De când îl urmăream la televizor – eram copil pe atunci – mi-a părut a fi întotdeauna “unul dintre cei mai deștepți oameni de pe pământ”. Stia o mulțime de lucruri despre orice, și mai ales despre domenii atât de puțin accesibile omului de rând. Matematician la origini, Alexandru Mironov a făcut, la viața sa, o mulțime de lucruri : a fost vicecampion la scrimă, a fost realizator de emisiuni de știință si science-fiction la Radiodifuziunea Romană și Radioteleviziunea Română, a publicat 16 cărți și peste 1000 de articole științifice în presă, a condus revista “Știință și tehnică” , a fost consilier al Președintelui României, ba chiar Ministru al Tineretului și Sportului și este membru în conducerea a numeroase asociatii și societăți știintifice.
Românii îl cunosc însă cel mai bine de pe urma popularei emisiuni de pe TVR1, “Știință 
și imaginație”, pe care a prezentat-o ani buni, împreună cu jurnalistul Mihai Bădescu.
Continuând să fie prezent frecvent, ca invitat special, în platourile de filmare ale Televiziunii Romane, Alexandru Mironov empatizează sincer cu tot ceea ce se întâmpla în instituția care a contribuit decisiv la celebritatea sa. Zilele trecute am reușit să obțin , de la domnia sa, câteva ganduri, legate, evident, de Televiziunea Română…
Marina Almășan : – Numele “Alexandru Mironov” este sinonim cu cel al “Televiziunii Romane”. Aș spune că sunteti un brand al său, iar lumea regretă și astăzi emisiunile dvs de știința, care dădeau o greutate aparte grilei de programe a postului public. Puteți rememora modul în care ați ajuns să lucrati in TVR?
Alexandru Mironov : – Eram profesor de matematică în Craiova când mi-au apărut primele două cărţi cu povestiri SF, organizasem un cenaclu de Ştiinţă şi Imaginaţie (Henri Coandă) care căpătase oarecare notorietate – acestea au fost probabil motivele pentru care scriitoarea şi jurnalista Eugenia Grosu Popescu a venit la Craiova să-mi ia un interviu pentru emisiunea de Inventică a TVR (gândiţi-vă că în 1976 TVR-ul chiar avea o emisiune de Inventică!!!). Iar în 1977, după apariţia cărţii mele Enigmatic, Pământul am fost invitat la Televiziunea Română pentru mai multe emisiuni de către 
Ioan Simion Pop şi Anca Fusariu (pentru emisiuni de tineret), Andrei Bacalu, Andrei Banc şi Ştefana Bratu (pentru emisiunea Universul cunoaşterii), ba chiar şi de Sorin Sighişanu (la o emisiune de … Divertisment, ocazie cu care am transpirat pur şi simplu în costum, când am şi înţeles că trebuie să o apuc doar pe poteca pentru care am competenţă). Un an mai târziu mă mutam din Craiova la revista Ştiinţă şi Tehnică şi, după alţi doi ani în care am colaborat cu Radioul şi Televiziunea, m-am transferat la Redacţia emisiunilor Economice şi de Ştiinţă, cu emisiuni în ambele media. Păstrez în memorie o emisiune a celor doi Andrei (Bacalu şi Banc) unde eu, ca invitat, am vorbit despre locurile enigmatice de pe Pământ – emisiune a avut un succes uriaş.
Marina Almășan : – Cu siguranță că în fața televizorului era și Marina Almășan, adolescentă pe atunci și mare admiratoare a dvs dintotdeauna! Care a fost, in opinia dvs, punctul de vârf al carierei dvs, ca de om de televiziune?
Alexandru Mironov : – S-a întâmplat ca unul dintre primele mele materiale în TVR, alcătuit jumi-juma cu colega Ştefan Bratu – un reportaj la piramida construită de biologul Marioara Godeanu la Bascov – să primească un premiu internaţional; întotdeuna am fost precoce…
Marina Almășan : – Așa este! Și, mergand pe aceeasi linie, care au fost programele cele mai apreciate pe care v-ați pus semnătura?
