Bombănelile Marinei Editoriale

Lumea iubirii, cu susul în jos…

 

     Cine s-o mai înțeleagă? Parcurgem vieți si tot nu străbatem până la capăt nedumeririle iscate în noi de Eros, atunci când isi sapă șanturile  prin sufletele oamenilor… Misterele și fenomenele inexplicabile din Universul Iubirii sunt mult mai încâlcite decât cele din Universul-Univers, cel stropit cu stele și planete, ba chiar și decât cele din Universurile paralele, care cică ar exista. În Universul iubirii nu s-au inventat încă ecuațiile sofisticate care să explice fenomenele și nici măcar telescopul cu care să deslușești stelele, atât de clare pe cerul real ce ne acopera…În universul iubirii n-ai auzit poate decât despre fluturii din stomac, cei care nu apar la nicio ecografie, niciun RMN și nicio tomografie, oricât de  “computerizată” ar fi. Îi simți doar tu și mulții condeieri ce-i strecoară, deja ca leit-motiv, în înșiruirile lor de cuvinte , prin care încearcă a reflecta cât mai fidel simțământul iubirii. ETERNUL sentiment al iubirii. Cum puțin lucruri de pe pamânt sunt eterne. 

    Dar cel mai de neînțeles fenomen însoțitor al acesteia, dintre toate câte îi joacă în salba prinsa la gâtul ce, în iubire, nu mai susține un cap ( acesta fiind, de regulă, pierdut), este această “alandala” a reciprocității în simțiri. Cum se face că, și unii și alții,   ne îndrăgostim de oameni care nu dau doi bani pe noi, alegând să ne plimbe prin torturile cele mai crunte ale sufletului, scufundându-ne în iadul indiferenței, al mojiciei și “nemilei” și , în schimb, rămânem insensibili la iubirile curate și arzânde ale altora – sărmani ce nu reușesc în niciun chip să ne clintească sufletul –   și le progocăm noi , de data asta,  lor, torturi de nesupraviețuit. Oare nu este această lipsă de reciprocitate, cea mai cruntă nedreptate divină, în materie de iubire? 

În ambele situații, unul din cei doi va rămâne condamnat la nefericire – pe viață uneori –  neînțelegând nici în ruptul capului ( pe care oricum și-l pierduse, înainte de “rupere”), cum de vâlvătăile atât de profundei sale iubiri, nu au reușit să-l aprindă pe celălalt?…   

Dar pentru că și această monedă are reversul său, de foarte multe ori și celălalt – insensibilul, orgoliosul, “neatinsul de săgeata lui Cupidon”,  “incorputibilul în iubire”-  va eșua, la randu-i, într-o mare de regrete : acelea că, la un moment dat al vietii, i s-a încredințat  “în palmă” sufletul unui om care l-a iubit cu adevărat.  Și că nu a știut ce să facă cu el;  iar sufletul celuilalt …i s-a prelins printre degete, în timp ce el , puternicul, “incoruptibilul”, se îmbăta cu apă rece, încercand să se autoconvingă că, de fapt a făcut cea mai bună alegere. 

     Așa că…haideți să lăsăm apa rece și să ne îmbătăm cu un vin adevărat!  Căci abia în el e posibil să găsim ADEVĂRUL.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : GASTROCALMIN

Publicitate