabile, să-mi șterg mie, de pe chip, urmele trecerii anilor, puteam pâna să-mi schimb și coafura și fundalul , extragându-ma din bucătăria în care fusese facută fotografia și plantându-mă între dunele sahariene, zgârie-norii din Manhattan, Alpii francezi sau jungla tropicală.
La început, “descoperirea” m-a entuziasmat atât de tare, încât uitasem o vreme de toate relele pământului: de coronavirus, de vaccinare, de măști si testările obsedante la care ne supuneam cu toții , bezmetic. Stăteam ca disperata pe tabletă, exersând fascinată noua “jucărie” : îmi schimbam coafurile, mă “bronzam” fără solar, mă “decupam” din peisaje rurale și mă transplantam în te-miri-ce destinații exotice , la care sponsorizarile încă nu pucaseră să mă ducă.
Joaca a durat ceva vreme , după care, intrând în rutină, a facut locul și altor îndeletniciri.
Dar au început apoi să apară în mintea mea stări cu totul și cu totul noi, pe care nu le experimentasem înainte. Bunăoară, îndoiala. Am început să mă îndoiesc de tot ceea ce vedeam în ziare sau pe rețelele de socializare! Când auzeam pe cineva că spune “Vai, ce bine arată X, la cei xx de ani ai săi!”, gandul îmi zbura imediat la aplicația capabilă să-ți netezească într-o clipă ridurile. Cand cineva invidia pe altcineva, pentru că în loc de “izolare”, se află în Maldive sau Zanzibar, aproape că-mi luam lupa, pentru a descoperi micile imperfecțiuni ale unei editări mincinoase a fotografiei, cu care îl suspectam automat pe “postac”. Și, de cele mai multe ori, le și descopeream.
Obsesia că totul din imaginile vânturate pe online este fake nu m-a părăsit nici astăzi. Victor nu mai stă cu mine, ca să-mi instaleze aplicațiile apărute între timp, dar sunt sigură că progresul neîncetat și accelerat al tehnicii, mai ales în acest domeniu, a făcut ca astfel de aplicații să evolueze spre cele mai mari “finețuri”. Fake-ul e de așteptat să devină atât de ingenios generat, încât să-i păcălească chiar și pe cei mai neîncrezători și avizați privitori.
Și de fapt, de ce să ne miram, dacă tot am început să ne bucurăm atunci cand ni se așeaza în farfurie o “prăjitură de casă”, știind bine că, în realitate, bucătarii Prezentului este posibil să fi folosit copios, în facerea ei, făină din gândaci?
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : PERIFERISAN
Comentează