De cele mai multe ori în viață, când te iei după unii sau după alții, pierzi. Cum așa? Păi hai să pornim de la o întâmplare banală, petrecută zilele astea. Eram într-un magazin, la o coadă imensă la casa de marcat.
Vine supraveghetorul și dă un anunț general: Treceți și la casieria 2, că vine fata imediat! Am ieșit din rândul inițial fără să clipesc, eram chiar a doua persoană la cealaltă coadă formată ad-hoc. Eram bucuroasă…
Dar fata de la casierie nu mai venea, iar cei din urmă de la coada inițială, ajunseseră în față, achitaseră și plecau. Probabil la fel de bucuroși, că le subțiaserăm rândul noi, ăștilalți…A venit în sfârșit și casierița noastră, supărată de parcă o ridicase cineva forțat de pe wc.
Ce vroiam să zic, de la aspectele banale în care faci precum zic (sau gândesc) unii (sau alții), până la lucrurile cele mai importante din viață, poți ajunge la rezultate catastrofale.
Ne-a dat Dumnezeu minte, să o folosim judecând cu capul nostru, iar dacă nu reușim întotdeauna, să ne orientăm; dar după cei care au dovedit că sunt în stare să-i conducă pe alții spre bine.
Pentru că atunci când orbii îi conduc pe orbi, știm foarte bine ce iese….
sursa foto: advocaciapinheiro.adv.br
Comentează