banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Bărbații – paradoxuri pe două picioare!

 

Știti ce am observat? Pare absurd, dar , cu cât îi oferi mai mult unui bărbat, cu atât primești mai puțin de la el!  E un paradox iar noi, femeile, călcăm foarte des în capcana lui. Ne îndrăgostim, încremenim în faza de gâsculițe cu stomacul burdușit cu fluturi și , de cele mai multe ori, ne facem preș în fața minunaților urmași ai lui Adam. O mare de preșuri colorate suspină sub soare, visând la dragoste eternă și fiind gata să-și așeze în cârcă toți bolovanii lui Sisif, pentru a le face pe plac.
Nu vă amăgiți! Nu vă dați peste cap – peste căpșoarele astea bălaie, roșcate, brunete, frumos coafate prin saloane de fițe – căci nu merită să vă osteniți pentru a fi mereu așa cum își doresc ei, uitând , practic, de ceea ce sunteți, în realitate! Va asigur, sunteți mai mult decât o anexă a  sufletului lor!
Am stat la taclale, în viața mea, cu sute de femei. Prietene, amice, cunoștințe întâmplătoare sau invitate prin emisiuni. Multe, prea multe mi-au dat de înțeles că au probat pe pielea lor această legătură de inversă proporționalitate : cu cât mai fierbinte le era iubirea către ei, bărbații din viețile lor, cu atât mai “subțiri” erau dovezile de iubire pe care aceștia li le întorceau, în schimb.
La un moment dat, sătulă de toate aceste lamentări feminine, am încercat să deslușesc mecanismul gândirii masculine.  Să demontez rotițele dințate, care le mișcă judecățile și le antrenează faptele. De ce procedează, oare, în acest fel! Ajung, oare, să se obișnuiască într-atât de mult cu noi, cu iubirea noastră de multe ori sufocantă, încat nu mai simt, nevoia să ne demonstreze zi de zi, ceas de ceas, că ne iubesc , la rându-ne, nesfârșit și că le suntem centru al Universului? Sau sunt,  pur și simplu, niște comozi incurabili, care consideră că victima,  odată cucerită, nu mai trebuie îmbrăcată în eforturile lor de menținere a iubirii?
Duduile mele revoltate îmi plângeau pe umăr, cum că toate strădaniile lor de a-și răsfăța soții “ca la carte” și de a-i absolvi de o mulțime de treburi de-ale casei,  se duceau pe Apa Sâmbetei. Și că, după ani și ani de investit  iubire într-un singur sens, se trezeau dimineata lângă niște ghiolbani insensibili, care considerau că toate acestea li se cuvin și care nu numai că deveneau zgârciți în revanșe, dar își și tratau nevestele ca pe niște sclave pe moșia lor, exploatându-le copios. Fizic și emoțional.

Și….nu v-ați săturat?!? – le întrebam, răsucind cuțite în răni. – Ce-ar fi să întoarceți foaia? Să instituiți regula “ce dai, aia primești!” și să le taxați fără milă fiecare gest de mojicie cu care vă remunerează faptele bune, cuvintele frumoase și gesturile tandre?

Ce-ar fi să vă întoarceți fața și către voi însevă, să descoperiți că puteți exista bine-mersi și în afara lor, că sunteți frumoase, puternice, fermecătoare și că meritați de la viață tot ceea ce este mai bun?

…Simțindu-și “jucăria” în pericol, vă asigur că se vor trezi la realitate! Se vor îngrozi brusc la gândul că v-ar putea pierde. Lasati-i să constate că mângâierile voastre sunt mai rare și zâmbetele mai reținute. Că așternutul foșnește mai neprietenos și parcă întreaga Planetă se învârte alandala.. Vă vor observa “prezența absentă” și-i va râcâi nespus, ascultați-ma pe mine! Le va lipsi permanenta voastră “disponibilitate”. Se vor simți trădați , nedreptățiți, înșelați,  se vor simți fără mâini și fără picioare. De fapt, ceea ce le lipsește cu adevarat este sufletul. Îl puteți cultiva….dispărând din peisaj!  Transformându-vă. Iubindu-i în continuare, însă înțelept , drămuit și reținut. Încercați,  și veți vedea că iubindu-i  aparent “mai puțin”, sau în orice caz “mai puțin manifest”, veți primi brusc, din partea lor, mult mai multă iubire. Adică, aceea pe care o meritați, de fapt!
E timpul ca paradoxul să funcționeze și în sens invers, nu-i așa?

Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook