banner marshal garden
Declarație de dragoste Femei de 10

Femeia este așa cum speră bărbații să fie

Concurs cu premii în cărți pentru cel mai bun răspuns

MOTTO. În fiecare număr am să reproduc o întrebare a mea și răspunsul Liei Faur, rugându-le pe femeile de nota zece din țară să-mi comunice ce anume ar fi răspuns ele la acea întrebare.

Iată întrebarea și răspunsul pentru a XV-a ediție a concursului:

 − Referitor la maternitate… Ştii că eu ador femeia. Dacă nu ştii, îţi spun acum. Ideea de femeie şi… femeile. Nu-mi închipui viaţa pe Pământ fără femei (fără bărbaţi, da, chiar cu încântare). Există totuşi ceva la voi care îmi displace. Faptul că priviţi aspiraţiile noastre, ale bărbaţilor, chiar şi cele mai înalte, cu o duioşie maternă, fără să le luaţi în serios.

Noi vă vorbim de universul infinit şi voi, zâmbind cu o falsă înţelegere, ne aşezaţi mai bine gulerul cămăşii. Noi vă facem cunoscut proiectul unei opere literare grandioase şi voi sunteţi îngrijorate că „e curent” şi putem răci.

Şi mai e de spus ceva. Faceţi o nedreptate strigătoare la cer iubindu-i pe bărbaţii care, în loc să vă ocrotească, se lasă ei ocrotiţi de voi. Pe cei maturi şi responsabili îi luaţi de soţi, pe cei neisprăviţi, care profită abuziv de instinctul vostru matern, chiar îi iubiţi, cu ardoare şi devotament.

De ce confundaţi planurile? De ce până şi pe o pisică o chemaţi la voi nu cu „Pis! Pis! Pis!”, ci cu „Hai la mama!”?

 

– Spui că adori femeia, că aşa şi pe dincolo, şi în loc să mă gândesc de ce femeia este prea maternă, eu mă gândesc la faptul că toată săptămâna trecută am făcut anticameră la un tânăr medic internist de la Spitalul Municipal care mă privea, când cu interes medical, când cu compasiune, când având curiozitatea unui mânz tânăr. Eu îi spuneam că mă simt rău, că îmi fuge pământul de sub picioare, că plutesc, el, oscilând aproape între aceleaşi stări, când controlate, când nu, îmi asculta respiraţia şi inima, cu atingeri moi, delicate, îmi lua pulsul, tensiunea şi îmi scana organele interne. Fără vreun alt control medical, constată că stările mele se datorează „unei probleme interioare nerezolvate”, ceea ce era, în parte, adevărat, nu-ţi răspunsesem mai bine de două săptămâni la ultima întrebare.

După o plimbare ameţită, pentru că starea mea se continua, la sânge şi urină, inclusiv la oftalmologul ce mi-a înceţoşat privirea pentru toată ziua, m-am întors spăşită când am aflat că starea mea e bună, că am analizele unei adolescente şi că, de fapt, n-am nimic. I-am zâmbit vinovată că sunt bine, medicul m-a privit satisfăcut că bănuielile lui îşi găsesc certitudinea şi mi-a zâmbit din nou, prescriindu-mi şoptit nişte pastile „pe care oricum cred că nu le veţi lua”, mi-a spus. Bineînţeles că nu l-am ascultat şi le-am luat, să mă destresez cumva, una chiar se numea „Stresclin”, şi m-am gândit că ceva stres trebuie să mă fi atins şi pe mine pe undeva. Ne-am despărţit, eu cu sentimentul unei întâlniri ratate, el, probabil, cu cel al unei victorii în urma unui meci de fotbal. Oare, care dintre noi confunda planurile?

Revenind la „chestiuni serioase”, eu cred că bărbaţii vor femeia aşa cum spui, grijulie, maternă, superficială, tocmai pentru a-şi putea imagina opera grandioasă care va cuceri lumea. Au nevoie să fie ascultaţi, admiraţi, răsfăţaţi. Femeia simte asta şi ia în serios doar atât cât are nevoie pentru a-şi juca rolul, ştie că bărbatul are aspiraţii pe care ea le întreţine, menţinându-şi starea de fiinţă mai mult duioasă decât competiţională. Prin acest sentiment matern, femeia ştie să-ţi ofere libertatea ca unui copil năstruşnic, dar nu se va purta altfel, pentru că tu îi ceri de fiecare dată altceva. Ea va rămâne stabilă, mereu alături, ajutându-te să creşti, să-ţi îndeplineşti năzuinţele, să-ţi scrii opera. Când va încerca să facă la fel, va deveni o femeie incomodă, lipsită de sentiment matern, stearpă şi te vei dezice de ea. Femeia a învăţat bine comportamentul bărbatului şi îi oferă exact ce are nevoie, cel care nu se simte bine în braţele ei caută o alta, dar tânjeşte în somn după ea ca un copil după sânul mamei.

