„ Foaie verde, maghiran, M-a făcut mama oltean./ Sunt oltean de Jiuleț mititel și iubăreț, / M-a făcut muica isteț, măi Leano.” Sunt versurile unei îndrăgite melodii de muzică populară. Dragii mei, nu este vorba de vreun artist de muzică populară, ci despre unul dintre cei mai simpatici străini ajunși pe meleagurile noastre. Deși nu este oltean, cântă această piesă cu atâta dragoste și patos, încât nu există concert la care publicul să nu-l roage s-o cânte. Este născut tocmai în căldurosul Congo, dar a venit în țara noastră 
pentru a-și construi o carieră. Haios, carismatic și mereu plin de umor, Victor Yila aduce cu fiecare apariție o pată de culoare în sufletele noastre. Ne-a făcut să râdem de nenumărate ori împreună cu colegii din Grupul Vouă, dar și la Teatrul de Comedie din capitală unde timp de 18 ani serile erau mai vesele. A venit în România, în plin regim comunist și nu a mai plecat. S-a îndrăgostit iremediabil de țara noastră care l-a adoptat, așa încât a devenit cetățean român cu acte în regulă. Deși nu i-a fost simplu să se integreze într-o țară nouă, cu multă ambiție a reușit să-și clădească un nume. În afară de artist, Victor este și profesor. Și ce student nu și-ar dori un astfel de profesor? Predă limba franceză, dar și economia la Facultatea de Construcții, iar cursurile lui devin mult mai ușoare fiind presărate cu glume și bancuri. Chiar dacă se spune că este greu printre străini, într-o țară nouă, artistul este dovada vie că poți trece peste acest obstacol atâta timp cât ai un țel și o motivație. Energic, optimist și haios, Victor Yila face parte cu brio din categoria bărbaților de zece.
Alina Anghel: Ați venit în România, înainte de 89, în plin regim comunist. Ținând cont de situația de la acea vreme din țara noastră, cât de greu a fost să vă adaptați?
Victor Yila: Orice început e greu pentru absolut orice om care trăiește pe pământ. De la învățarea limbii țării respective și până la integrarea în societate, e foarte greu. Sunt pași lungi, lenți care trebuie parcurși. Eu am avut probleme, mai ales, cu fenomenul pe care îl numim iarnă. De la căldură mare, la ger este foarte greu. Noroc că am avut colegi români care m-au ajutat să trec oarecum peste acest obstacol, invitându-mă la ei acasă din când în când, în weekend: „hai la mama, hai la tata” și plecam din București. După ce am învățat limba mi-a fost relativ ușor să mă integrez în societate.
A.A.: V-a fost destul de greu să plecați de pe meleagurile natale, să vă lăsați familia, să lăsați totul în urmă și să veniți într-o țară nouă. De ce vă este cel mai dor din țara natală?
V.Y.: Îmi e dor de mama, dar nu vorbim de ea fiindcă a murit acum patru luni. Îmi e dor de mâncarea pe care o făcea mama. Aș vrea să mă duc și mâine dacă s-ar putea să fac un dus -întors acolo să mănânc acest preparat, dar din păcate nu e așa de ușor.
A.A.: De profesie sunteți actor. Ați absolvit Institutul de Teatru și Cinematografie cum se numea pe vremea aceea, actualul UNATC. Cât de greu a fost să jucați, ținând cont că replicile erau în limba română?
V.Y.: Eu am jucat și la Teatrul Tv prin 92, țin minte că era o emisiune în fiecare luni și am debutat în piesa Mincinosul, unde am jucat cu marii actori, care din păcate toți au plecat: Cornel Vulpe, Gheorghe Dinică, Ștefan Bănică. Apoi, am rolat la Teatrul de Comedie unde am jucat timp de aproape 18-19 ani în piese foarte mari, dar omul care m-a ajutat cel mai mult și cel mai mult a fost într-adevăr Iurie Darie. Ca orice actor tânăr e greu să fii introdus într-un colectiv. Iurie Darie când m-a văzut din prima m-a adoptat. Mi-a zis: „Știu că n-ai cabină, vino să stai cu mine.” Am intrat în cabina lui și n-am mai ieșit.
A.A.: Ați simțit vreodată, fie la începutul carierei, fie ulterior că sunteți marginalizat de către colegi din cauza faptului că sunteți străin?
V.Y.: E o situație absolut normală pentru că având o vârstă mai fragedă era normal să am probleme fiindcă este multă invidie. Eu jucam roluri mari, celorlalți poate mai talentați decât mine, dar neavând culoarea mea, normal că nu le pica bine că nu jucau roluri foarte mari. Era normal să fiu oarecum marginalizat, dar sunt genul de om care dacă mă dai afară pe ușă, intru prin geam și eram tot cu ei. Nu scăpau de mine. Eram precum râia.
