Ea și El

Vei pierde tot dacă îți jignești femeia iubită! 

 

Dacă un bărbat îşi umileşte femei iubită și o jigneşte,  el se poate trezi că pierde tot ceea ce are. Și în primul rând pe ea, femeia lui. Asta este filosofia vieţii.

Există destui bărbaţi care şi-au jignit soţiile şi le-au provocat  suferinţă prin comportamentul lor. Iar aceste soţii, de regulă,  i-au iubit din toată inima. Însă după aceste episoade, soțiile lor au încetat să mai fie pentru ei prietene, partenere devotate şi puncte de sprijin în viață. Practic, purtându-se astfel, ei s-au auto-condamnat la singurătate.

Și uite așa, au rămas fără un prieten adevărat, fără un om căruia să-i poată împărtăși sentimentele cele mai intime, fără o persoană care să le ofere sprijinul său, să le dea sfaturi, să îi susțină în indeplinirea  visurilor lor. 

Și uite așa, femeile iubite , din prietenul adevărat care au fost pentru soții lor, au ajuns să fie ignorate de către aceștia, umilite sau jignite. Iar cine nu mai este respectat, nu devine altceva decât un biet sclav.

Deşi încă este căsătorit, sau deşi are o relaţie, bărbatul devine și el singur. Deci şi vulnerabil. Asta  înseamnă că el  va fi înşelat foarte uşor, va fi atacat de dușmani, cu care se va lupta de unul singur.

Dacă ar fi știut cum să se poarte cu partenera lui, ar fi avut tot timpul alături un prieten adevărat, pentru că nimic nu poate înlocui sprijinul unei femei, intuiţia şi capacitatea acesteia de a intui oamenii.

De aceea, bărbații de succes îşi preţuiesc femeia, o respectă şi o iubesc din toată inima. Ea le este adevăratul  prieten și nu doar o simplă soţie sau iubită. 

Umilind-o pe femeia iubită, bărbatul se umileşte practic pe sine şi devine  slab în faţa duşmanilor, spre bucuria acestora. Îl vor găsi singur, vulnerabil şi fără forţă. Un bărbat adevărat nu jignește femeia, nu o umilește niciodată.

Cheia succesului şi al unei vieţi trăită frumos îl reprezintă respectul pentru femeia iubită. Nu este greu să jignești, mult mai greu este să recapeţi apoi încrederea celui care a fost trădat și umilit.

Sursa : lifedeeper.ru 

Femei de 10 pe Facebook