Femei de 10

Alice în țara Barnevernet

Pe unde credeți că a mai colindat Alice cea veselă și inocentă? Tocmai în Norvegia, țara fiordurilor. Sau, judecând după peripețiile avute, în țara fiorilor… de groază. Tocmai se împrietenise cu câțiva copii, în parcul Frogner din capitală. Se jucau de-a familia, în jurul monumentalului „Monolit”, opera sculptorului norvegian Gustav Vigeland. Copiii i-au mărturisit că le era dor de familiile lor. Întrebați de Alice dacă sunt cumva plecați în călătorie ori în vacanță, ei i-au răspuns că sunt fericiții beneficiari ai Protecției Copilului, care urmărește „interesul superior al copilului”. În numele acestui interes, părinții lor fuseseră îndepărtați de ei, pentru grave greșeli: nu le făcuseră bine omleta, nu le cumpăraseră ghete cu talpă groasă, îi hrăniseră cu mâinile lor și nu cu furculița… în plus, plânseseră când copiii le fuseseră smulși din brațe – dovadă indubitabilă că erau depresivi!

Mirată peste măsură, Alice n-a observat când asistenții sociali s-au apropiat de ea, inspectând-o cu suspiciune. Întrebată despre părinții ei, le-a spus că are doar tată, pe englezul Lewis Carroll, dar că el nu se mai află lângă ea de ceva vreme. Fără să mai stea pe gânduri, aceștia au dus-o la Centrul de asistență socială, împreună cu toți „orfanii” cu care se jucase. În timp ce pregăteau dosarul pentru decăderea din drepturile parentale ale numitului Carroll Lewis, părinte iresponsabil ce-și lăsase copila singură în parc, doar cu o sticluță „fermecată” ca provizie, Alice a realizat încurcătura. Nu mai avea scăpare. Binele ei suprem era, de acum, să stea închisă acolo, ca orice fetiță neajutorată.

Numai că nu știau domnii aceia reci ce fetiță năzdrăvană este ea, cum circulă liber prin vieți în care copilăria încă rămâne inocentă și fericită. După o înghițitură din sticluța fermecată, s-a redus la dimensiunile unui semn de carte și m-a chemat telepatic în ajutor. M-a întrebat unde să se ascundă de binevoitorii obtuzi și ignoranți ce-i dădeau „fiorduri”.

Chiar ignoranța lor ne-a dat ideea salvatoare. I-am spus să se strecoare spre bibliotecă; era imposibil să nu existe una, măcar de formă; eventual, burdușită cu cărți de specialitate nedeschise vreodată, dat fiind comportamentul acelor „specialiști”. Și a găsit, într-adevăr, ascunzătoarea perfectă, nevizitată din secolul al XX-lea, unde nu s-ar fi gândit nimeni de acolo s-o caute: între filele cărții celebrului Jean Piaget, Psihologia copilului

Uscatoare rufe