Nu sunt neapărat o mare microbistă ( deși meciurile Nationalei m-au așezat deseori în fața televizorului), însă există nume de aur din fotbalul românesc pe care memoria mea le ține prizoniere încă din copilărie. De acolo l-am extras și pe cel al lui Marcel Răducanu, unul de referința al fotbalului mioritic.
Marcel Răducanu a jucat 21 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a României. Talentul său și dibăcia cu care “s-a mișcat” pe gazon i-a făcut pe români să-l desemneze, în 1980, „Fotbalistul Anului” .
Profund nemulțumit însă de situația din România acelor vremuri, Marcel Răducanu s-a refugiat în RFG, în 1981 cu ocazia unui meci al echipei naționale la Dortmund. Fiind, la acea vreme, căpitan al Armatei Române, fotbalistul a fost condamnat în contumacie la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru ”Dezertare” – o acuzație care nu are nici cea mai mică legătură cu dragostea pe care Marcel a simțit-o dintotdeauna, pentru țara sa.
După o carantină de un an, impusă de UEFA, Marcel Răducanu a jucat apoi pentru Borussia Dortmund, și mai târziu, pentru F.C. Zurich. S-a retras, din fotbal, în 1991, dar nu s-a îndepărtat de el. Astfel că, după ce a absolvit școala de antrenori a Federației Germane de Fotbal, Marcel Răducanu a deschis , în 1994, la Dortmund , o școală de fotbal acreditată de Federația Germană de Fotbal.
Mărturisesc că este primul interviu pe care îl iau unui fotbalist ( și îi mulțumesc marelui sportiv Mircea Barna pentru asta!), prin urmare, cu siguranță întrebările vor aluneca și spre alte direcții, decât cele legate strict de cariera sa sportivă. Ceea ce nu-l va face, sper, mai puțin interesant! 😉
Marina Almășan : – Cititorii mai tineri, dacă dau o căutare pe Google, află ca “Marcel Răducanu a fost un fotbalist român și german”. Cum vă considerați mai mult : român sau german?
Marcel Răducanu : – Eu mă consider un fotbalist român, deoarece eu m-am născut acolo, am crescut, am învățat fotbal, am ajuns fotbalist la Clubul Steaua și echipa națională, bineînțeles că am jucat și aici, in Germania, 6 ani la Borussia Dortmund și 3 ani în Elveția, la FC Zurich. Dar mă consider un jucător român și așa o să rămân pentru totdeauna.
Marina Almășan : – Și noi tot așa vă percepem! Chiar dacă mai mult de jumătate de viață v-ați petrecut-o departe de țară. Se spune că “omul pleacă din țara lui, dar țara lui nu pleacă niciodată din el”. În sufletul dumneavoastră ce a rămas din România?
Marcel Răducanu : – De, sunt plecat de aproape 40 de ani din țară, dar bineînțeles că inima mea tot acolo 
rămâne, pentru că am trăit 26 de ani , ani foarte frumoși, fiecare din ei. Am avut o copilărie superbă și am fost foarte iubit și ca sportiv, ca fotbalist la echipa Steaua si Echipa Natională, iar sufletul meu va rămâne tot timpul în România, chiar dacă acum trăiesc in Germania.
Marina Almășan : – Dar aveți, în casă, vreun obiect care să vă amintească de patrie?
Marcel Răducanu : – Bineînțeles că am multe obiecte la mine, în casă : o vitrină întreagă! Am fanioane cu Steaua București, cu echipa națională, am și o cupă pe care am câștigat-o în anii ‘80, am primit-o la un turneu din Cluj, ca fiind cel mai bun jucător al turneului și sunt foarte mândru de ea. Deci am foarte multe alte lucruri care-mi aduc aminte de gloria pe care am caștigat-o in România și la echipa națională.
Marina Almășan : – Păi să vedem cum s-a ajuns la această glorie. Vorbiți-mi puțin despre copilăria dvs, despre părinți, despre începuturile în fotbal ( presupun că au avut loc în copilărie)
Marcel Răducanu : – Am avut o copilărie deosebit de frumoasă. De mic, de la 7 ani am început să joc fotbal. Unchiul meu a fost și el fotbalist, la Progresul București și la echipa națională; el m-a dus atunci acolo, la “Dr.Staicovici”, numai că părinților mei li s-a făcut frică : eram mic, era departe, trebuia să merg cu tramvaiul cam o oră, până ajungeam la antrenament și de aceea am renunțat și m-am dus la Centrul de copii și juniori, la 23 august, unde l-am avut pe Fabian ca antrenor – un mare antrenor care a scos 5 sau 6 jucători care au debutat la Steaua sau la alte echipe.
