banner marshal garden
Femei de 10

TVR de ieri și de azi. Episodul 23: “ – Redresarea TVR nu poate începe fără “demisia de onoare a celor care cârmuiesc destinul acestei instituții în derivă” – interviu cu AURELIA TESCARU, reporter din “generația de aur” a TVR

În jurul meu am destui colegi mai tinerei care vor “să ardă etape” și să devină cât mai repede, din “reporteri” – “realizatori” și “producători”, treptele cele mai înalte în devenirea noastră jurnalistică. Pe vremuri, a fi “reporter de televiziune” însemna cu totul și cu totul altceva. Nu erai nici pe departe un negrișor, folosit de liderul de echipă la cele mai neînsemnate activități : erai, cu adevărat, jurnalist , mergeai pe teren și făceai reportaje în cele mai neașteptate locuri sau, si mai bine, anchete răsunătoare, despre care a doua zi vorbea toată lumea. 

Televiziunea Română, în perioada sa de glorie, a avut astfel de reporteri – adevărați profesioniști ale căror nume impuneau respect în rândul colegilor si colaboratorilor, dar și groază, în rândul celor care se stiau cu musca pe căciulă. 

Unul dintre cei mai frenetici reporteri ai Televiziunii Române a fost Aurelia Tescaru. Mărunțica reporteriță era recunoscută pentru talentul său, pentru firea sa iscoditoare, pentru curaj și incisivitate, toate sprijinite pe o minuțioasă documentare.

Anii au trecut, Reli Tescaru a ajuns, din tânăr reporter,  profesionist de bază al instituției, iar apoi, după încă o porție de ani, …pensionară. Tânără, la fel de energică, dar…departe deja de instituția căreia i-a dedicat întreaga sa viață. 

De pe margine, Aurelia Tescaru rămâne ancorată afectiv în tot ceea ce se întâmplă în TVR. Drept care, desi nu ne-am mai văzut parcă de secole, am reușit să purtăm un dialog interesant și la obiect, despre – exact așa cum se intitulează serialul nostru – TVR de ieri și de azi. 

Marina Almășan : – Dragă Reli, am să încep cu o întrebare care are o pronunțată tentă “sentimentală”: Defineste cât mai exact, de rog, starea pe care o ai, atunci când auzi vorbindu-se de TVR.

AurelianTescaru : – Oh, Marina! Un amestec de stari. Amintiri placute generate de anii, zilele, clipele pe care le-am trait in TVR, „casa” mea( in care, cred ca, am petrecut mai mult timp decat in propria-mi locuinta), amestecate cu o stare de revolta (interioara, ce-i drept), generata de neputinta de a intelege cum de a fost cu putinta ca aceasta institutie sa ajunga in aceasta faza de paralizie anchilozanta de astazi?! Cum, de ce, cine a dorit si a condus  aceasta lupta spre…dezastru? In ce scop? Cui foloseste? Raspunsuri la toate aceste intrebari mi le dau, dar cui foloseste opinia mea?

Marina Almășan : – Stai că ajungem și acolo! Dar s-o luăm cronologic! Când și cum ai ajuns să lucrezi în TVR?

Aurelia Tescaru : – In 20 iulie 1981, dupa terminarea facultatii, am fost repartizata in Televiziune. Tin minte ca nu am dormit deloc cu o noapte inainte. Aveam emotii atat de mari, incat, atunci cand am intrat  in blocul turn, nu m-am urcat in lift.Mi-era teama sa nu raman blocata..Am mers pe scari pana la etajul 5, unde era Redactia Emisiunilor pentru copii si tineret. In aceasta redactie am lucrat pana in 1989. Doamne, ce emotii am avut! Dupa o scurta discutie cu Redactorul sef, am facut cunostinta cu Mihai Tatulici. Cu el trebuia sa lucrez. Scurt, ferm si destul de neprietenos m-a invitat intr-un birou. „Domnisoara, ce stiti sa faceti?” Nu am putut sa raspund. In jur, oameni prietenosi, care-mi zambeau , parca pe ascuns. In acea zi, am facut cunostinta cu Lucia Postelnicu Pop, Anca Fusariu, Luminita Dumitrescu, Beti Mondanos, Petrica Magdin, Ioan Pop… colegi extraordinari!

