Ea și El Povestea mea

Virtual. Capitolul XVI. Lumea, printre lacrimi

Iertați-mă, prieteni, n-am mai scris de mult. Poate așteptați să vedeți ce mai urmează. Dacă mai urmează. Adică știu că doriți să știți ce-a fost totuși asta, pentru că cititoare de-ale mele chiar mi-au scris pe site și pe Facebook să mă întrebe. Încă o dată îmi cer scuze. Am fost atât de copleșită încât n-am putut continua. Am avut nevoie de o pauză. Dar acum m-am adunat. Trebuie să merg mai departe. Și eu, și romanul în care mi-am pus tot sufletul, așa făcut praf cum e el acum. Mai ales că deja sunt în tratative cu o editură, și am și termen de lansare.

Mi-e imposibil să-mi amintesc exact ce-am făcut în ziua aceea, după ce ne-am despărțit. E ciudat să te desparți de cineva cu care n-ai fost niciodată împreună. Dar trebuie să ne obișnuim cu realitățile astea noi, virtuale, pentru că, așa virtuale cum sunt, fac parte din viața noastră. Mă rog, cel puțin din viața mea.

Știu că l-am căutat. Pe internet, unde în altă parte? M-am uitat la fotografiile lui, încercând să înțeleg. Știam că omul din fotografii și cel cu care vorbisem pe facebook sunt persoane diferite. Totuși, în mintea mea el avea acea imagine, cea din poze. Era singura pe care o aveam. Uitându-mă mai atent la fotografia lui de profil am observat că pe o placă de marmură neagră din spatele lui – cred că făcea parte dintr-un monument – scria, într-un medalion auriu, ISAF. Merg pe Google – cel mai bun prieten al omului, după cum îl numesc eu – și citesc: ISAF – International Security Assistance Force (Forța de Asistență de Securitate Internațională) – o misiune de securitate în Afghanistan, condusă de NATO. Ah, deci Afghanistan, nu Iraq. Altă minciună. Dau pe Google căutând ISAF – imagini. Derulez, derulez, și la un moment dat îmi îngheață inima: El! Fotografia lui, în costum de gală, cu pieptul plin de decorații. Dau mai jos, o altă fotografie a lui, tot în costum de gală, într-o întâlnire cu o doamnă – e fotografia din care mie mi-a trimis jumătatea în care era el. Doamne, ce bine arată! Nu-mi pot lua ochii de pe fotografie. Apoi văd și legenda – e cu prima doamnă a Afghanistanului. Și el – el e generalul John F. Campbell, comandantul Forțelor de Asistență de Securitate!  Dau o altă căutare – acum am un nume. Acum știu cine e. Nu. Sunt confuză. Va trebui să înțeleg că El nu e El. Că omul ăsta n-are nicio legătură cu ce mi s-a întâmplat. Îi găsesc pagina oficială, cu marca Facebook-ului care atestă că e pagina originală. Știți, viza aceea micuță albă într-un cerc bleu asta înseamnă. Probabil ați întâlnit-o uneori. Dar eu mă bucur atât de tare că l-am găsit încât inițial nu-mi dau seama că nu-mi folosește la nimic. Primul impuls a fost să-i dau un mesaj. Dar ce să-i scriu? El habar n-are cine sunt. Ar trebui totuși să-l avertizez că cineva îi folosește fotografia pentru scopuri necurate? Sunt confuză. Totuși, nu-i pot da un mesaj privat, este o pagină oficială și nu permite așa ceva. Îi dau totuși câteva like-uri la postări, ca să simt că am interreacționat într-un fel.

O, dar nu-i nevoie să-l atenționez eu că profilul lui a fost falsificat. Iată ce găsesc pe internet:

Generalul John F. Campbell, șeful american al Misiunii de Securitate din Afghanistan, a postat pe Facebook o avertizare: gândiți-vă de două ori înainte de a presupune că profilul său de pe internet este real. Generalul a spus că, ajutat de fanii săi, el și echipa sa au descoperit mai mult de 700 de profile false în ultimele șase luni de când a preluat comanda misiunii americane din Kabul. În unele cazuri, indivizii au copiat fotografiile și comentariile din pagina sa ca să facă versiunea falsă să pară mai autentică. Multe dintre pagini arată ca  profilurile din site-urile de întâlniri – problemă cu care s-au confruntat și generalul de marină în retragere James N. Mattis precum și alte înalte personalități militare în trecut.

