Azi – despre bărbați și false identități

Azi… este despre bărbați. De fapt, despre UN anume bărbat. Bine, bine, la final va apărea și Ea, femeia, dar deocamdată vorbim despre El. Un adult cu suflet de copil. Lucrează în domeniul calculatoarelor, stă toată ziua cu nasul în ele. Nici n-a observat când nevasta i-a plecat cu altul. De tot. De sub nasul lui. Era iubirea din facultate, a rămas amintirea din facultate. Cei din jur spun că nu l-a meritat. Că o să-și dea ea seama ce-a pierdut. personal, las adevărul să penduleze pe undeva, pe la mijloc. Femeile nu au nevoie doar de un „băiat bun”. Vor să și simtă că sunt iubite.
Bref, să ne întoarcem la el, la „băiatul bun, obsedat de munca sa”. Chestiunea asta cu obsesia nu era întru totul reală. Era, într-adevăr workaholic, dar avea și niscaiva evadări „de suflet” : picta ( ocupație desuetă, nu?), juca tenis ( e drept, din an în Paști), iubea teatrul. Mergeau la teatru împreună, însă pe ea o apuca mai totdeauna căscatul, de regulă pe la începutul actului 2. El însă era fascinat de piesă, de scenografie, de jocul actorilor. Avea chiar și un actor preferat ( care Ei nu-i plăcea deloc). El însă îl admira încă din studenție, când l-a și cunoscut, întâmplător, la un meci de fotbal între echipa lui și studenții de la ATF. Era un ins tare fain, un actor tare bun. Nu era o celebritate – în sensul că nu apărea la televizor, iar astăzi, dacă nu apari la televizor, nu exiști. Îl cunoșteau doar cei care frecventau sălile de teatru. Cum era și el. Îl idolatriza, îi știa pe dinafară rolurile, îi scormonise prin biografie, găsind destule trăsături comune, destule experiențe de viață similare.
Acum, după ce Ea plecase și-l lăsase singur cu calculatoarele lui, căzuse în patima Facebook-ului. Ba, mai mult – chestiune penală – din joacă, la un moment dat își crease un cont fals. Era incitant să te vâri în pielea altcuiva, să joci un rol. Nu e exclus ca, într-o existență trecută să fi fost și el actor.. După un brainstorming cu sine însuși, hotărâse să-și ia identitatea actorului preferat. A Acelui actor, din paragraful anterior. Poze nici nu era greu să obțină ( doar nu lipsea de la niciun spectacol al acestuia), iar postările se mulau perfect pe modul de a gândi al respectivului. Când cunoști bine pe cineva, ajungi să cunoști bine și felul în care vorbește și, în final, chiar și pe cel în care gândește.
Ah! Am uitat să vă mai spun ceva despre el. Pentru că uneori mai simte nevoia să evadeze din lumea rigidă a regulilor în care cu toții suntem captivi, îi place să facă lucruri riscante, aș spune ușor la limita legii. N-o face din rea intenție, mai mult din joacă și curiozitate și niciodată pentru a câștiga altceva, decât satisfacerea acesteia din urmă..
La un moment dat..funcționând așadar sub nume fals ( ceea ce, fie vorba între noi, îl dezinhiba total), s-a îndrăgostit. Ea era studentă la medicină în Cluj și, așa cum lăsa să se ghicească din conversația lor – care devenise oxigenul lui de zi cu zi – era o ființă specială, solară, generoasă, caldă și uluitor de înțeleaptă și matură pentru vârsta sa. Schimbul de mesaje a durat un anotimp întreg. Amândoi fuseseră prinși în vârtejul fascinantei conversații ce-i extrăsese din singurătățile în care erau, se pare, amândoi captivi. După cele câteva luni de ping-pong cu gândurile peste fileul eterului, în fiecare a dospit dorința de a trece la etapa următoare. Pe prizonierii virtualului, realul îi sperie însă cumplit. Dacă el nu se mulează pe așteptările noastre? Dacă vom fi dezamăgiți trecând Dincolo , iar corabiile speranțelor noastre, clădite pe conturul sufletului-pereche, se vor scufunda? Dacă ceva nu va merge și , câștigând consistență materială, relația va ucide acea uluitoare oportunitate de evadare din prea-cenușiul cotidian, din care ne-am hrănit luni în șir?
Și mai era ceva care nu-i dădea pace: era perfect conștient de faptul că, din cauza blestematei lui idei, ea se îndrăgostise, de fapt, de un cu totul alt chip, de o cu totul altă persoană..; povestiseră de atâtea ori despre „meseria sa”, iar personajele cărora, chipurile, el le dăduse viață pe scenă, făceau parte deja din dialogurile lor, din universul lor comun… Cum să recunoască brusc că totul nu fusese decât o minciună?.. Nu era nici primul, nici ultimul care funcționa pe Facebook sub o altă identitate. Însă nu și-a imaginat niciodată că va ajunge în acest punct. Intrase într-o horă și nu știa cum să joace mai departe. Jocul devenise periculos…

…L-am întâlnit peste un an. Era schimbat, îmbătrânise parcă cu 10… Mă făcuse cândva părtașă la povestea iubirii lui de pe Fb și m-am trezit îndreptățită să-l iscodesc, încercând să aflu deznodământul. Aici abia intră în scenă proverbul ” viața bate filmul”!..
La un moment dat studenta, iubita lui virtuală, a ajuns la București, și, vrând să-i facă o surpriză, a mers la una din piesele în care juca și El, sau, mă rog, actorul real, cel pe care Ea ajunsese să-l divinizeze. Printr-un complex de împrejurări a cărui rememorare am înțeles că-i provoacă suferință, cei doi – actorul si studenta – au trecut de la faza de blocaj, uluire, la cea de mânie, apoi, în timp, de îndrăgosteală, în final actorul… cerându-i mâna. Cu toate că era bulversată de ceea ce pățise, a acceptat.
Deși nu-i atinsese niciodată ochii cu privirea, deși nu-i auzise respirația decât în gând, deși doar în visele lui cele mai frumoase o ținuse de mână, deznodământul l-a distrus pe amicul meu. Nu și-a mai revenit de atunci. Era tras la față, neras, slăbise cumplit și încărunțise.
Murise o poveste, pierise o speranță, i se năruise un vis.