Femei de 10 Răscolind internetul

Despre terapia cu îngeri

Ideea de a scrie despre acest subiect s-a născut după ce am citit cartea scrisă de Doreen Virtue și pe care poate mulți dintre duneavoastră o cunosc deja, „Vindecarea cu Îngeri”. Cu riscul de a fi considerată un personaj care nu e tocmai în apele sale, am abordat o temă ezoterică. Cei pentru care contează latura spirituală, eu cred că au suficientă deschidere pentru a fi curioși despre ce este vorba, iar mai apoi, dacă cred sau nu,dacă aplică sau nu, asta ține de individ și de liberul său arbitru.În fine, important este dacă ne regăsim în tema aceasta și dacă ne aduce și beneficii; atunci nici un efort nu e prea mare.
Tot căutând pe internet teme care să îmi stârnească curiozitatea, am dat peste un subiect tratat de MD.Pramod Kerkor pe un site de terapie alternativă „epainassist.com”: „Eficiența terapiei cu îngeri în vindecarea corpului, minții și spiritului”.
Îngerii nu reprezintă doar un set de aripi, ci și un set de mâini care să te ghideze în viață. Cei care cred în existența îngerilor, este posibil să creadă și în potențialul angelic al acestora. Îngerii sunt cunoscuți ca mesageri ai lui Dumnezeu, ce lucrează ca intermediari între Rai și pământ,ca protectori ai vieții omului asistându-i pe aceștia în a se vindeca în toate aspectele vieții, incluzând latura fizică, mentală și emoțională. Multe religii printre care Creștinismul, Iudaismul, Zoroastrianismul (una din cele mai vechi religii) etc cred în îngeri, explicând că toți oamenii au îngeri păzitori care realizează voința Creatorului de pace și satisfacție pentru toată umanitatea. Sunt mulți care cred, deși nu sunt religioși, în conceptul de îngeri păzitori cu rol de vindecare și armonizare în toate aspectele vieții. Cei care cred în îngeri păzitori,care cred sau practică ritualuri de însănătoșire prin îngeri, o percep ca metodă de vindecare numită Terapia cu Îngeri. Dacă ești o astfel de persoană care crezi în asta atunci citește acest articol și lasă spiritul liber să se manifeste prin cuvinte de vindecare și pace.

Ce este terapia cu îngeri?

Este o terapie alternativă cu metode de vindecare ce implică comunicarea sau munca cu îngerii noștri păzitori și cu arhanghelii, în a imagerepară diferite probleme, atât de sănătate, cât și de natură psihică, fizică, emoțională. Oamenii sunt îndrumați în domeniul lor de activitate, în toate aspectele vieții cotidiene, acolo unde au nevoie de sprijin. Acest gen de terapie are rezonanță doar pentru cei care cred în ea și văd efectele și nu pentru cei care urmează orbește instrucțiunile sau pentru cei forțați de împrejurări să adopte tratamentul în
detrimentul celui clasic, datorită unor afecțiuni grave. E ca și cum crezi sau nu în OZN-uri. Evident doar cei care au văzut așa ceva. În SUA există o statistică ce demonstrează că, deși există persoane lipsite de credință, ele au abordat și au avut succes folosind această metodă de tratament.

Doreen Virtue și terapia cu îngeri

 

Cine este Doreen Virtue? Profesor Doctor în consiliere spirituală și tehnici de tratare prin această metodă, expert lider în Terapia cu Îngeri. Are o legătură puternică cu mii de persoane care au un interes ridicat în a utiliza această practică,a publicat peste 30 de cărți și CD-uri. Toți cei care i-au urmat cursurile și au fost certificați, sunt, la ora actuală, practicieni în domeniu și pot lucra la nivel profesional în asistarea clienților pentru a-i învăța pe aceștia să se ghideze în a se trata cu ajutorul îngerilor păzitori. Are convingerea că începând de la probleme de servici, sănătate, relaționale pot fi rezolvate în acest fel. În esență această comunicare aduce în viața fiecăruia lumină și multă liniște.

Care sunt obiectivele Terapiei cu Îngeri? ,,Îngerii ne simt în timpul zilei și ne înconjoară cu dragoste și lumină și ne veghează în timpul somnului noaptea. ,,Aceste vorbe ale unui autor necunoscut îi sprijină pe cei care acum cred sau pe cei care au avut beneficii de pe urma terapiei. Pentru cei care nu au prea multe date sau pentru cei care doresc să cunoască anumite aspecte această secțiune o să aducă anumite lămuriri asupra principalelor obiective a procesului de vindecare cu îngeri.
,,Încrederea te ține în contact! ,,Pentru a comunica, cu ei sau cu arhanghelii, pentru a primi asistență sau pentru a le auzii vocile spre a fi alături de tine, în a te ghida sau vindeca, în primul rând trebuie să crezi în ei, să ai credința totală că îngerii chiar există și că împreună cu Dumnezeu te ajută să te vindeci și îți conduc viața.