Marina Almășan : – Să știi că unii dintre ei tocmai mi-au acordat interviuri extrem de interesante, pentru acelasi serial! Dar să ne întoarce  la tine : cine ti-au fost mentorii, ce ai invatat de la fiecare?

Aurelia Tescaru : – Am anticipat putin intrebarea ta… Mihai Tatulici mi-a fost mentor. Am invatat foarte multe de la el. Sau, mai bine spus, am “furat”. Nu prea avea timp sa-mi explice  prea multe… Tin minte ca m-a trimis La Canalul Dunare Marea Neagra, era in constructie… sa fac primul reportaj. Norocul mi l-a purtat Relu Aldea, un operator si un prieten desavarsit! M-am intors, am scris comentariul, m-am dus la Tatulici sa-l citeasca si….a inceput sa taie de la primul rand. Dupa vreo 5-6randuri,, s-a uitat la mine si mi-a spus:”Continuati dvs, domnisoara!” Adica, sa tai eu… Oh! Doamne! Toata noaptea, am scris cred vreo10 variante…. Dar… in final, am reusit. 

Marina Almășan : – Da, mi-l amintesc și eu pe Mihai! Exact așa era : afurisit, în dorința lui de a scoate din tine un jurnalist adevărat! N-am știut că am avut același mentor! 😁 Poți rememora acest prim reportaj al tău?

Aurelia Tescaru : – Primul reportaj a fost, asadar cu si despre tinerii care lucrau la construirea Canalului Dunare-Marea Neagra, pentru emisiunea „Studioul Tineretului” .Nu stiu daca a fost un reportaj de nota 10, dar a fost difuzat si, crede-ma, Tatulici  nu accepta orice. Stii ceva, Marina? Niciodata nu am avut curajul sa-l intreb cum de a acceptat sa ma invete meserie? Cred insa ca, fara sa mi-o spuna, era mandru ca lucram cu el.Desigur, am incercat sa fur cate ceva de la toti colegii. Crede-ma, erau profesionisti toti. Fara indoiala.

Marina Almășan : – Ferice de noi, cei ce am avut astfel de mentori!  Te rog sa treci in revista cateva din cele mai importante emisiuni la care ai lucrat

Aurelia Tescaru : – Ei, au fost multe. Poate nu stie multa lume, dar inainte de 1989, pe programul 2, se facea Revelionul Tineretului.Realizator, 

Mhai Tatulici, regizor, Lumi Dumitrescu.  Era un program „la concurenta” cu Revelionul de pe programul1, realizar de Tudor Vornicu. Crede-ma, era un program de nota 10. Atunci, am cunoscut multi actori si interpreti tineri, care, de fapt, s-au lansat la noi. Dupa 1990, au fost mai multe:”Veniti cu noi pe programul 2′, „Reflector”, ,”Puls’, „Reporter TV”,”Seniorii cetatii”, „Lumea si noi” si, nu in ultimul rand, D”ale lu” Mitica”… ei si altele, dar pe acestea le-am iubit cel mai mult!

Marina Almășan : – Rememoreaza, te rog, un moment deosebit din cariera ta.

Aurelia Tescaru : – Ei, au fost multe momente deosebite… Dar ai spus sa rememorez doar unul. Anul 2008, noiembrie, cand am participat la Festivalul international Hot Bird Awards de la venetia cu reportajul „Italieni versus rromi”, unde au concurat 130 de canale Tv din 17 tari, la Scuola Grande di San Giovani Evangelista. Am luat premul I , la categoria National Windwou. Acolo, am trait cele mai mari emotii din cariera mea! Eram recunoscuta pe plan extern, dar, aici, la noi, … nu stiu cata lume din TVR ma aprecia. Dar, nu mai conteaza! Eu am iubit atat de mult tot ceea ce am facut in aceasta profesie, incat nu mi-am luat-o in cap dupa acest mare premiu.