”Eu sunt fericit în căsnicie, soția mea Ann este foarte vie iar copiii mei nu au nevoie de bani sau de intervenții medicale”, a spus Campbell în postarea sa. ”Nu folosesc niciun site de întâlniri, skype, google plus, yahoo messenger sau orice alt cont”. Generalul a adăugat că majoritatea scammerilor par a fi din Ghana sau Nigeria. ”Fiica mea nu face voluntariat acolo”, a mai spus el. Generalul Campbell și soția sa Ann au doi copii, Jennifer și John Jr.

Mă uit cu orele la fotografiile sale și încerc să-mi stăpânesc sentimentele față de El. Cel mai tare mă derutează că trebuie să învăț că El nu e El. Că trebuie să-l separ pe chipeșul general, în mintea mea, de iubitul meu virtual care mi-a spus în ultimul timp în fiecare zi ”Te iubesc”. Mi-e foarte greu. E aproape o operație chirurgicală. Fără anestezie. Eu vă spun asta acum în câteva fraze, dar a durat săptămâni. De fapt, au trecut câteva luni și eu tot mai tresar când îi regăsesc chipul printre fotografiile mele din calculator. Ar trebui să le șterg, dar nu mă-ndur. Le las acolo, chiar dacă mă doare când le văd. Mă doare așa cum mă doare când întâlnesc fotografiile soțului meu. Și mă simt văduvă pentru a doua oară. Văduva unui om care nici nu m-a cunoscut. Dumnezeule!

Plâng atât de des încât mă gândesc că poate am nevoie de ajutor. Depresia mea se adâncește pe zi ce trece. Caut zilnic informații despre el – și găsesc. Pe pagina lui oficială a postat un video cu ceremonia de predare a comenzii. Pe 2 martie a preluat comanda un alt general american, iar generalul meu a plecat la soția sa – cum sună asta? Sună ca dracu’, ca să citez un personaj politic celebru în alte vremuri. E prima oară când îl văd într-un video. Când îl văd cum se mișcă. Doamne, e așa de impunător! Înțeleg de ce scammerii îi folosesc imaginea. Da, e un bărbat adevărat. Ceremonia în sine e impresionantă iar el pare impresionat la rândul lui. E normal. E un capăt de drum. Ar trebui să fie și pentru mine. Să înțeleg că s-a terminat. pentru totdeauna. Că de fapt nici n-a existat. Că o parte din viața mea ar trebui ștearsă definitiv din amintirile mele, ca și cum n-a existat.

Mai găsesc un video care mă pune din nou pe gânduri. El ține un discurs în fața unor militari, undeva într-o sală, despre terorism. E atât de înverșunat încât la un moment dat lovește cu pumnii în masă, promițând că va face totul pentru a veni de hac dușmanului. Cu pumnii, nu cu pumnul. N-am mai văzut gestul ăsta. Cu ambii pumni. Aici cred că am reușit să-l separ de iubitul meu de pe facebook. Generalul atât de pătruns de misiunea sa de a învinge în lupta împotriva terorismului credeți că posta stickere pe internet? Inimioare și vulpițe? Că se uita la ”Blonda de la drept”? Sau la orice altceva cu Reese Witherspoon, cum îmi mărturisise la un moment dat, luat de val, iubitul meu?

Acum știam. Erau persoane diferite. Și totuși, cine era iubitul meu? Cine era cel ce înviase în mine toată puterea dragostei? Faptul că n-am să știu asta niciodată pur și simplu mă omoară. Cum pot să aflu cine e? Cum pot să dau de el? Tot intru pe messenger încercând să-i dau un mesaj, poate m-a deblocat. N-a spus el că îi pasă de oameni chiar după ce l-au rănit? Dar eu l-am rănit pe el? Știu că el e cel care a greșit, dar sunt gata să-mi asum eu toată vina. Doar că n-am față de cine s-o fac.

