Părerea mea!

Mi-a sărit țandăra !

De unde să încep? Din copilărie, cum altfel? M-am născut pe strada C. F. Robescu, casa fiind lipită de biserica ,,Sf. Mina,,. Anii de școală generală i-am petrecut cu bucurie și, mai ales, însoțit de prietenia colegilor nemaipomenit de simpatici, colegi printre care se numărau, aproape în egală măsură, evrei, țigani, armeni, greci etc. Păstrez frumoase amintiri din acele vremuri, mai ales legate de prieteniile noastre, dar și de prima mea ,,dragoste,, puștească pentru o minunată colegă grecoaică. Pe lângă faptul că am avut o învățătoare admirabilă, cu care chiar eram prieteni, colegii erau absolut minunați. Nimeni nu-și făcea probleme – cel puțin, la vremea aceea – că nu suntem la fel. Sau că unii sunt mai colorați la față sau că au pistrui… Sau că vorbesc cu accent… Nimeni nu era adeptul cretinismului numit ,,bully,, – ing, mai ales că pe atunci habar nu aveam de existența acestei atitudini. Abia în zilele noastre a devenit o ,,modă,,… De fapt, o racilă…

De ce am început așa? Pentru că lucrurile au ,,evoluat,, între timp. În sensul că au luat-o razna rău de tot. Nu m-aș fi amestecat în recentul conflict legat de fotbal. Cu atât mai mult cu cât m-am despărțit total de această pasiune, mai ales din clipa în care acest sport a devenit o afacere în care se învârt prea mulți bani și prea puțin entuziasm și bucurie… Ceea ce s-a petrecut însă de curând pe un teren de fotbal depășește cele mai urâte coșmaruri (mă rog, de parcă ar exista coșmaruri frumoase!)…Nu știu pe ce poziție vă situați dvs. , cititorii, dar eu spun exact ceea ce gândesc în aceste clipe. Tot acest circ, căci, da, domnilor, a fost și este un circ de foarte joasă calitate, își are nefericita origine în acest curent de o penibilitate desăvârșită, numit pompos ,,corectitudine politică,,. Vă vorbesc în absolută cunoștință de cauză, nu atac și nu emit păreri (e plină cloaca numită feisbuc numai de ,,părerangii,, și deținători ai adevărului absolut), ci aștern pe laptop doar o serie de gânduri care , poate, vă frământă și pe unii dintre dvs. Poate.

Am luat contact cu ,,corectitudinea politică,, în urmă cu mai mulți ani, la sfatul unui excepțional coleg și prieten din teatru. Și m-am îngrozit de cele citite. M-am îngrozit de unde a pornit totul. M-am îngrozit de modul în care pot gândi unii. Am spus ,,unii,, , pentru că pentru mine nu sunt oameni. Trec peste scopurile declarat finale și declarat definitive și declarat obligatorii ale ,,corectitudinii politice,,, precum și peste consecințele dezastruoase în timp ale ,,corectitudinii,,. Mă voi referi strict la chestiunea cu BLACK. În preambul vă spuneam de colegii de școală generală. Acum vă spun că, de mic copil, pasionat de film, am iubit filmul ,,LANȚUL,, , cu două creații actoricești de clasă, Sidney Poitier și Tony Curtis, în regia lui Stanley Kramer, film din 1958, un film în care un alb și un NEGRU sunt absolut minunați. Am iubit ,,COLIBA UNCHIULUI TOM,, , îi iubesc și îi admir de ani de zile pe Wesley Snipes, Denzel Washington, Will Smith, Samuel L. Jackson, Morgan Freeman, (să nu uit de Whoopy Goldberg, de impecabila frumusețe numită Hale Berry), am crescut cu muzica SOUL, curent muzical de care cei tineri probabil nu au auzit, cu Aretha Franklin, The Temptations, James Brown, John Lee Hooker, Buddy Guy, TOȚI ACEȘTIA NEGRI, BLACK adică. Sunt în continuare topit după blues, deci muzică, în general, neagră. L-am întruchipat pe celebrul Robert Johnson, marele ,,diavol,, al blues-ului, într-o serie de evocări ale acestuia în concerte cu Mike Godoroja și Blue Spirit. Da, l-am întruchipat, adică eu, actorul și cîntărețul ALB, Eugen Cristea, am adus pe scenă un NEGRU. Așa că – din acest punct de vedere – nu prea avem ce comenta. Sunt perfect acoperit, zic eu, ca să pot fi eventual acuzat de rasism (oribil cuvânt!). Comentez exagerările inutile, ,,căderea,, în cealaltă extremă, violența, ura, intoleranța dusă la maximum. Chiar așa? Ne legăm de un singur cuvânt, rostit ca o simplă precizare, nu ca o acuză? Dacă pe banca antrenorilor ar fi fost 5 negri și un singur alb, oare cum s-ar fi exprimat bietul arbitru Colțescu, pus deja la COLȚ?

Încotro ne îndreptăm, oameni buni? L-au asasinat pe Ceaușescu și au înjurat cenzura, cenzură pe timpul căreia au fost create capodopere teatrale și cinematografice în România!!!

Cretinătatea asta nu e cenzură? O fi libertate și nu-mi dau eu seama – în prostia mea proverbială???

Schimbi titlul capodoperei polițiste a Agathei Christie? Mai ales că titlul original este ,,Ten Little INDIANS,,!!!

Schimbi titlul romanului ,,ROȘU ȘI NEGRU,, al lui Stendhal? Ba chiar am o propunere de nou titlu: COMUNIST ȘI ULTRAÎNTUNECAT,,. Păi da, că roșu e comunismul (care luptă din răsputeri împotriva capitalismului putred) și ,,ultraîntunecat,, se apropie de… na, că era să zic ,,negru,,…

Ce facem cu jocul de șah? Cum adică, albul deschide??? Cum adică, ALBUL are prima mutare? Ce-i asta? Unde e ,,corectitudinea politică,, , ai? Da unde vă treziți? Cum adică ,,albul mută și câștigă,,. V-ați pierdut mințile??? Cuuuum? ,,Negrul a fost mat în trei mutări,,… Băi, fetelor, schimbați naibii culorile la șah! Verde – a, nu, că e legionar! Galben – nici atât, că e ca hepatita! Hai, rapid, că nu e timp, păi ce facem aici?

Ar mai fi foarte multe de zis. Dar deja au apărut prea multe miștocăreli despre subiect. Pentru azi, cred că e de ajuns.

Băi, ,,corecților politici,, , nu vă prevăd un viitor bun. S-ar putea să fie chiar un viitor ne… Ptiu, pușchea pe limbă! Era s-o încurc…

Un viitor ultraîntunecat.

E bine așa?

Etichete

Publicitate