A.A.: Ați avut această ambiție să demonstrați tuturor că sunteți foarte bun în domeniul în care activați.
V.Y.: În România dacă nu ai încredere în tine, cel puțin în situația noastră a străinilor, nu ai ce căuta aici, mai bine pleci în altă parte. Am rămas deoarece am dovedit că pot și fiindcă sunt chemat la postuile de televiziune de „n” ori e o dovadă că sunt cel mai bun și voi rămâne așa.
A.A.: În afară de actor, sunteți cântăreț și profesor. Interpretați mai multe genuri muzicale, într-adevăr, dar de ce ați ales muzica populară fiindcă mulți cântăreți de muzică ușoară spun că este foarte dificil să cânți acest gen muzical?
V.Y.: Eu am venit un pic mai târziu în industria asta muzicală și m-am gândit că dacă vin să încerc să dovedesc că pot inventa apă caldă nu voi fi credibil. Am observat că muzică populară românească, muzică foarte bună, de tradiție nu a cântat niciun străin, niciun negru mai bine zis și am găsit acest spațiu liber. Am zis aici este momentul meu. Aici trebuie să încep și am început cu melodia care m-a consacrat: „M-a făcut mama oltean.” Oriunde merg prin țară, toată lumea mă întreabă ați cântat frumos, dar „M-a făcut mama oltean” de ce nu ați cântat? Așa că nu scap de această piesă. Muzica populară e o muzică bogată, o muzică de tradiție, o muzică care te face să te simți bine. Ar fi fost păcat dacă nu aș fi început cu ea.
A:A:: Așa cum am zis mai devreme sunteți și profesor. Cum este relația cu studenții? Le cântați? Le spuneți glume?
V.Y.: La mine, la ore este un spectacol total fiindcă timp de două ore e greu să le captezi atenția. Deja după o oră și un pic nu mai sunt atenți și atunci încep cu glume, un banc ,
totul în limita respectului reciproc. Am observat că la mine la ore vin și alți studenți care nu sunt ai mei pentru că le place că la cursurile mele e viață ceea ce mi-a creeat oarecum și niște dușmănii între colegii mei, profesori, fiindcă sunt foarte iubit de către studenți.
A.A.: Site-ul nostru se numește femeide10.ro, din punctul dumneavoastră de vedere, ce însemnă femeia? Cum o definiți?
V.Y.: O femeie este ceea ce Dumnezeu a lăsat mai scump pe pământul ăsta. Asta înseamnă femeie. Fără ea nu există nimic, nu există viață. Femeia este și mamă și soră și vecină și mătușă chiar și amantă. Fără femeie suntem zero, dar zero barat.
A.A.: Ce vă atrage cel mai mult la o femeie?
V.Y.: La o femeie mă atrage sinceritatea și sufletul, dar și frumusețea atât cea interioară, cât și cea exterioară pentru că o femeie dacă nu are un suflet bun și dacă nu arată bine, nu poate fi atât de atrăgătoare. Dar dacă are suflet bun și curat te poate ajuta în tot ceea ce faci în viață. Fără femeie e greu.
A.A.: V-am întrebat cum definiți femeia, dar ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de nota zece?
V.Y.: O femeie ca să fie de zece, ar trebui să fie sinceră, nu gospodină cum se spunea pe vremuri fiindcă lumea a evoluat. Să fie bună în meseria ei, să fie o mamă bună. Să-și iubească atât copiii cât și bărbatul. Dacă nu are copii, să-și iubească bărbatul, să-l respecte și să știe să-și apere zona pentru că echilibrul într-un cămin conjugal e adus de femeie de aia este femeia de zece. Ea face și desface societatea.
A.A.: V-am întrebat de calitățile unei femei de zece, dar dumneavoastră faceți parte din categoria bărbaților de zece. Vă considerați un bărbat de zece?
V.Y.: Din auzite, am înțeles că da pentru că în tot ce fac încerc să dau ce-i mai bun din mine. Se poate întâmpla să nu reușesc, dar nu înseamnă că este vreo rea credință. Pur și simplu poate că nu pot, dar tot ce fac, fac din adâncul inimii să iasă. Și de multe ori iese așa cum trebuie. Decât să mă duc să fac o treabă superficial, mai bine mă retrag și îmi văd de treaba mea, dar dacă m-am apucat trebuie să iasă de zece. De aia mă consider, oarecum, un bărbat de zece.
A.A.: Am ajuns la finalul interviului și vă rog să le transmiteți un gând cititoarelor noastre.
V.Y.: Dragi prieteni, iubiții mei! Să citiți cu încredere ceea ce vă propunem, să aveți încredere în voi, să fiți și voi oameni de zece, atât femeile, cât și bărbații. Să vă desfășurați activitățile cu încredere pentru că numai așa veți reuși. Fiți de zece!
Comentează