Dacă vorbim de tradiții, atunci împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase, din cate există în lume. Obiceiul se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decorațiunile erau mult mai simple decât în prezent.
La aceste popoare, bradul simboliza, prin forma sa triunghiulara, Sfânta Treime, podoabele semnificând cunoașterea și bogăția, asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele-fructele cunoașterii.
Poate nu știați, dar și dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înțeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nuntă sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstreză în regiuni din Oltenia și sudul Banatului. Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta nunta mortului cu divinitatea și natura.
Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele și panglici simboliza pomul vieții, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăsește în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ștergarele și iile.
În zilele noastre împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât la țară cât și la oraș , odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun. În povestirile părinților noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș Crăciun, atunci când copiii dormeau.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nici o casă în Sfânta seară a Crăciunului și cu o nerăbdare crescută așteptăm înfrigurați cu mic și mare momentul magic al împodobirii sale.
După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca decorațiune de sezon, ca motiv de mândrie sau pentru că, pur și simplu, gospodinele nu se îndură să-l arunce prea repede : e atât de magică atmosfera, în prezența bradului de Crăciun! Oricum, în cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat sau ars în foc, înainte de Bobotează, urmând să primenească locuința pentru sărbătoarea Botezului Domnului.
Când trebuie să împodobim bradul de Craciun? Desigur, cel mai simplu răspuns este : “Când avem chef!” Dar nu este chiar așa! De fapt, puține persoane respectă data la care ar trebui făcut acest lucru. Bradul ar trebui împodobit în Ajunul Crăciunului, anume în seara de 24 decembrie. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun și îl omagiau cu cele mai interesante decorațiuni pe care le aveau în casă. Din el nu ar trebui să lipsească steaua sau îngerul din vârf, având în vedere că aceste elemente simbolizează îngerii și steaua de la Betleem.
Felul în care împodobim bradul este, până la urmă, o opțiune personala. Totusi exista niste reguli pe care ar trebui să le respectăm, atunci cand ne apucăm de această atât de frumoasa îndeletnicire:
Fixăm mai întâi bradul în suportul lui, după care avem de respectat următorii pași:
- Aranjează instalația luminoasă. Începe împodobirea de la baza pomului, având grijă să acoperi fiecare ramură mai groasă. Înconjoară bradul cu instalația într-un mod armonios, fără să îmcarci prea tare bradul.
- Adaugă beteala. Decorarea se începe din partea de sus a bradului și adaugă mai multe obiecte de acest tip pe masură ce ajungi la ramurile de jos, unde copacul este mai bogat. Lasă diferitele tipuri de beteala să atârne firesc pe ramurile lui și cu siguranță vei obține rezultatul dorit.
Si mai e un lucru important : să pui în vârful bradului un înger sau o stea : ele reprezintă fie îngerii, fie steaua de la Betleem.
Sursa foto: aif.by
Comentează