Povestea mea

Actrița CRISTINA DELEANU anlizează… HĂUL VORBIRII

 

 

Motto: ,,Ca să-ți dai seama de nivelul de cultură generală al unui neam, trebuie să afli ce idoli are!,,. M. Eminescu

 

Sunt fascinată de această definiție – putem s-o numim astfel, mai mult decât i-am spune citat sau aforism sau exprimare poetică. În ultimii- mulți!!!- ani chiar îmi sună obsesiv în urechi, după ce ochii și chiar gustul mi-au descoperit gradual o lume înconjurătoare alterată, chinuită până la boală, o imagine – în fapt- a unei realități pe care încerc să o pipăi și cu greu îi mai găsesc contururile.

Deși ,,realitatea,, este extrem de diferită pentru fiecare individ în parte, încerc să o leg de unele lucruri concrete care, cine știe, ar putea să ne determine să devenim mai altfel. E nevoie de timp… Pe lângă multe ițe, fibre și vibrații de energie care ne alcătuiesc ființa, aș afirma că există și ADN-ul vorbirii. Vorbirea ne reprezintă. Mai mult, ea ne definește originea, neamul, felul, cultura. Ne și deosebește prin limba pe care o folosim. Vorbirea, sunetul, exprimarea personală (prin respirație și vibrație), prin gândul care vrea să iasă – este la rândul său un organ care trebuie să funcționeze. Un organ viu! De ce uităm de el? Nu uităm să mergem pe propriile picioare, să apucăm lucruri cu mâinile, să mâncăm, să ne luptăm etc, dar de ce uităm să vorbim normal? Vorbitul, sunetul lui, ne este dat pentru a ne face simțită prezența. Pentru a ne remarca într-un fel sau altul.

Se spune că la început a fost CUVÂNTUL. Din punctul meu de vedere, eu am înțeles că acest cuvânt înseamnă LUMINA! Ce fel de lumină? Nu cumva cea din noi, lumina, fasciculul din Univers care ne străbate și ne formează conștiința? Conștiința noastră nu cumva este creierul nostru, de unde pleacă și se distribuie toate acțiunile noastre? De mult timp constat și mă tem în același timp că individul biped nu înțelege că el este o structură unitară. Toate acțiunile, toate gesturile, toate sentimentele (emoțiile), tot comportamentul, toate definițiile moralei, totul pleacă din creierul-conștiință. Oamenii au uitat total de aceste funcții definitorii pentru un comportament, să zicem, normal. De o bună bucată de vreme, am devenit doar instincte. Or, instinctele domină la animale! Cel puțin, deocamdată… Ce ne facem? Dacă- din instinct- începem să lătrăm sau să mugim, uitând cu desăvârșire să mai articulăm sunetele pentru a ne face ascultați?

În fine, lăsând la o parte pretinsele mele cunoștințe de biologie – pentru care aș putea fi acuzată de exagerare – să mă întorc, totuși, la ceea ce cred eu că merită luat în seamă. Și anume – cum vorbim. Cum ne facem ascultați, folosind un amalgam de sunete indescifrabile, nearticulate și – mai ales – folosite negramatical. Puținătatea vocabularului, a sensului cuvintelor, a locului lor într-o frază, toate acestea au ajuns să fie la ordinea zilei. Limbajul e sec, inexpresiv, absolut inutil alambicat în aparență, indiferent, fără obiect. Fără claritate și sens.

Dar ceea ce mi se pare cel mai trist și dezarmant în acest sens este că acest limbaj se găsește cu precădere în comunicatele și informațiile televiziunilor și în cele ale reclamelor. Dar și al celor – la toate nivelurile – care pretind cu obrăznicie nedisimulată că dețin adevărul absolut. Absolut absolut (sic!). În vorbirea inertă a celor numiți – tot de către televiziuni!!! – ,,vedete,,.

Părerea mea este că din cauza necunoașterii rostului exprimării gândului prin grai, mormăitul sonor se transformă – pe nesimțite – în mușchi, adică în forță fizică tatuată, oribilă, ostentativă, violentă, ucigașă. Culmea este că poate deveni atât de puternică, încât – laun moment dat -îl distruge și pe cel care a generat-o. În fine, de fapt, oricine am fi, mai toți ar trebui să fim mândri că viețuim, că știm să vorbim cum trebuie și că ar fi bine să avem ambiția să nu facem degeaba umbră pământului. Asta înseamnă să știm să gândim, să nu ne lăsăm pradă viciilor și răului din noi, să-l înlăturăm cu forța creierului și a conștiinței noastre, rostind clar și pe înțelesul tuturor. Dacă nu, e foarte posibil să ajungem să ne specializăm în a conduce beți, drogați și fără carnet o mașină, să ucidem și să o luăm la goană…

Sau – în cel mai fericit caz – să scoatem pe gură perle de genul ,,să nu dispară analfabetismul din Iași!,,. Gura păcătosului…

 

CRISTINA DELEANU

 

sursa foto: aif.ru

Uscatoare rufe