-Trebuie să fii suficient de deschis și curajos, ca să te predai în grija lor și să ai inima încrezătoare în a cere asistența și îndrumarea lor.
-Trebuie să lași grija în seama îngerilor (boala, problemele). Trebuie să înțelegi că nu trebuie să intervii în procesul de vindecare și să îi lași pe ei să se ocupe de asta. Doar să fii cu o minte relaxată, ca îngerii să lucreze pentru tine, pentru binele tău, căci ei vor avea grijă de tot.
-Vei fi ghidat de îngerii tăi în mod direct și indirect. Indirect, prin intermediul unui terapeut care folosește metoda și care va comunica cu îngerii tăi păzitori. Există și persoane care pot comunica prin vise,voci neidentificate sau printr-un fel de intuiție.
-Important este să fii sigur că urmezi sfaturile acestora, să urmezi pașii, pentru a participa direct la procesul de vindecare și să iei în seamă cele mai bune sfaturi de la îngeri.

Afecțiuni medicale care pot fi tratate cu această metodă

Dacă ești interesat să urmezi Terapia cu Îngeri, atunci trebuie să fii conștient de faptul că ,,Îngerii și Dumnezeu sunt mereu cu tine, dorind să te ajute în toate micile și marile aspecte ale vieții tale. ,,Luând în considerare eficiența și beneficiile, iată, mai jos, câteva situații care pot fi tratate cu această metodă. Trebuie menționat că această cură areimage caracter spiritual și că e parte a terapiei alternative, funcționând pe principiul terapiei cu cristale, aromo terapie, terapie prin sunet și poate fi folosită în următoarele situații, ca tehnică de vindecare:

-Stres asociat cu insomnie, migrene, atac de panică, depresii etc.
-Dificultăți de respirație, astm, hiperventilație etc.
-Probleme psihologice de tip anxios, blocarea încrederii de sine, stări de teamă excesive, anxietate socială, sindromul oboselii cronice etc.
-În ciclul menstrual, menopauză sunt situații rezolvabile prin metode combinate de un expert în terapie alternativă
-Terapia cu Îngeri este o metodă eficientă de a eradica blocaje spirituale sau negativitate extremă, iar pentru o persoană care crede puternic și practică terapia, se poate face o conectare cu forța divină la nivel energetic pentru a ajuta la redobândirea unei stări spirituale bune pentru a recăpăta lumina și forța interioară.

Efectele terapiei cu îngeri ca tratament alternativ

Sunt destui cei care susțin teoria, cei care au experimentat-o, cei care cunosc efectele tratamentului acolo unde medicina clasică nu a găsit leac în probleme de sănătate sau spiritualitate (diverse blocaje), iar această terapie a au venit cu soluții semnificative. Tratamentele sunt la nivel individual și bineînțeles pot fi ignorate, ascultate ca o poveste de adormit copiii, cu credință oarbă sau tratate cu interes și căutate soluții. E adevărat că cei care primesc beneficii din acest proces non dimensional sunt doar cei care au o credință puternică în acest proces de cură spirituală al Tratamentului cu Îngeri.
Pentru critici, terapia ține strict de superstiții fără efecte reale, dar nu poți să spui că ceva nu există doar pentru că tu nu vezi. Atunci lasă loc celor cu inima deschisă, celor cu spirit, să accepte faptele, iar pentru toți ceilalți, care au nevoie de susținere, haideți să le-o dăm. Depinde de tine dacă o tratezi ca pe o credință falsă sau îți armonizezi viața folosind această terapie. Iar dacă crezi, să nu îți fie teamă să folosești vorbele lui Doreen Virtue: „Niciodată să nu te temi să chemi un înger, de teama că nevoia pe care o ai nu e suficient de importantă, sau că îngerul poate fi ocupat. Ei vor să te ajute în toate. Chiar dacă nevoia este mai mică sau mai mare”
Bulversant sau nu, există energii care ne coordonează viața, independent de voința noastră. Tocmai acest aspect mi se pare minunat: că în lupta aceasta de zi cu zi nu suntem singuri, așa cum avem de multe ori tendința să credem.
image

Publicitate