Părerea mea!

Eu sunt adeptul umorului și nu al ironiei

 

…pe care o consider, în relațiile între oameni, o armă albă, utilizabilă doar ca ultimă soluție, atunci când trebuie să te aperi sau să salvezi o valoare pusă în pericol.
Umorul înseamnă să râd împreună cu cineva de ceva. Nu să râd de el. Să râd eventual de o acțiune de-a lui sau, mai bine, de-a mea. Și, bineînțeles, de acțiunea oricui altcuiva.
Ironia înseamnă să râd de cineva în complicitate cu altcineva și spre amuzamentul aceluia. Este absurd să râzi de cineva în absența unui public (format fie dintr-un singur spectator). Bine, dacă interlocutorul este un masochist sau dacă, dând dovadă de o mare libertate sufletească, se poate dedubla, fiind simultan și victimă, și spectator, mai merge.
Prin umor îmi manifest dorința de a comunica, de a face o baie de comuniune sufletească, de a mă bucura de prezența unui semen (cu speranța că și el se bucură de prezența mea).
Prin ironie, vreau să-l minimalizez pe celălalt, să-l fac să apară ridicol, să-i dovedesc superioritatea mea.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.