Marina Almășan : – Dar ce anume a făcut din dumneavoastră un bun fotbalist? Ce calitați?
Marcel Răducanu : – La această întrebare imi permit să vorbesc despre mine. De mic bineinteles ca am avut de la Dumnezeu și talent, dar am și muncit foarte mult, plecam de la școală , de fapt FUGEAM de la școală ( din cauza asta am luat și bătăi) și mă antrenam ca un nebun, jucam ore întregi fotbal pe maidan. Eu cred că, pentru a ajunge un fotbalist complet, în afara faptului că trebuie să știi că joci fotbal, trebuie să ai atitudine, voință, disciplină, disciplină tactică, disciplină și în afara terenului. Deci sunt multe lucruri pe care trebuie să le ai, pentru a ajunge la un nivel înalt, la un nivel internațional. Eu le-am avut, pentru că am muncit foarte mult și am fost un om serios. Și aici, in Germania, cand am ajuns, mi-am văzut de treabă, pentru că știam că nu mai pot să mă întorc în țară și așa că trebuia să dau totul, ca sa mă ridic la nivelul fotbalului german.
Marina Almășan : – Dacă ar fi să alegeți 3 momente importante, din cariera dvs de sportiv, care ar fi acelea?
Marcel Răducanu : – Cariera mea a avut momente foarte frumoase.În Romania am avut șansa să câștigăm două campionate, două cupe, am fost apoi “Fotbalistul Anului”, am jucat, în 1980, meciul acela, cu Anglia, de calificare, în care am dat primul gol, au fost momente frumoase și aici, în Germania, la Borussia Dortmund, dar și în Elveția, deci am trăit momente de excepție, datorită fotbalului. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu.
Marina Almășan : – Cu care din jucătorii alături de care ați făcut istorie în fotbalul românesc mai păstrați legătura? Ce mai fac prietenii dvs?
Marcel Răducanu : – Desigur, încerc in continuare să iau legătura cu foștii mei colegi de la Steaua, de la echipa națională. Din păcate, mulți au plecat dintre noi… Dar cu cei rămași, mai vorbim la telefon, sau, cand ajung prin țară, încercăm să ne întâlnim, să ne mai amuzăm, amintindu-ne diverse lucruri din tinerețe. Sunt colegii mei de la Steaua – Dumitru 4, Zamfir – pe care i-au văzut la începutul anului, în ianuarie, cand am fost la București, restul – vorbim la telefon mai tot timpul și mă bucur cand aud că le merge bine, că sunt sănătoși.
Marina Almășan : – M-aș întoarce puțin la anul în care ați luat poate cea mai importantă decizie a vieții. Decizia de a pleca din România, când erați, practic, “pe val” – în 1980 ați fost desemnat “Fotbalistul anului” – a fost ușoară sau grea? Ce a stat la baza ei? Cine v-a supărat atât de tare?
Marcel Răducanu : – Decizia pe care am luat-o în 1981, cand am ramas în Germania , n-a fost deloc ușoară. A 
trebuit să renunț la multe…Am renunțat, în primul rând, la familie, nu știam când îi voi mai vedea. Am stat 3 ani și jumătate pană am reușit să-i am pe ai mei aici, în Germania. Am vrut să plec din țară pentru că s-au întâmplat niște lucruri care m-au deranjat : în primul rand faptul ca nu am fost lâsat să joc la meciul cu Anglia, pe Wembley…De fapt, in primul rand am vrut să-mi dovedesc mie si celor din jur, că pot să fac față și în fotbalul din Vest. Și într-adevăr , am reușit, am făcut o reclamă bună fotbalului românesc . Cât am stat, 6 ani, la Borussia Dortmund, am fost foarte iubit și sunt mândru pentru asta.
Marina Almășan : – Nu mă îndoiesc de acest lucru. Avand grad militar, plecarea dvs a fost considerată, la acea vreme, “dezertare”. Simbolic, ați fost condamnat chiar la închisoare. Cum v-a marcat, sufletește, acest lucru? Dar pe familia rămasă acasă?
