Ceasul iubirii” – cântecul pe care l-am iubit înainte de a-i iubi autorul

…Începusem deja colaborarea cu Victor, la “Ceaiul de la ora 5”. Și eram încântată. În primul rând pentru că emisiunea mea, la sugestia poetului Lucian Avramescu, dobândise, iată,  un imn : melodia “La un ceai” cucerise inimile fanilor noștri, incredibil de mulți la acea vreme. Țin minte, lumea mă oprea pe  stradă și-mi spunea că joi după amiaza aleargă de oriunde s-ar afla, pentru a se propti in fața televizorului, spre a-mi vedea emisiunea. Unii îmi fredonau genericul compus de Mihai Pocorschi, alții –  melodia lui Victor, cea “cu ceaiul” , care deschidea și închidea fiecare ediție. 

    Prezența lui Victor și a cântecului său în peisaj a adăugat faimă programului nostru. Cei ce-l iubeau pe artist – nespus de mulți și aceștia – salutau revenirea lui în peisajul muzical, după ani întregi de pauză. Victor cânta live imnul , aproape în fiecare emisiune. Cand nu era el, era banda, care îi suplinea absența. Cu alte cuvinte, pe viu sau pe bandă, Victor se lipise de noi, precum marca de scrisoare.  Cu timpul, colaborările noastre s-au diversificat, eu începând să potrivesc și  alte din melodiile sale la invitații sau temele noastre. Ba începusem chiar să lansăm noi înșine melodii noi, care să se potrivească invitatului sau temei. Textele acestora le împărțeam între noi :  pe cele jucăușe –  le semnam chiar eu, cele mai multe însă îi aparțineau lui Victor, care era un foarte înzestrat și sensibil autor de versuri.  Nu știu dacă era școala lui Adrian Păunescu, dar mă fascina felul în care Victor potrivea uneori cuvintele, adăugând miez și profunzime cântecelor sale. 

    Țin minte că , la ora cand poetul Lucian Avramescu mi-a vorbit prima oară de Victor Socaciu, nu știam prea multe nici despre el, nici despre repertoriul său. La Cenaclu tata nici gând să mă lase să merg ; vă reamintesc, am un tată într-atât de sever, încât, până să împlinesc 18 ani, m-a “cronometrat” pe ceas, la fiecare întoarcere acasă, seara, ca nu cumva să încalc ora 21. Așa că…despre ce Cenaclu să fie vorba?!? Prin urmare,  singura mea cale de a afla despre un artist precum Victor,  era să-l ascult la  radio. Dar cum radioul nu făcea nici atunci parte din arsenalul de distracții al unui adolescent, nu știam decât câteva cântece – vreo două-trei- ale lui Victor si, în plus, îmi trecuse numele lui pe la urechi de pe la mai fericitele mele colege, posesoare ale unei libertăți de mișcare mult mai elastice decât a mea. 

    Studentă fiind, după ce mi-am început colaborările,  ca și crainică,  la Radiovacanța Costinești, am început să aud mai des de Socaciu, mai ales deoarece atoateștiutorul Andrei Partoș, cel care gira cu talent programele muzicale ale postului, îl mai difuza , din când în cand. Atunci, în acei ani ai studenției mele, pe terasa Radiovacanței din Costinești, s-a întâmplat și episodica mea primă intersectare cu Victor.  Întâlnirea noastră a rămas la stadiul de “schimb de replici”, fără a bănui, pe atunci niciunul dintre noi că o mare iubire ne va readuce, cândva,  împreună. Mult mai târziu, rememorand cu Victor acel episod, am constatat cu nesfârșită încântare că , deși “trubadurului iubirii” ( cum era numit artistul) îi trecuseră, cu siguranță, prin viață destule preafrumoase, a reținut-o totuși pe studenta mărunțică, bronzată  și.. bondoacă, ce-l ajutase cândva să-și procure “peste rând”, doi cârnați cu muștar, de la chioșcul de pe Terasa Radiovacanței …

    Dar să revenim la ale noastre. Spuneam că , necunoscandu-i foarte bine repertoriul, mi-am rezervat , într-o iarnă geroasă a lui 1994, câteva zile pentru a-i asculta cântecele, de pe o amărată de casetă audio ( mai știți ce este aceea?)  pe care mi-o dăduse chiar autorul, la una din primele noastre emisiuni “comune”. Nu eram deloc fană folk, așa că nu toate cântecele mi s-au lipit de suflet. Unul însă a rămas acolo de la prima ascultare…L-am rulat iar si iar, ascultându-i linia melodică și versurile, inspirându-i romantismul și necontenind să mă întreb, nopți în șir,  cum o fi arătând , oare, femeia care l-a inspirat pe Victor  să scrie o asemenea minunăție… Zile la rând melodia cu pricina a răsunat în micuțul apartament din cartierul Aviației, al familiei mele de atunci. Ce-a zis soțul meu? – se vor întreba , poate, cârcotașii. N-a zis nimic. Nici nu cred că a observat că un anume cântec rulează în neștire, la casetofon.  Din păcate, traversam , de ani buni, o cruntă singurătate în doi, pe care mi-o asumasem cu bună știință, îngrozită fiind pe atunci numai la auzul cuvântului “divorț”. În mintea mea, așa ceva era de neconceput, din motive care azi mi se par atât de ridicole :  “Ce-or să spună părinții? Dar vecinii? ” sau, și mai rău, mergând pe gandirea inertă a perioadei ceaușiste : “Dacă un divorț îmi va curma proaspăt începuta carieră în televiziune?” . Doamne, ce  caraghios!….