Marina Almășan : – Mda..ai răsucit cuțitul în rană! Povestea asta, cu “recunoașterea în interior” e o mare problemă la noim în continuare… Spune-mi, Reli, cum era pe atunci atmosfera in TVR? Vă incurca cenzura să va faceti profesia? Reuseati să o fentați? 

Aurelia Tescaru : – Cum era pe atunci …cand? Inainte de 1989? Sau dupa? Inainte de 1989, eram o echipa. Lucram impreuna, mancam impreuna, ne ajutam reciproc, ne pretuiam deopotriva. Cenzura? Exista, bineinteles, dar nu imi amintesc sa ne fi fost scoase emisiuni care nu placeau celor care veneau la vizionare, sau sa fie desfiintate. Fentam cenzura, bineinteles. Cu 2-3 fraze despre ‘iubitul conducator” la inceputul emisiunii si… cam atat. Acum să nu crezi ca cei care veneau la vizionare stateau cu barda deasupra capului nostru.. 

Marina Almășan : – Până la urmă, din tot ce-mi povestiți voi, cei ce ați făcut televiziune înainte de ‘89, o să rămân cu impresia că acum e mai rău chiar decât atunci! …Reportajul si ancheta sunt doua genuri emblematice pt profesia noastra. Cum au fost ele reprezentate in TVR? Cum le gasesti acum?

Aurelia Tescaru : – Eu sunt nascuta in zodia Fecioara. Sunt structural, foarte atenta la tot ceea ce se intampla in juru-mi. Privesc cu ochi critic totul. Chiar si pe mine insami.  Dupa 1990, am realizat , cred, vreo 10-12 ani, emisiuni de anchete. Treptat, treptat, au disparut, s-au transformat in reportaj, pentru ca.. “nu mai dadeau bine”. Dar in acel moment, am refuzat sa mai fac anchete. Nu ma puteam subordona „gusturilor” anumitor sefi. Acum, astazi, cum este reprezentata? Pai, mai sunt emisiuni de ancheta?!? Iarta-ma, poate mi-au scapat mie. Cine sa le accepte? Cei care conduc astazi TVR-ul?!?  

Marina Almășan: – Offff….Spune-mi, daca ar fi sa ti se dea maine pe mana o echipa de filmare, numeste 3 subiecte pe care le-ai alege, pt o ancheta.

Aurelia Tescaru : – 3 subiecte pentru o ancheta? Ei, iti pot da 100 de subiecte, dar nu ti le spun, decat atunci cand vei fi tu Director General al SRTV, ca sa am siguranta ca le vei difuza!! Daca se va intampla acest lucru, promit sa lucrez fara …bani. Serios! mi-e dor… sa nu-mi mai fie dor de televiziunea mea!

Marina Almășan : – Of, Reli, cu astfel de răspunsuri îmi pui lumea-n cap! 😁 Dar uite, promit, dacă nu-mi ucid ăștia emisiunea, te invit să faci parte din echipa mea! Și dacă tot am adus vorba, spune-mi, cum te-ai despartit de TVR? Cu bucurie sau cu greu? Ce-ti lipseste cel mai mult?

Aurelia Tescaru : – Cum m-am despartit de TVR? Greu, foarte greu. Un an de zile am plans in fiecare zi. Ma trezeam,ma imbracam si…eram pregatita sa plec din casa spre televiziune. Imi lipseste totul! Emotia, dorul de a lucra si…vei rade, chiar si stresul!

Marina Almășan : – Toți suferim, se pare, de aceeași boală… Revii des in TVR? Cum regasesti institutia?

