Nu-i așa că și pe voi vă cuprind nostalgiile în preajma sărbătorilorde iarnă? Și de cele mai multe ori, acestea sunt legate de copilărie. Și ce copilărie am avut noi! Portocala era rara avis, iar dacă vedeam o ciocolățică simțeam cum cerul și-a revărsat bunătatea asupra noastră. Orice lucru, cât de mic, era binevenit, și apreciam mai ales fulgii de nea și săniuțele, astăzi desuete.
A cui e negresa asta mică? – O intrebare care îmi trecea des pe la urechi, pe când eram de-o șchioapă, și bunicii ma țineau strâns de mână ca să nu mă „piardă” pe străzile pustii ale orașului„găzarilor”, astăzi parcă mai murdare decât atunci…
Aveam 5 anișori și mă uitam în sus la toți cei mari care întrebau, de câte ori mă vedeau pentru prima dată…”A cui e negresa asta mică?”
Întrebarea îmi intra pe-o ureche și îmi ieșea pe cealaltă. Pe atunci nu realizam că sunt diferită. Mai târziu am luat pulsul vieții și am început „lupta” pentru acomodarea într-o lume în care majoritatea erau albi.
Nu, nu sunt eu cea din poză, e un suvenir de la o fostă colegă de facultate, Oana. O roșcata cu păr lung și inimă mare, crescută la sat, într-o familie modestă, dar ambițioasă să ajungă profesoară de română și rusă. A reușit. Mă iubea foarte mult, locuiam cu ea și cu înca treifete într-un cămin, în primul an de facultate.
Pe 3 ianuarie 1992 când am împlinit nouăsprezece ani eram la Sibiu, găzduită de o altă colegă, ardeleancă. Nu a lăsat-o inima să nu mă ajute, căminul se închidea și nu aveam unde să stau iarna. A venit și Oana după Revelion și mi-a adus felicitarea din imagine, pentru „negresa ei dragă”.
Au fost momente nenumărate în care cei din jur întrebau ce e cu mine, de unde vin, cine-mi sunt părinții. Întrebari la care nici astăzi nu pot răspunde în totalitate, deoarece nu-mi cunosc tatăl, și asta e cumva frustrant.
„A cui e negresa asta mică?” Unii se încumetau pe vremuri să și răspundă: e făcută cu un negru. Aș completa: unul care și-a renegat propriul copil, dar încă respiră pe această planetă, ca mulți alții. Nu judec, pot doar sa spun atât: Cine are părinți responsabili, să-i respecte ca atare, nu știm ce eforturi și sacrificii au facut să–și crească copiii cu demnitate.
Acea negresă mică de atunci, este astăzi o femeie în toata firea, cu familie și copii, recunoscătoare față de Cel care i-a dăruit-o și a călăuzit-o în viață: Iisus Hristos. O creștina care încearcă să meargă pe calea Adevarului și nu vrea să se abată, pentru că a văzut mizeria acestei lumi și nu vrea să revină în ea. Un om care încearcă să fie bun cu ceilalți și, chiar dacă uneori nu-i iese, cere ajutor de la Cel care i-a fost întotdeauna alături: Dumnezeu.
Acea negresă mica de atunci e omul de astăzi care vă mărturisește căTatăl ei a fost întotdeauna Dumnezeu.
Comentează