Când am spus că „femeia îşi joacă rolul” m-am gândit la faptul că ea este mult mai adaptabilă decât bărbatul, mult mai dispusă la sacrificii fără a face un act de curaj din asta. Vrea el o femeie de carieră, ea se mobilizează şi reuşeşte, o vrea mama copiilor săi, între două slujbe naşte, vrea o amantă, învaţă noi tehnici de seducţie, sau, dacă nu mai are energie şi pentru asta, acceptă, cu condiţia ca bărbatul să nu-i ascundă ce vrea. O vrea visătoare, ea aşteaptă visând la ziua când el se va întoarce şi va asculta şi visurile ei. Le ştie pe toate, uneori însă decide singură ce este mai bine pentru bărbatul său şi modul în care ea poate oferi. Maternitatea înseamnă să ştii să asculţi cele mai intime dorinţe ale făpturii cu care comunici, să-i ghiceşti nevoile, visurile (chiar şi visele!).

Mai cred că femeia are o mare capacitate de a empatiza cu bărbatul, ea e produsul imaginaţiei lui şi o găseşti în toate ipostazele închipuite: iubită, mamă, amantă, soră medicală, pasnic de închisoare, coechipier, partener de suferinţă, orice. Dacă ştii să comunici pe limba ei, vei găsi multiplele feţe într-una singură şi vei fii beneficiarul unei femei complete, dacă nu, o vei căuta multiplicată în celelalte femei şi nu te vei mulţumi să o recompui, iarăşi şi iarăşi, din bucăţi. Inteligenţa şi sufletul bărbatului sunt hotărâtoare aici: inteligenţă, pentru a-şi coordona acţiunile şi a şti ce să ceară, suflet pentru a-şi îmbrăca inteligenţa rece şi a o putea comunica.

Marii bărbaţi ai lumii au avut mereu nevoie de una sau mai multe femei pentru a-şi desăvârşi opera, niciodată nu au finalizat-o singuri; nu mai e nevoie să amintesc cuplurile deja celebre. Shakespeare şi-a dedicat sonetele unei anumite „doamne brune”, iar Arghezi, cel care spunea: „Toată literatura mea nu face cât o ciorbă a Paraschivei”, nu a vrut să mai trăiască după moartea ei, aşa cum o afirmă şi versurile „Mă chemi din depărtare şi te ascult / N-am să te fac, pierduto, să mă aştepţi prea mult.”

Creaţia e animată, e vie, asemenea femeii, oricum ar fi ea: greoaie ca o piatră sau sprintenă ca o căprioară. Din grijă exagerată şi devotament, femeia mai uită de sine, şi atunci ratează, uită că ea a fost creată să dăruiască frumuseţe şi plăcere, nu doar să îngrijească şi să se îngrijoreze. Mă enervează o astfel de femeie lipsită de idealuri, sau cu idealuri nemărturisite, pentru care orice provocare determină un „cutremur” interior şi este nevoie să aducă ea ordinea pe pământ. Se şi teme de atuurile a căror posesoare este, mai mult, le şi acuză pe femeile care sunt expansive şi senzuale.

Eu nu chem animalele cu „Hai la mama!” poate şi pentru că am un copil. Acest mod drăgăstos îl au, în special, femeile care sunt foarte preocupate de a avea pe cineva în grijă. Au fost pregătite să fie surori de caritate, tânjesc după un copil sau după un bărbat. Nu vine nimeni să le îndrume spre altceva, îmi trece prin cap acum imaginea unui roi de albine care roieşte şi nimeni nu-i strămută frecvenţa. Dar să ştii, pe unii bărbaţi îi înebuneşte tocmai prezenţa unei femei care le găteşte, care e „mămoasă” şi îi adoarme la piept.

 

 

Femei de 10 pe Facebook