Marcel Răducanu : – După meciul cu Anglia, pe Wembley, cu toate că rezultatul a fost foarte bun – 0:0, iar eram jucător intr-o forma foarte bună, n-am fost băgat să joc și am suferit foarte mult. Am suferot un șoc. Un mare șoc. Și atunci mi-am zis : din prima deplasare nu am să mă mai întorc. Și așa a fost! Sigur că am jucat la Steaua, dar am avut și un grad, în armată : “locotenent-major”. Așa era pe atunci. După ce am plecat, am fost condamnat la 5 ani și 8 luni , cu toate că mulți au intervenit pe tru mine , de aici, din Germania, ca prieteni ai fostului președinte.. Ceaușescu a fost rugat să-mi lase familia, și să fiu lăsat să joc la Borussia Dortmund, pe contract. Dar nu s-a putut face acest lucru. Atunci…am acceptat această decizie. Am fost suspendat, timp de 11 luni, eram fără familie, nu știam limba, nu cunoșteam pe nimeni. Dar colegii mei de la Borussia m-au sprijinit foarte mult : au văzut ce fotbalist sunt, că voi putea să-i ajut, cand voi putea să joc, și atunci m-au invitat peste tot, m-au luat cu ei la masă, m-au învățat limba germană, s-au ocupat foarte mult de mine și asta a fost norocul meu. Căci e foarte greu, să nici nu joci, să nu ai nici familia aproape…Dar au trecut cele 11 luni , greu, dar au trecut, am început să joc, iar colegilor le-a fost ușor cu mine, căci stiau cum joc, și am ajutat, pur și simplu, echipa.
Marina Almășan : – Povestiți-mi despre începuturile vieții în Germania.
Marcel Răducanu : – Cum vă spuneam, a fost greu, dar m-am adaptat, știam că nu mă pot întoarce în țară, a trebuit să-i accept așa cum sunt, să învăț limba, obiceiurile, și încet-încet am reușit.
Marina Almășan : – Trăiți, iată , de aproape 40 de ani în această țară. Ce va place, ce nu vă place?
Marcel Răducanu : – Țara îmi place foarte mult. Am copiii aici, am nepoții. Am trăit mai mult în Germania, decât în România, dar totuși România rămâne pentru mine țara unde m-am format și am învațat cel mai mult.
Marina Almășan : – Vorbiți-mi despre ceea ce faceți acum.
Marcel Răducanu : – De 26 de ani am o școală de fotbal. În 1993 mi-am luat licența la Koln, după ce am studiat 6 luni. După aceea, în 1994, mi-am deschis școala de fotbal, exact cand au jucat ai noștri foarte bine la Campionatul Mondial din SUA, și de atunci mă ocup de copii. Simt că sunt predestinat să fac acest lucru. 26 de ani nu-s puțini deloc. și mă bucur ca sunt primul om care a deschis o școala privată de fotbal în Germania, în anii ‘90 și mai ales ca străin. Sunt mândru că am fost jucător de talie mondială, la fel cum au fost Bekenbauer, Rummmenigge, Metzel, Overath – care m-au susținut , fiecare din ei, spunandu-mi : “În sfârșit, a venit cineva să-i învețe pe copiii noștri fotbal!” . Am fost apreciat și susținut și asta m-a ajutat și in continuare și sper ca, dacă sănătatea mă ajută, să mai ramân câțiva ani pe terenul de fotbal, să le arăt copiilor ce înseamnă acest sport minunat.
Marina Almășan : – Vâ doresc din toată inima acest lucru, deși mi-ar fi placut să-i învățați pe românașii noștri fotbal, nu pe străini! Chiar așa, sunt curioasă : sunteți atent la evoluția fotbalului românesc? Cum o puteti comenta?
Marcel Răducanu : – Bineînțeles că urmăresc cu atenție meciurile din România , cele din Campionatul nostru, 
dar și pe cele ale echipei naționale. Din păcate nu pot spune prea multe despre nivelul actual al fotbalului din România , pentru că el nu este prea ridicat, de aceea nici nu mai vin jucători din România să joace într-un campionat din Germania și-mi pare foarte rău pentru acest lucru… E greu, pt că acolo ar trebui să înceapă o revoluție în fotbal, și să înceapă de jos , de la zero, cu fotbaliști care chiar vor să facă ceva. Altfel o să avem greutăți în continuare. Singurul care face lucruri bune, este Gică Hagi, cu Academia lui , însă e prea puțin. Ar trebui să existe mai multe astfel de academii. Școli de fotbal sunt foarte multe, însă important este și ce facem în ele, ce anume îi învățăm pe copiii aceia.
Marina Almășan : – Mda..nu sunteți foarte optimist. Haideți să facem macar un final optimist : Ce le doriți românilor, acum, în prag de sărbători?
Marcel Răducanu : – Sper să vină un an mult mai bun decât anul acesta. Le doresc tuturor românilor un an fericit, cu multă sănătate, bucurii, succese și multă dragoste. Si să nu mai avem problemele pe care le-am avut anul acesta!
Marina Almășan : – Asemenea și dumneavoastră!
Proiect susținut de DPLAY SPORT ACERBIS ACERBIS SPORT ROMANIA
Comentează