Bombănelile Marinei Editoriale

Cu ai mei, în jurul mesei de Crăciun

   …..În casă plutește agresiv aroma sarmalelor iar eu…. mi-am pus pe cap niste cornițe rosii de ren, care se asortează perfect cu rochița oleacă roșie. Mai puțin cu vârsta. Dar..când nu mai suntem copii, suntem morți demult – spunea Brâncuși –  iar eu nu vreau să las copilul din mine să moară, vreau să mă-nfăsoare magia încă multor Crăciunuri, de aici inainte. Și, dacă se poate, cu aceeași oameni dragi, în jurul mesei. De aceea, urarea pe care aleg să o fac, după ce le-am turnat oaspetilor mei, în pahare, “pălincă cu chipăruș”proaspăt adusă din Maramureș, este următoarea: “Să ne aducă Craciunul viitor, în jurul aceleiași mese, în fix aceeași alcătuire”… Rostesc , de fapt, această urare, ori de câte ori mă aflu la aceeași masa cu bătrânii mei părinți, promițându-i în gând lui Doamne-Doamne că voi incerca să cred în el și să mă port întotdeauna fără cusur, dar în schimb îi cer și eu ceva :  să mi-i țină cât mai mult alături pe mama și tata…Marinuș e singura care lipsește dintre noi, si ne gândim și la ea, când ciocnim micuțele pahare de cristal, ținute în dulapul cu “vase pentru ocazii speciale”. Fata mea e la Paris, unde sufletul ei de artistă încearcă să-și croiască drum prin viață, dezamăgită, din păcate, prea tare de oamenii răi, cu care s-a intersectat prin țara sa.. Dar eu știu, în adâncul sufletului meu de mamă, că, foarte curând, Marinuș va fi si ea alături de noi, de Crăciun, chiar dacă numai într-o vizită scurtă… În rest, familia este aceeași, de ani. Cu mici adăugiri : Horia – nepotul meu, e deja o mândrețe de adolescent și ador să-l văd pe Sergiu,  “fratele meu cel mic”, exercitându-și rolul de tată chipurile sever. Îmi amintesc cum, la rându-mi, îmi exersam veleitățile de viitoare mamă asupra micuțului Sergiu, care, la nici trei ani, fusese învățat să scrie, să citească,  să joace șah și să recite, pe nerăsuflate “Luceafărul”. Și totuși, torturile prin care a trecut, nu i-au sufocat dragostea pentru “sora cea mare”. Adică pentru mine! ….Apoi “new entry” , raportându-ne la Crăciunurile copilăriei mele,  este și drăgălașa Ana, prietena lui Victor, care ne-a intrat deja, de câțiva ani buni, în suflet și mă bucur că fiul meu nu a moștenit  “fidelitatea” tatălui său si, prin urmare, iată, mereu aceeași Ana este alături de noi, in momentele speciale. Iar Victor e fericit si acesta este cel mai bun barometru pentru o mamă. 

În rest, chipurile sunt aceleași, deși timpul și-a exersat copios valențele artistice, sculptând fizionomiile tuturor , adăugandu-le maturitate, înțelepciune și ..riduri… Victor, bunăoară,  a lăsat în urma sa fizionomia de “băiețaș” și a devenit aproape un adult, iar ochelarii îi conferă un aer de “șoricel de bibliotecă”, deși n-a fost niciodată așa ceva! Doamne, cât a crescut! Îmi amintesc Crsciunurile în care  îl căutam pe sub masă, printre picioarele mesenenilor și-l trimiteam la culcare, iar acum…uite-l cum le toarna vin în pahare  musafirilor, cum participă activ la discutiile pe teme politice care se nasc, peste piftie și salata de boeuf, între Georgică și tata, și cum  ne vorbește, entuziasmat, despre proiectele Apple, în care l-au angrenat profesorii săi de la Napoli. Încerc să alung gândul că, peste câteva zile, își va lua din nou zborul într-acolo și mă surprind privindu-l pe furiș, cu ochii inundați de o bucurie lăuntrică. Dar, oare,  nu așa își privesc toate mamele, feciorii?…

…În spatele dragilor mei părinți clipește din luminițe bradul împodobit alaltăieri de copiii mei. Îi privesc așa, încadrați de globuri aurii și argintii, și îmi par niște sfinți… Parcă mai ieri le deslușeam privirile emoționate din tocul ușii din înghesuita sufragerie, privindu-mă cum desfac pachetele descoperite sub brad și din care ieșeau la iveală modestele daruri de Crăciun, la care ei, părinții mei, “roboteau” săptămâni in șir : obligatoriile cărți, alese cu grijă de tata, ca să am ce învăța din ele, apoi dulciuri și cate-o hăinuță două, cumpărate “pe sub mână” de grijulia mama… Acum dedesubtul bradului nostru este doldora de daruri, la fiecare Crăciun, iar alegerea lor este doar o chestiune de bani. Le poti procura până și de pe internet,  și-ți pot veni , în trei zile, chiar și de la Polul Nord. Dar…parcă mai dragă îmi era aroma de portocale rare, de atunci, decât muntele de fructe exotice pe care cu trudă l-am clădit, în fructiera de pe masă.. 

     E râset mult, în sufrageria Crăciunului meu. Se spun glume, se deapănă amintiri, vârstnicii dau sfaturi celor tineri, acestia strâmbă politicos din nas. Exact ca pe vremea copilăriei mele. “Doamne, cât timp și câte suferințe am economisi noi, oamenii, dacă am asculta de sfaturile celor mult mai trecuți prin viață!”- gândesc, deși stiu bine că nici eu, tânără fiind, nu dădeam doi bani pe ceea ce mă sfătuiau părinții…Obama e și el fericit : pendulează între unul și altul dintre meseni, prin spatele lor și marchează prin entuziaste mișcări de coadă, fiecare bucățica de carnat, caltaboș, tobă sau cozonac, pe care i le mai întinde, pe furiș, Horia.. Se toarnă în pahare, se ciocnește, se toastează… Mă bucur că bucatele la care am trudit două zile la rând , dispar, ca prin magie, din farfurii : este calificativul la care visează orice gospodină . Și mă mai  bucură zâmbetul de pe chipul mesenilor mei, mă bucură că lumea rezistă fără să dea drumul la televizor, mă bucur că , iată, colindele lui Hruscă ne sunt suficiente și nu simțim nevoia să aflăm ce-a mai făcut Iohanis și ce n-a mai făcut Guvernul.

…Îi iubesc nespus pe toți cei pe care îi adună astăzi privirea mea, în jurul mesei din livingul scăldat în iubire și ori de câte ori mă va intreba , cineva, în anii ce vor urma : Ce vreau să-mi aducă Moșul? – pot să le spun de pe acum răspunsul : “Un Crăciun precum acesta!”

Sărbători fericite, dragii mei

 

    Rubrică oferită de 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.