Bombănelile Marinei Editoriale

Azi – despre bărbați și false identități

Azi… este despre bărbați. De fapt, despre UN anume bărbat. Bine, bine, la final va apărea și Ea, femeia, dar deocamdată vorbim despre El. Un adult cu suflet de copil. Lucrează în domeniul calculatoarelor, stă toată ziua cu nasul în ele. Nici n-a observat când nevasta i-a plecat cu altul. De tot. De sub nasul lui. Era iubirea din facultate, a rămas amintirea din facultate. Cei din jur spun că nu l-a meritat. Că o să-și dea ea seama ce-a pierdut. personal, las adevărul să penduleze pe undeva, pe la mijloc. Femeile nu au nevoie doar de un “băiat bun”. Vor să și simtă că sunt iubite.
Bref, să ne întoarcem la el, la “băiatul bun, obsedat de munca sa”. Chestiunea asta cu obsesia nu era întru totul reală. Era, într-adevăr workaholic, dar avea și niscaiva evadări “de suflet” : picta ( ocupație desuetă, nu?), juca tenis ( e drept, din an în Paști), iubea teatrul. Mergeau la teatru împreună, însă pe ea o apuca mai totdeauna căscatul, de regulă pe la începutul actului 2. El însă era fascinat de piesă, de scenografie, de jocul actorilor. Avea chiar și un actor preferat ( care Ei nu-i plăcea deloc). El însă îl admira încă din studenție, când l-a și cunoscut, întâmplător, la un meci de fotbal între echipa lui și studenții de la ATF. Era un ins tare fain, un actor tare bun. Nu era o celebritate – în sensul că nu apărea la televizor, iar astăzi, dacă nu apari la televizor, nu exiști. Îl cunoșteau doar cei care frecventau sălile de teatru. Cum era și el. Îl idolatriza, îi știa pe dinafară rolurile, îi scormonise prin biografie, găsind destule trăsături comune, destule experiențe de viață similare.
Acum, după ce Ea plecase și-l lăsase singur cu calculatoarele lui, căzuse în patima Facebook-ului. Ba, mai mult – chestiune penală – din joacă, la un moment dat își crease un cont fals. Era incitant să te vâri în pielea altcuiva, să joci un rol. Nu e exclus ca, într-o existență trecută să fi fost și el actor.. După un brainstorming cu sine însuși, hotărâse să-și ia identitatea actorului preferat. A Acelui actor, din paragraful anterior. Poze nici nu era greu să obțină ( doar nu lipsea de la niciun spectacol al acestuia), iar postările se mulau perfect pe modul de a gândi al respectivului. Când cunoști bine pe cineva, ajungi să cunoști bine și felul în care vorbește și, în final, chiar și pe cel în care gândește.
Ah! Am uitat să vă mai spun ceva despre el. Pentru că uneori mai simte nevoia să evadeze din lumea rigidă a regulilor în care cu toții suntem captivi, îi place să facă lucruri riscante, aș spune ușor la limita legii. N-o face din rea intenție, mai mult din joacă și curiozitate și niciodată pentru a câștiga altceva, decât satisfacerea acesteia din urmă..
La un moment dat..funcționând așadar sub nume fals ( ceea ce, fie vorba între noi, îl dezinhiba total), s-a îndrăgostit. Ea era studentă la medicină în Cluj și, așa cum lăsa să se ghicească din conversația lor – care devenise oxigenul lui de zi cu zi – era o ființă specială, solară, generoasă, caldă și uluitor de înțeleaptă și matură pentru vârsta sa. Schimbul de mesaje a durat un anotimp întreg. Amândoi fuseseră prinși în vârtejul fascinantei conversații ce-i extrăsese din singurătățile în care erau, se pare, amândoi captivi. După cele câteva luni de ping-pong cu gândurile peste fileul eterului, în fiecare a dospit dorința de a trece la etapa următoare. Pe prizonierii virtualului, realul îi sperie însă cumplit. Dacă el nu se mulează pe așteptările noastre? Dacă vom fi dezamăgiți trecând Dincolo , iar corabiile speranțelor noastre, clădite pe conturul sufletului-pereche, se vor scufunda? Dacă ceva nu va merge și , câștigând consistență materială, relația va ucide acea uluitoare oportunitate de evadare din prea-cenușiul cotidian, din care ne-am hrănit luni în șir?
Și mai era ceva care nu-i dădea pace: era perfect conștient de faptul că, din cauza blestematei lui idei, ea se îndrăgostise, de fapt, de un cu totul alt chip, de o cu totul altă persoană..; povestiseră de atâtea ori despre “meseria sa”, iar personajele cărora, chipurile, el le dăduse viață pe scenă, făceau parte deja din dialogurile lor, din universul lor comun… Cum să recunoască brusc că totul nu fusese decât o minciună?.. Nu era nici primul, nici ultimul care funcționa pe Facebook sub o altă identitate. Însă nu și-a imaginat niciodată că va ajunge în acest punct. Intrase într-o horă și nu știa cum să joace mai departe. Jocul devenise periculos…