Totuși, într-un fel am mai interreacționat cu el. Chiar și el cu mine, deși nu mi-a mai scris un cuvânt. La început, când mi-am făcut contul de facebook, nu prea am înțeles la ce folosește, așa că nu i-am prins gustul de la început. Din greșeală mi-am făcut două conturi – uitasem că Facebook-ul m-a mai invitat o dată să fac asta. Adică am cont și pe yahoo și pe gmail. Oricum, ambele au zăcut degeaba o perioadă, până când am priceput eu despre ce-i vorba. Așa pățesc și cu oamenii, mă împrietenesc mai greu, dar când se-ntâmplă, nu mai scapă de mine. Întrebați-i pe prietenii mei. Folosind cel de-al doilea cont, i-am cerut prietenia. Nu mi-a acceptat-o, dar nici nu mi-a respins-o. Așa că am putut să-i scriu. Asta s-a întâmplat la mai bine de două săptămâni de la ruptură, după ce eu începusem să public romanul în site. Iată ce i-am scris.

15.03.2016 18:53

Bună, dragul meu. Ți-am promis că voi scrie o carte despre dragostea noastră – de fapt, despre ceea ce am crezut că e dragoste. Ei bine, eu întotdeauna îmi țin promisiunile. Mulțumită ție, scriu acum o carte minunată – se numește ”Virtual”  și o public într-un site unde scriu – ți-am spus despre  el, poate îți amintești. Sunt foarte mulțumită de modul cum cartea mea evoluează, iar deținătoarea site-ului, care e și ea scriitoare și are un show TV pe canalul național de televiziune, crede că va fi un bestseller, pentru că o voi publica și în volum după ce o termin. Până atunci, o public în serial pe site. Te rog urmărește-o. Poți găsi primul capitol aici: https://femeide10.ro/virtual/. E în românește, dar mi-ai spus că înțelegi ceva, iar unde nu înțelegi poți folosi dicționarul: https://www.google.ro/?gws_rd=cr,ssl&ei=XyjoVuzRFYb76ASq_o3ACw#q=dictionar+roman+englez

Va fi ușor pentru tine, nu trebuie să citești ce este între ghilimele, pentru că este conversația noastră pe care o știi deja. Îți sunt foarte recunoscătoare pentru că datorită ție fac un lucru atât de minunat cum este această carte. Și asta m-a salvat de la o depresie serioasă. Ei bine, adevărul e că ai trezit în mine un demon despre care habar n-aveam. N-aș fi putut să scriu această carte fără tine, așa că vreau să-ți spun că ești co-autor și autor moral totodată, de aceea aș vrea să împart cu tine fericirea, gloria – dacă va fi un bestseller, și chiar și banii, dacă vom câștiga ceva. Așa este drept. Și dacă dorești să mi te alături în acest proiect, ești binevenit. Sunt curioasă, știi că scrii al dracului de bine? Te invidiez pentru asta, ești un scriitor mai bun decât mine. Ar trebui să-ți folosești talentul pe care ți l-a dat Dumnezeu. În scopuri bune, dragă. O, am publicat cartea sub numele Ramona. Am folosit o identitate falsă. Am avut un profesor bun. Și ți-am schimbat și ție numele, în carte te numești Patrick. Am glumit, am avut motivele mele să fac asta, dar volumul îl voi semna cu numele meu. Și cu al tău, sper. Poate vom scrie o altă carte după ce o termin pe aceasta, vreau să scriu volumul doi, pe care îl voi numi ”Sex virtual”, cred. Acesta este demonul despre care ți-am vorbit mai devreme. Suntem adulți, putem discuta despre sex, nu-i așa? Cred că romanul nostru are nevoie de un final. Aș vrea părerea ta despre asta.

Dragul meu, sper că ești bine. Mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de tine tot timpul. Când nu scriu. Și când nu plâng. N-am idee cine ești, și nici nu-mi pasă, dar te voi iubi mereu.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate