De profesie mamă!

Singur la părinți. Perfect încadrat în tipologia alintaților, cu mame obsedate și protectoare, gata-gata să devină eroine doar de dragul pruncului. La toată istoria se adaugă și „ghinionul” de a fi băiat, deci gradul de atașament ar trebui să se dubleze din partea celei care mi-a dat viață. În cazul meu, nu-i așa. Sunt fericitul posesor al unei mame conştiente de faptul că a te implica, cu toată deprinderea ta, în povestea asta cu părinţi, e o responsabilitate pe care o duc doar cei ce au putere.
Sigur că vor începe mulţi şi multe să sară acum şi să spună că a fi mamă în special, şi apoi la modul general, părinte, e o condiţie a umanitaţii, un pas firesc în economia unui cuplu aşezat, puţin debil, fără prea multe certitudini şi cu o multitudine de mediocrităţi la purtător. Am o întrebare – de ce dintr-un eşec să apară unul şi mai mare?
Ideea esențială e aceea că nu toate domnițele ce se visează prințese sunt făcute pentru a fi mame. Ok, nouă luni de sacrificiu și o durere insuportabilă ar putea schimba ceva, dar nu suficient încât să te poți numi pe deplin deținătoare a unui astfel de statut. Vedeți voi, e o mare reușită să crești un copil. Se trece la capitolul împliniri. Și când spun a crește nu mă refer la îndopat ca pe-un curcan, învățat că bărbatul e stâlpul și femeia slugă, că bunul simț și cultura sunt opționale, iar credința și nașterea de prunci de căpătâi.
NU! Un copil nu evoluează cu fotosinteză, ca plantele, nu se autoeducă, ca animalele și nici nu reușește, de unul singur, să-și așeze cu atenție un destin potrivit, cu atât mai mult cu cât nu-și alege familia în care, din întâmplare sau nu, nimerește! Nu-s eu cel care să dea sfaturi, doar că a educa și a forma un prunc înseamnă a-l ridica din „mocirla” ta și a-l pune pe un piedestal de pe care să stralucească.
Mai e o chestie importantă pe care multe doamne o uită. Nu toate trebuie să fie mame! Ba mai mult, la unele e indicat să se țină departe de acest statut! Oricum, nașterea e o loterie din care poți ieși sau nu învingător. Și nu mă refer la minunea inocentă, ci la felul în care tu ca mamă, principal exponent, alegi să-ți înalți copilul. Vorbesc de educație, de principii, de bună creștere, de baza aceea esențială care va servi ca punct de căpătâi.
Și chiar nu debitez din cărți, ci din realitate, pentru că-s sătul să văd specimene prost educate și mame denaturate care au pretenții de eroine doar că n-au făcut un avort la timpul potrivit. Văd copii nenorociți, cu ochii ce țipă durerea. Văd destine frânte și femei care nu-și asumă rolul, lăsând toată povara pe grija cuiva mai experimentat. Văd tragedii. Văd multă nepăsare și suferință, văd oameni ratați din orgolii și legi nescrise absurde.
Cred că a fi mamă se învață. O spun din experiență și din relația cu propria mea ființă dătătoare de rațiune, parte din mine, care și-a sacrificat 11 ani din viață pentru a-mi fi alături 24 din 24, fără a mă sufoca, fără a mă îndoctrina, fără a mă face obez. 11 ani. O mamă. Și un copil care a știut de toate, care a învățat de la ea să citească, ce trebuie, la patru ani. Care a fost liber. Care s-a jucat. Care are cultură generală din toate domeniile, ceva bun simț, decență și respect. Și peste toate a absolvit și niște facultăți și vă scrie azi. Iar acesta e doar un exemplu, din ce în ce mai rar prin rândul domnițelor care înspăimântate de avort, de prezervativ, de copilul în sine și chiar de ele, numai de altceva nu!
Nu fiți soacre cicălitoare pentru fetele ce au să vă fure odrasla și nici nu-i ocrotiți peste măsură pe cei/cele mici. Nu-i creșteți în dobitocia stereotipiilor și nu-i lăsați să cadă pradă greșelilor pe care și mamele voastre le-au făcut.
Pe principiul “Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un sfat”, încerc o concluzie, deși n-am apucat să zic mai nimic, pentru că doamna Marina Almășan, profesionist respectabil, mi-a limitat spațiul de scriere pentru a fi cât mai concis. Așadar, învățați-vă pruncii să zboare, să creadă în frumos, nu în dobitocii creștine, să aleagă, când e cazul, ei, calea bună sau cea greșită.
Și mai spuneți-le un lucru – cuvântul mamă dă bine în poezii, la școală, prin poze și like-uri pe Facebook ori în caietul de pontaj al vieții, dar cu adevărat, pentru unele femei – care-s depline și care știu că un părinte e un creator ce meșterește, cu înțelepciune, din lut și iubire, o existență – ar trebui să scrie cu litere mari: DE PROFESIE – MAMĂ!

Sursa foto: www.themamasherpas.com/