Alexandru Mironov : – Momentele de vârf în cariera mea au fost emisiunea Ştiinţă şi 
Imaginaţie (la care l-am antrenat şi pe Mihai Bădescu), care a ţinut timp de mai mulţi ani cu sufletul la gură oameni tineri la minte; mi se întâmplă adesea, de pildă în metro, să fi abordat de oameni de 40-50 de ani care să-mi spună: Dumineca înţepeneam în faţa televizorului de pe la prânz, de teamă să nu vă ratez emisiunea. În timp, prin emisiunile mele au trecut sute de oameni de ştiinţă, academicieni, profesori univesitari, inventatori, scriitori – români şi străini; cu enormă mândrie îi pomenesc acum pe Jaques Yves Cousteau, Alvin Toffler, Mircea Maliţa, Solomon Marcus, Ion Mânzatu, Joe Haldeman, John Brunner, Eugen Mihăescu, Nicolae Victor Zamfir, Dumitru Dorin Prunariu… De uriaş succes s-a bucurat interviul cu nişte băieţei de şcoală primară (Ciberneticienii), care a spulberat recordul de audienţă al emisiunilor mele şi mi-a adus unul dintre premiile ATPR.
Marina Almășan : – Vorbesc, așadar, cu unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune din România. Pentru că ați cunoscut și TVR de atunci, și pe cel de acum, am să vă întreb cum a evoluat atmosfera din TVR, in timp?
Alexandru Mironov : – În anii `80, din păcate, datorită unor rigori impuse de o secretomanie absurdă, dar şi urmare a plecării în Israel a lui Andrei Bacalu, redacţia a pierdut din aplomb şi strălucire; totuşi, nimeni n-a îndrăznit să scoată din program (amintesc, două ore mari şi late zilnic) emisiunea de Ştiiinţă de luni seara. După Revoluţie, atât la Televiziune cât şi la Radio redacţiile de Ştiinţă au continuat să se dezvolte, până la un punct critic, pe care l-aş situa la începutul anilor 2000; atrag atenţia că acum, cu o mulţime de canale, Televiunea Română, post public, nu mai are emisiuni de Ştiinţă… Radio România însă îşi face în contiuare datoria, respectându-şi menirea de educator.
Marina Almășan : – Mă bucur că ați transmis un prim semnal… De ce i-ați rămas totuși fidel Televiziunii Romane? Și încă ceva : v-a supărat vreodată Televiziunea Română? S-a purtat nedrept cu dvs?
Alexandru Mironov : – Deşi din anul 2000 nu am mai fost angajat al TVR (am acceptat postul de Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO) am rămas în continuare fidel instituţiei – esenţială pentru România ! – în pofida unui act de samavolnicie iniţiat de Preşedintele Director General Cristian Hadjiculea şi filozoful nepereche Gabriel Liiceanu, colegi cu mine în Consiliul de Aministraţie al TVR, cei doi fiind printre artizanii livrării televiziunii publice în mâinile politicienilor. Nu mai întind povestea, am fost suspendat, concediat, i-am dat în judecată, hotărârea judecătoarească m-a repus în drepturi, doar că eu mi-am văzut de drum… Călcându-mi pe resentimente, 
în anii următori am mai realizat emisiuni la din ce în ce mai firava Televiziune Publică (O idee pe zi pentru România şi Bagă la cap – titlu complet absurd, dar serialul de cam 15 emisiuni a fost reluat de mai multe ori pe TVR; pot spune că asta a fost ultima faptă de arme a TVR în domeniul educaţiei pentru ştiinţă… Cum TVR nu mai avea nevoie de mine şi de emisiunile de ştiintă, am acceptat ofertele unor posturi TV comerciale interesate (Realitatea TV, TV România de Mâine, DigiWorld) unde, în timp, am realizat probabil aproximativ 2000 de emisiuni de ştiinţă.
Marina Almășan : – Un nou și grăitor exemplu al felului în care instituția noastră știe să-și prețuiască valorile…Care credeți că trebuie să fie atitudinea instituției, față de profesioniștii săi? Sunt parteneri de dialog sau slugi? ( vă întreb, pt ca acum asistăm la o adevărată dictatură! ) Dumneavoastra, personal, ce preferați : un șef zbir dar competent, unul moale dar paralel cu meseria sau…unul zbir, dar paralel cu meseria? Vă rog să insistați asupra ultimei variante.