…L-am întâlnit peste un an. Era schimbat, îmbătrânise parcă cu 10… Mă făcuse cândva părtașă la povestea iubirii lui de pe Fb și m-am trezit îndreptățită să-l iscodesc, încercând să aflu deznodământul. Aici abia intră în scenă proverbul ” viața bate filmul”!..
La un moment dat studenta, iubita lui virtuală, a ajuns la București, și, vrând să-i facă o surpriză, a mers la una din piesele în care juca și El, sau, mă rog, actorul real, cel pe care Ea ajunsese să-l divinizeze. Printr-un complex de împrejurări a cărui rememorare am înțeles că-i provoacă suferință, cei doi – actorul si studenta – au trecut de la faza de blocaj, uluire, la cea de mânie, apoi, în timp, de îndrăgosteală, în final actorul… cerându-i mâna. Cu toate că era bulversată de ceea ce pățise, a acceptat.
Deși nu-i atinsese niciodată ochii cu privirea, deși nu-i auzise respirația decât în gând, deși doar în visele lui cele mai frumoase o ținuse de mână, deznodământul l-a distrus pe amicul meu. Nu și-a mai revenit de atunci. Era tras la față, neras, slăbise cumplit și încărunțise.
Murise o poveste, pierise o speranță, i se năruise un vis.

4 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Va multumesc frumos ca ne-ati relatat aceasta poveste reala, atat de frumos transmisa, ca ne-ati captivant toata atentia, punandu-ne pe ganduri morala acestei istorii. Atat de minunat stii sa ne fascinati cu istorioarele d-voastra scurte si captivante, ca deja ma simt dependenta zilnic sa-mi iau doza citind un articol scris de gandirea Marinei Almasan. In toare articolele d-voastra ma regasesc. Stiti mereu sa fiti placuta, atat prin prezenta fizica, verbala, cat si psihologic.
    Iar referitor la povestea-reala, fiind atat de interesanta, tot citeam cate 2-3 fraze si ma intorceam din nou sa le recitesc, ca sa nu termin asa repede articolul si sa intru in profunzinea trairii acestei istorii. La final am avut un nod in gand si lacrimi in ochi. Totusi, ar trebui sa stim, cand sa intram in rolul cuiva si cand sa iesim. Asta e un joc periculos, fiindca poti cuceri lumea si intr-o clipa sa o pierzi.
    Sunt curioasa, daca actorul a vb vreodata cu el pe facebook. Si oare ea s-a indragostit de actorul real sau de actorul de pe facebook. Cred, peste ceva timp, fata se va intoarce la actorul de pe facebook si isi va dori sa-l cunoasca real, doar daca acesta nu-si va sterge contul. Cine stie ce poate urma, in caz ca nu este fericita.
    Este adevarat ca femeile au nevoie de barbati care mereu sa le arate gesturi de tandrete si atentie, care necesita timp, iar cand barbatul se acceaza mai mult pe munca, nu dispune de acestea. stiu ce inseamna cand barbatul se proiecteaza doar pe munca ca sa faca bani cat mai multi pt ca viseaza la ultimele tehnologii, iar unii sunt pur si simplu obsedati sa munceasca.
    Pt o femeie normala nu conteaza milioanele barbatului, asta nu inseamna ca nu trebuie sa munceasca, dar trebuie sa stie fie un echilibru intre munca, viata personala si utilizarea tehnologiilor, fiindca te paralizeaza sa fii un om normal. Frumoasa descriere a personajului cu privire la hobiurile acestuia. Si eu care sunt foarte pasionata de teatru, ma duceam singura, fiindca fostul partener era foarte ocupat cu munca, iar eu acolo ma regaseam, ma relaxam, reinviam, traiam, primeam o placere si deveniam un alt om. E minunat sa intalnesti oameni potriviti in viata ta, cu care sa fii compatibil si sa imparti placerile cu ei, iar de nu sunt, trebuie sa fii foarte intelept de-ai accepta asa cum sunt ca sa existe in viata noastra.

    • Corina, vaaai, m-ai copleșit cu mesajul tău! Zilele astea am primit atâtea lături, ca și comentarii la ultimele mele articole ( dedicate maidanezilor), încât am stat puțin pe gânduri dacă mai are rost să scriu, sau e mai bine să fug de această lume agresivă și urâtă. Mesajul tău mi-a încăzit sufletul și îți mulțumesc, chiar dacă nu merit eu chiar toate aprecierile tale! O duminică frumoasă să ai, Corina dragă!

      • Nu se poate! Mie imi place foarte mult sa va citesc gandurile transpuse pe acest blog…Imi place cum povestiti, aveti talentul de a scrie frumos si de a inspira pe altii! Abia astept sa va citesc urmatoarele postari!

      • Va multumesc frumos pentru tot! Am vazut ca lumea a navalit la comentari despre maidanezi. Am vrut sa comentez, nu am avut timp sa-mi spun si eu of-ul despre acestia, fiindca eram sa fiu si eu victema lor, cand eram studenta. Ma duceam cu o colega la un examen dis-de-dimineata si am vazut o gasca de maidanezi langa un tombern. Colega s-a intors din drum, iar eu deja eram asaltata de unul din ei. Efectiv a sarit peste mine, iar eu am fost inspirata pe moment sa- vorbesc calm si frumos, ca si cum l-am iubi si sa nu-mu faca nimic. A mers cu mine pana aproape sa intru in blocul facultatii, iar cand am intrat rapid am tras de usa si am ramas cu capul lui intre usa. M-am chinuit mult pana a iesit din aceasta, dar daca fugeam sau il lasam sa intre dupa mine, ma sfinteca, iar cad a sarit pe mine a ajuns in dreptul ochilor mei, era sin asta maaaare. Asa ca, nici sa nu aud de maidanezi. Astea care se ocupa de ei, nu ai copii si de aceea ii apara, fiindca ii inlocuiec. Sa aveti o duminic armonioasa. Va iubesc mult.