Aurelia Tescaru : – Vin in TVR o data pe luna. Am emotii si astazi, dupa 6 ani , de cand „ne-am despartit”. Pana intru. Am uneori senzatia ca nu am fost niciodata in cladirea asta. In rest, sincer, mă uit îngrozită la programele TVR :  parca traieste numai din reluari! Sunt vreo 4-5 emisiuni la care ma uit : „Profesionistii”, „Garantat 100%”, „Destine ca-n filme”, „D”ale lui Mitica” si emisiunea ta…in rest…

Marina Almășan : – Și care crezi ca sunt motivele declinului sau? De ce nu se mai uita aproape nimeni la TVR?

 

Aurelia Tescaru : – Motivele declinului? Ei, cred ca voi, cei din interior, le cunoasteti mai bine. Eu iti spun ce vad din exterior. Realizatori nonprofesionisti aduși din afară, care semnează emisiuni realizate de diverse firme de productie din exteriorul TVR. Pai, cum vine asta?!? Mai înțeleg că, în ultimii doi ani, TVR s-a umplut de  fosti angajați ai PRO TV. Mă așteptam să aducă cu ei exteriența din privat. Da de unde! Imi spune lumea că audiențele voastre sunt în cădere libera! Că dotarea tehnică a televiziunii a ajuns la pământ! Că toate structurile din TVR sunt conduse de marionetele puse de dvs! De ce, doamna Director general Doina Gradea?… Oare stiți dumneavoastră cati profesionisti adevarati aveți in ograda pe care o pastoriți? Aceeași ogradă , din care dvs  plecați prin străinătățuri, pe la diverse evenimente. Pe banii cui? Ai dumneavoastră? Ai sponsorilor? Pai, daca aveți sponsori, sa-i indemnați sa sprijine realizarea unei emisiuni de ancheta, de exemplu! Sau să cumpere aparatură nouă pentru TVR! 

Marina Almășan : – Crezi că te aude cineva?…Ai “schimbat”, la viața ta, destui directori, în TVR. Cat de important este ca institutia sa aiba in frunte un sef performant? 

Aurelia Tescaru : – Este foarte important. Un sef, cum ii spui tu, de profesie. Care sa doreasca performante institutiei si nu unele avantaje strict pecuniare. Cred ca actuala conducere este corigenta. Nu. Am gresit. Este repetenta. Trebuie să lase locul altcuiva . Stiu, este numita de Parlament. Dar ar trebui sa aiba demnitatea sa spuna: „Draga Parlamentule, nu fac față. Nu mai vreau sa ma supun niciunui ordin din afara!” Ei, dar eu visez. Cine sa faca asta? 

Marina Almășan : – …și te rog să mai visezi puțin : cum vezi redresarea TVR?

Aurelia Tescaru : – Ti-am spus cum : prin demisia de onoare a celor care cârmuiesc destinul acestei institutii in derivă.Prin „cernerea” atator si atator angajați, care , iertată-mi fie opinia, fac umbra celor cu adevarat profesionisti.

Marina Almășan : – Mda…toți interlocutorii mei spun același lucru, poate cu alte cuvinte…Se apropie de final interviul nostru. Spune-mi, ce face acum Reli Tescaru ? Cu ce îsi omoară timpul? 

Aurelia Tescaru : – Ce fac acum? Ma plimb, citesc, ma uit la televizor, (ma bucur, ma enervez, ma intristez), si…astept s-o iau de la capat… Adica, sa lucrez. Să colaborez. Dar… cine sa ma accepte? Conducerea voastra?!? Oricum, eu sunt optimista! Astept cu nerabdare sa constat ca institutia pe care am iubit-o iese din…comă! De voi depinde! De cei care lucrati si care stiti ce inseamna un program de televiziune!

Marina Almășan : – Mulțumesc, Reli! Pregătește-te! Avem nevoie de oameni pricepuți pe lângă noi! 

Femei de 10 pe Facebook