Bombănelile Marinei Editoriale

“ Vreau să mă transform într-un telefon mobil..”

 

Nu mai știu unde am prins din zbor gândul de mai jos – cred că pe un site străin, însă problema ridicată de el este universala și m-a impresionat mult. M-am gândit că,  acelora dintre voi care sunt părinți, aceste randuri de mai jos le vor prinde bine. Chiar dacă pe alocuri, poate, îi vor întrista…

    Scenă clasică de familie : soții sunt acasă, obosiți după o zi de muncă. El – cufundat in fotoliu și în telefonul său mobil, pe care îl butoneaza cu râvnă de câteva ore bune. Ea – învățătoare, își continuă munca de la serviciu : corectează  compunerile școlare, pe care mâine le așteaptă o clasă întreagă de copii nerăbdători. Cum sunt toți copiii, de ieri si de azi. 

Deodată femeia incepe să lăcrimeze și să-și tragă nasul. Barbatul ridica ochii din telefon, o scanează fugitiv, după care se reîntoarce la device-ul miraculos. Femeia continuă să plângă, din ce în ce mai apăsat. La un moment dat, nemaisuportand, bărbatul pune deoparte telefonul și o întreabă, în stilul caracteristic majorității soților, sătui de “figurile nevestelor” : “-Ce naiba te-a apucat?!?”. Femeia își șterge nasul cu un șervețel mototolit și îi spune : “- Astăzi le-am dat copiilor  să scrie o compunere pe tema : Care este dorința voastră cea mai arzătoare?”. 

“- Ei și?” – a răspuns soțul, ușor enervat că fusese întrerupt din activitatea preferată vu asemenea prostii. …Soția a oftat și, cu vocea tremurândă, a continuat: “ – Uite ce compunere a scris un băiețel : “Cea mai mare dorință a mea este să mă transform într-un telefon mobil, să primesc și eu din partea părinților mei puțină atenție. Părinții mei, pe care îi iubesc foarte mult, sunt obsedați de telefonul mobil:  toată ziua stau pe el, iar pe mine aproape că nu mă observă. Da, știu, muncesc foarte mult amandoi, însă cand vin acasă de la serviciu, primul lucru pe care îl fac este să ia telefonul mobil și să stea ore întregi vorbind sau uitându-se pe el. Mie nu-mi acordă nicio atenție si, zău, așa de mult aș vrea să le povestesc și eu ce am făcut la școală, ce mai fac prietenii mei, ce întâmplari am avut peste zi! Însă nu am cui. Tata, cand îl rog să joace cu mine un joc, îmi spune că n-are timp, că e foarte ocupat, iar apoi îl vad stând cu orele și citind știri pe mobil sau jucand tot felul de jocuri, unele de copii. Mama,  cand o rog să povestim, îmi spune că are treabă, după care se retrage în dormitor, unde stă cu orele și vorbește cu prietenele sale. Amandoi sunt dependenti de mobilele lor, le iubesc atât de mult și le acorda atâta atenție! Iar eu…parcă nici  nu exist! De aceea cea mai mare dorința a mea este să mă transform si eu intr-un telefon mobil, pentru ca părinții mei să petreacă timp și cu mine, să însemn și eu ceva pentru ei.”. 

…Bărbatul a ascultat cu atenție lectura soției sale și, vadit, s-a întristat. A oftat și i-a spus : “- M-ai emoționat și pe mine! Uite, dacă aș fi acum în fața acestui puști, zău că l-aș strânge în brațe!”. 

Soția l-a privit lung și și-a șters o nouă lacrimă : “ –  Păi…poți s-o faci chiar acum : puștiul acela …este fiul nostru! “

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : 10 Dacii noi pentru voi

 

Publicitate