   La prima noastra întâlnire de după ce mi-a dat caseta l-am felicitat pe Victor pentru acel “Ceas al iubirii” și l-am rugat să ni-l cante într-una din edițiile emisiunii. Dacă nu mă înșel, era o ediție în care special guest-starul Mădălina Manole evoca povestea sa de dragoste cu compozitorul Șerban Georgescu , iar piesa lui Victor a devenit binevenită dedicație pentru cei doi. Dar nu bag mâna-n foc. Dacă știam pe atunci că povestea  noastră riscă să devină o carte, probabil îmi notam cu mare atenție toate detaliile… Una peste alta, “Ceasul iubirii” a fost cântecul pe care l-am găzduit cel mai frecvent în programele mele, ținand morțiș ca toată lumea să asculte această minunăție și să se bucure de ea. 

Când viața ne-a apropiat si mai mult și după ce Victor a început să facă parte din familia mea de la TVR, însoțindu-ne în toate deplasările noastre prin țară (  care-i aminteau, îmi spunea el, de perioada Cenaclului Flacăra ) obișnuiam să-l rugăm, în cor, pe colegul nostru artist să ne mai cânte,  “în privat”, pe la cinele festive pe care le organizau gazdele din diferitele orașe, joi seara, după ce ieșeam din transmisia directă.  Evident, la cererea unei anume persoane din echipă, în repertoriul “ad-hoc” era mereu inclus “Ceasul iubirii”😍…

   Deși l-am întrebat în repetate rânduri, Victor nu a vrut niciodată să-mi dezvăluie femeia pentru care a scris această melodie. Spunea ba că “nu mai ține minte”, căci e un cântec de demult , ba că nu întotdeauna creatorul e inspirat de o persoană anume atunci cand compune o simfonie, un poem sau când pictează un portret de femeie… În mintea mea făcusem însă nenumărate  calcule și supoziții, legate de momentul compunerii melodiei ( ea data undeva, pe la mijlocul anilor ‘80) . Din câte știam, Victor se iubea pe atunci cu  actrița Cornelia Pavlovici, de la Teatrul pentru copii “Ion Creangă”. Cornelia era de o frumusețe răpitoare  și mi se părea o persoană foarte specială.  Țin minte că am și colaborat, la una din emisiunile mele și,  în plus, obișnuiam să-mi duc deseori fetița la spectacolele pentru copii, dar asta mult înainte de a o cunoaște personal). O situație stupidă din viața lor de cuplu  ( despre care nu am căderea să vorbesc, ea întâmplându-se mult înainte de apariția mea în peisaj)  le-a curmat dragostea.  Dar Victor a continuat, cred,  să țină la Cornelia, căci nu l-am auzit niciodată vorbind-o de rău, așa cum fac destui bărbați, referindu-se la iubirile apuse. 

Deși n-are legătură cu contextul , găsesc că este momentul să fac, în sfârșit, precizarea că, la ora la care am decis să intrăm într-o relație, Victor era liber de orice contract, cu oricare din femeile lumii. Asta ca să pun căluș, odată pentru totdeauna,  speculațiilor mârșave din toți acești ani și care mi-au provocat destule răni în suflet…

   Revin. N-am aflat niciodată, așadar,  pentru cine a fost scris “Ceasul iubirii”. Ca să rămână în veșnicul său registru romantic, Victor mai glumea câteodată, spunandu-mi că de fapt a scris acest cântec “în așteptarea mea”. Ca un soi de premoniție. Și eu, iată… am venit ! Și, in plus, am și devenit fana numărul 1 a  respectivei melodii. De fapt,  am și insistat , țin  minte, ca Victor să-și numească așa primul album pe care l-a scos pe piață, din perioada când eram deja împreună. Îmi amintesc ce emoții am avut la lansare când, poziționată alături de părinții lui Victor ( nici nu bănuiau că aveam să le devin noră) și amestecată în publicul de la Magazinul “Muzica”, m-am trezit pomenită de vedeta Victor Socaciu, care îmi mulțumea public pentru colaborarea de la Ceaiul de la ora 5, punctând că melodia care a dat titlul albumului este preferata “colegei sale de la TVR”…

     Vă invit așadar  să ascultați unul dintre cele mai frumoase cântece de dragoste ale folkului românesc. Și vă îndemn să-l  ascultați…cu sufletul, amintindu-vi-i pe bărbații remarcabili din viețile voastre, care v-au făcut să simțiți cu adevărat vâlvătăile iubirii…

Notă : Ne-am căsătorit în august 1996. Pe 3. Cu două luni în urmă, de ziua mea, Victor m-a surprins cu cel mai frumos dar al vieții noastre în doi. Nu știu cât de valoros era în fapt, dar ascundea într-însul  simbolul cântecului care mi l-a apropiat definitiv pe Victor de suflet. Astfel,  pe 7 iunie 1996, Victor Socaciu mi-a oferit, la primele ore ale dimineții,  o cutie frumos ambalată într-o hârtie plouată cu inimioare roșii, legată cu o fundiță roșie și ea. Am rupt ambalajul ( așa se spune că e bine să faci, ca să-ți poarte noroc cadoul primit!) și am deschis cutia. Am scos din ea, cu lacrimi în ochi, un ceas de birou, din argint sau argintat ( asta chiar nu mai conta!) și l-am privit prelung pe Victor. Și-a scăldat la rându-i privirea în ochii mei și…s-a “explicat” : “- Acesta este “ceasul iubirii” noastre. Vrei să fii soția mea?”