Alexandru Mironov : – Idealul şi totodată etalonul de şef pentru Televiziunea Publică este Tudor Vornicu. Profesionist de mare clasă, autoritar dar şi prieten cu toată lumea – de la şoferi şi electricieni până la marile vedete – Tudor avea ca motor al profesiei ideea că trebuie să faci bine publicului, atât cât poţi. Dau un exemplu, m-a trimis în 1983 să cumpăr filme la Londra, eram singurul vorbitor de engleză din instituţie, m-a instruit cum să mă port cu grangurii de la BBC (mi-a zis: milogeşte-te fără jenă, ei ştiu că într-o zi vom fi din nou clienţi serioşi) şi mi-a cerut să cumpăr serialul Muppets; când am mârâit, mi-a retezat-o scurt: Nu mă intereseaza că nu-ţi place, îţi explic că Muppets au în fiecare săptămână un invitat celebru; pe ăştia ei îi scot din context şi îi dau la emisiunea de duminecă pentru a face păcere oamenilor – Marina, îmi este greu să-ţi 
explic cum ne zbăteam noi, cei din anii `80 pentru un minuţel de program care să facă plăcere oamenilor!..) Pentru PDG, pentru membrii Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului Director dar şi pentru redactorii şefi – fără număr… – se impun, după părera mea: înaltă competenţa (probată! în domeniu, capacitatea de a selecta programe care să se potrivească menirii instituţiei (PUBLICĂ!), de a identifica, selecta, pregăti vedete veritabile, cele care trebuie să intre cu bună cuviinţă în casa omului şi să rămână acolo… Sunt mai rari decât vă închipuiţi, cei care au capacitatea de a trece ecranul; nu-i de ajuns să fii fată frumoasă sau bărbat elegant. Instituţia TVR are însă imperioasă nevoie de un program de autodisciplinare( invitat într-o zi de PDG-ul de atunci, Stelian Tănase la cabinet, am descoperit uluit că nu-l ascultau nici secretarele, nici şoferii…) Aş mai adăuga că TVR nu trebuie să-şi externalizeze emisiunile, în TVR sunt destui oameni capabili, dar că trebuie să stabilească un sistem în care angajaţii să nu fie plătiţi la grămadă ci diferenţiat, în funcţie de performanţă.
Marina Almășan : – Doamne, oare ne aude cineva?!?… Domnule Mironov, vă mai uitati la TVR? Mai aveți LA CE să vă uitați?
Alexandru Mironov : – Mărturisesc că sunt încă telespectator TVR, consider că sunt multe emisiuni la care pot să mă uit, am încredere în Telejurnal, în emisiunile de sport, mă interesează prezentarea unor mari personalităţi ale ţării (m-a impresionat plăcut Garantat 100%) şi sunt capacitat de fiecare dată când socialul este pus în valoare; îmi plac emisiunile de Agricultură, sunt profesioniste. Iar Teleenciclopedia aş face-o zilnică: o oră de tele-lecţie pe zi.
Marina Almășan : – Ați pomenit brandurile supraviețuitoare ale TVR…
Sunteți la curent cu situația dramatică din TVR. Cum vă explicați declinul instituției? Cum vedeți salvarea ei?
Alexandru Mironov : – Aş explica declinul instituţiei prin faptul că s-a abătut de la 
menirea ei. Cu un consiliu de administraţie ales nu politic, ci de Academia Română, Academiile de ramuri, uniunile de creaţie (scriitori, jurnalişti, arte vizuale, muzicieni), cu o colaborare logică obligatorie cu ministerele Educaţiei, Culturii, Sănătăţii, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instituţia îşi poate croi din nou cărare permanetă spre casele telespectatorilor. O dezbatere publică adresată Partidului Părinţilor ar putea fi punctul de plecare în reaşezarea TVR în albia-i firească. Personal, sunt oricând gata să mă urc din nou pe barcade…
Marina Almășan : – Și până să primiți această provocare?…
Alexandru Mironov : – Până atunci voi continua să-mi joc rolul de Pasăre Colibri (vezi în caseta ataşată fabula, care mi s-a părut atât de potrivită încât am pus-o În loc de Prefaţă la cea mai recentă carte mea, Lumea după Google), realizând săptămânal emisiuni la RadioRomâniaActualităţi, la canalul DigiWorld, editând deja septuagenara revistă Ştiinţă şi Tehnică , participând, în fiecare an, la mai mult de o sută de conferinţe şi întâlniri cu publicul şi publicând, cam o dată la doi-trei ani câte o carte. Îmi fac partea mea…
Marina Almășan : – Sunteți neobosit! Stați pe-aproape, TVR are nevoie de oameni ca dumneavoastră!
P.S. Iată și fabula menționată de domnul Mironov :
| Într-o pădure în care izbucnise un incendiu, în timp ce mai toate animalele fugeau de colo-colo înnebunite de spaimă, o Pasăre Colibri tot aducea apă în cioc, încercând să stingă vâlvătaia.
Conştient de zădărnicia demersului, un tigru o ia în răspăr: – Eşti nebună? Crezi tu că poţi stinge focul ăsta imens cu stropul de apă pe care îl tot tot aduci? Pasărea Colibri i-a răspuns: – Eu îmi fac partea mea… |
Comentează