banner marshal garden
Ea și El Povestea mea

Ce să fac cu sentimentele?

De câteva zile mă frământă o idee. Trebuie să-mi fac ordine în viață. Să fac loc pentru nou-veniți. Nu-s așa de bună la asta. Atunci mi-am amintit că am scris un articol despre Marie Kondo, o japoneză, scriitoare și consultant de organizare. De la ea am învățat cum să-mi organizez lucrurile – toate obiectele din casă, îmbrăcăminte, vase, cărți, cosmetice, totul. Avea o metodă ciudată, dar foarte eficientă. Trebuie să iei toate obiectele de același fel și să le pui pe jos, pe podea. De ce? Pentru că până la urmă trebuie să scapi de ele de-acolo. Nu pot să rămână așa. Apoi iei fiecare obiect și îl ții în mâini. O experiență tactilă. Ca să știi dacă îl păstrezi sau îl arunci, privești respectivul obiect și te întrebi: răspândește bucurie? Dacă da, îl păstrezi. Dacă nu, îl săruți de despărțire, îi mulțumești pentru servicii și îl arunci sau îl dai de pomană.

M-am hotărât să aplic metoda asta și la sentimentele mele și la persoanele din viața mea. Am nevoie de toate sentimentele astea? De toți omenii ăștia? Să vedem.

Mai întâi, răstorn totul pe podea. Îm pare rău, noul meu prieten. Sper că nu te-ai lovit prea tare. Totuși, nu-l las să stea acolo, pe jos, cu toate sentimentele mele, cu prietenii mei de pe facebook sau cu falșii prieteni. Știu că nu-i plac nici lui. Ce fac cu el, îl păstrez? Știu că răspândește bucurie. Ba chiar răspândește și fericire. Cred c-am să-l păstez.

Îi fac loc în inima mea. Văd că nu-i destul pentru el, pentru că oricum ocupă și spațiul din mintea mea. Și din sufletul meu. Îmi ocupă toate spațiile goale. Bine-ai venit, prietene. Fii bun cu inima mea, cu mintea mea, cu sufletul meu. Ai grijă de ele, dragă.

Acum n-a mai rămas prea mult loc, așa că arunc tristețea, regretele, mânia, gelozia, invidia, teama, vina, îngrijorarea, disperarea, disprețul și dezgustul la lada de gunoi. Îmi păstrez bunătatea, amabilitatea, iubirea, recunoștința, entuziasmul, pasiunea, încrederea, fericirea, speranța și gândirea mea pozitivă. Păstrez totuși și câteva lacrimi, sunt necesare uneori, mai ales când ești îndrăgostită. Ce rămâne voi da de pomană.

Fac la fel și cu oamenii. Îmi păstrez prietenii de pe Facebook, încă îi iubesc. Îi iau apoi pe falșii prieteni, aproape pe toți. Îi țin în mâini – da, am să renunț la ei. Le mulțumesc pentru falsele servicii. Să-i sărut înainte de a-i arunca la gunoi? De ce nu? Dacă am putut să-mi sărut șosetele vechi când mi-am aranjat șifonierul, pot să-i sărut și pe ei. Oricum, e pentru prima și ultima oară. La revedere, falși prieteni. Am învățat multe de la voi.

Pe podea rămâne un rest. Ca la o operație matematică pe care n-ai rezolvat-o corect. Doamne, ce să fac cu el?

Mi-a scris de dimineață pe skype:

Iubito

Bună dimineața

Când mă întorc de la biserică vreau să stăm de vorbă

Sper că ești bine

Te iubesc atât de mult

Am să mă rog pentru tine.

Îi răspund:

Oh, sper ca Dumnezeu să te lumineze.

Te rog, dragă, am nevoie de pace.

Ca să știi pentru ce te rogi.

Mâine e ziua lui. Ce pot să fac?

Nu îndrăznesc să-l ridic de jos.

Acum știu pentru ce-am păstrat câteva lacrimi.

Da. Am nevoie de pace.

ramona

Welcome!

Femei de 10 pe Facebook