Vorbește! Curajul de-a recunoaște iubirile și de-a lăsa impulsul să-ți devină soi de necunoaștere și de involuntar reflex nu e o nebunie de moment sau vreun fel de slăbiciune. Nu cred în iubirile ideale. Au ele, în termeni ștințifici, breșe, sau renunțări, sau cum vreți voi să le spuneți. Și nici un împătimit al dulcegăriilor nu sunt.
Ce prefer în schimb e starea aceea indescifrabilă de a vrea, de a te pierde, de a simți și de a nu mai raționa între ieri și azi, între prinderi și desprinderi. Iubirea asta pe care au scris-o poeții în ani, și-au cântat-o toți guriștii, și-o năpădesc cu nesimțire toți neaveniți, are un singur fel de-a se impune în lume, acela de-a nu o conștientiza și de-a nu-i analiza părțile. În rest, doare, te face să-ți iei câmpii, să gemi, să râzi și să ai bucurii nemăsurate.
O aroma intensa îmi devoreaza simtul lipsit de inhibitii obscure. O aroma ermetica ce aduce cu sine un val istovitor de sunete uniformizate. Poate ca mi-as dori sa mă cuprindă o frenezie inexplicabilă si aroma sa mă acapareze total. Insa oricât de intamplatoare ar fi asemănarea dintre gândul meu si libertatea pe care viata insasi mi-o poate oferi, nu pot sa nu remarc ca între o existența ambigua, monotona si saracita de prezenta unei iubiri pasionale, pentru elita sentimentelor, si o puternica traire tarifata cu pulbere de vise si acumulari permanente, o consider ideala pe cea de pe urma.
O complicitate tacita între tine si lume se stabilește doar când accepti, ca in fond, nu apartii nimănui, dar totuși, într-o forma paradoxala, esti al tuturor. Si atunci aroma preia ceea ce tu, oricât de erudit si inițiat ai fi, nu poți concepe, percepe si chiar asimila fara un impuls definitoriu. Iara timpul aduce cu sine, pe lângă efemeritatea momentelor si o pata de noblete într-un cenusiu decor cladit treptat, mereu in faza de reconstructie.
Asta pentru că orice-ar fi, suntem lumină, iar arderea noastra mocnita conferă acel sens ordonat întregului univers. Ne rade lacrima atunci când picura din zambet, iar identitatea noastra e sfaramata uneori in zeci de capsule eliberate intr- o existența a cărei sens primordial este însasi strivirea lantului de prejudecati care faciliteaza descatusarea firii, in fapte si simtiri.
Cu arome lirice trec ireversibil anii, iar continuitatea viselor e data, in esenta, de mobilitatea si flexibilitatea cu care noi, ciudate note ale identitatii, încercăm sa acaparam tot ce ne aparține sau ne-am dori obsesiv sa ne apartina. Epopeele noastre se imbogatesc an de an, cu noi compozitii armonice, cu finetea unor amintiri speciale si cu particularitatea oferită de fiecare experiența din care este practic imposibil sa nu dobândim accentele ce vor da ulterior culoare si dinamica întregului amestec.
Încercând sa conturez o mult prea subiectiva relație cu timpul, nu pot decât sa consemnez ce rămâne in arhiva sufletului meu: file întregi de visuri tonice si afective, oameni completi cu personalități acatalectice si nu in ultimul rând, iubirea pentru însuși visul suprem al trairii propriu-zise. M-am redescoperit si astfel am putut fi Eu, un eu ce si-a găsit, prin intermediul scrisului iubind, o cheie ce deschide si desprinde barierele podului meu imaginar și-ale impuselor precepte.
Am învățat ulterior, ca sunt un diamant neslefuit, dar care, analizat fiind de o nota, a stralucit, iubind, strigand ca sfârșitul nu e un final si ca începutul acesta va fi etern. Căci rad, si-am ras si voi mai rade, oprit fiind din fuga mea de un zambet si o caldura vesnica, afland si eu acum, ce poate face cu adevarat sufletul meu, care va continua sa-si deseneze si inscriptioneze nobil lumea, prin cuvânt, în iubire…
Sursa foto – KYLE THOMPSON
Comentează