Arhitecții de frumos Femei de 10

Prima femeie-arhitect din România

„Eram în extaz în faţa lucrărilor ei, ţin minte şi acum, cât erau de hotărâte, profund chibzuite, armonioase şi constructiv compuse concepţiile ei, întrecând cu mult pe ale celorlalţi colegi. Fusese epoca marelui Mincu, care nu admitea o femeie arhitect. Virginia a spart zidul, Virginia a pătruns pe uşa mare, natura ei a învins şi a croit drumul femeilor în arhitectură. Convinsă, demnă şi foarte sigură, atît de naturală la locul ei, nimeni n-a îndrăznit s-o conteste… Şi tot aşa a păşit în viaţă, cu talent, putere de muncă şi perseverenţă, fără a lăsa să se bănuiască greutăţile prin care trecea ca să pătrundă şi să reuşească”. (Henrieta Delavrancea-Gibory)

Doamnelor și domnilor, ea nu a fost doar prima femeie-arhitect din România, ci și prima femeie-arhitect inspector general din lume, scriind istoria frumosului pentru o Românie pe care a iubit-o mult și căreia i-a dedicat întreaga sa viață. Astăzi, sintagma „Arhitecții de frumos”, prezentă în titlul rubricii mele, este mai potrivită ca oricând deoarece, azi, in memoriam, vă voi povesti despre prima doamnă a arhitecturii noastre – Maria Virginia Andreescu Haret

Se spune că acolo unde talentul își face cuib el și rămâne, vreme îndelungată. Poate că așa a fost și în cazul ei, cea care în iunie 1894 se năștea în familia marelui pictor român Ion Andreescu. Însă, binecuvântarea de a fi fost nepoata marelui pictor nu a însemnat defel nici avuție și nici un alt noroc căci familia ei era o familie cu venituri modeste şi cu patru copii iar , la numai 9 ani, avea să rămână orfană de mamă și, cum era cel mai mare dintre copii, să fie cea responsabilă cu grija celor trei fraţi mai mici. Însă destinul ei era unul măreț! În ciuda lipsei mamei dragi și împinsă de circumstanțe către responsabilizarea extremă de a-și crește frații, ea însăși fiind doar un copil, chiar și așa, Maria Virginia s-a dezvoltat extrem de frumos, iar energia și aptitudinile artistice moștenite îi netezeau deja calea spre ceea ce avea să devină: o personalitate de seamă  a artei românești.

Și-a construit viața pas cu pas, consolidând uriașul talent pe fundamentele dedicării și responsabilizării. La 18 ani obținea deja o licență specială la Școala Superioară de Arhitectură din București, în timp ce studia, în paralel, și Școala de Belle-Arte. La 6 iulie 1919 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București cu mențiunea ”foarte bine”, fiind prima femeie-arhitect din România.

Simțindu-se româncă până în străfundurile ființei ei, în perioada Primului Război Mondial a ales să-și întrerupă studiile pentru o perioadă, și să lucreze, ca infirmieră, pentru miile de răniți aflați pe front, demonstrând o empatie remarcabilă și punând nevoia țării mai presus de cariera ei.

Atunci când și-a finalizat studiile, proiectul său de diplomă s-a numit „O academie de arte frumoase” şi a fost distins, ulterior, cu Premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului.

Pleca apoi la Roma unde va lucra în atelierul maestrului Gr. Bargellini. Tot acolo, cu prof. Montecchi, arheolog cunoscut şi preşedinte al societăţii „Fra i cultori dell’ architettura e archeologia”, a realizat diferite studii.

În anul în care regii noștri se încoronau la Alba Iulia – 1922 – prima femeie-arhitect din România se întorcea la București hotărâtă să facă lumea noastră mai frumoasă. Și a făcut-o! Tânăra arhitectă își sufleca mânecile și rezolva  una dintre problemele acute ale epocii, construcţiile şcolare, adică nici mai mult nici mai puțin de 40 de şcoli primare şi secundare, internate, instituţii de învăţămînt superior, proiecte tip sau proiecte speciale etc., majoritatea puternic amprentate arhitectural  cu specificului nostru naţional

Vreme de 40 de ani ea a dăruit României peste 130 de proiecte remarcabile de arhitectură pe care le puteți admira pe teritoriul României dar și  un număr mare de acuarele care, astăzi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei România. Și, deși picturile ei ar fi fost în continuare așteptate și apreciate, atunci când timpul nu i-a mai permis să se așeze în fața șevaletului, a ales să surprindă monumentele istorice românești, pe peliculă, dovedind o măiestrie fotografică cu totul specială și lăsând în spate și o adevărată moștenire a artei fotografice de arhitectură.

Cât despre viața personală a fost căsătorită o singură dată – o căsătorie model, cum spuneau contemporanii ei – cu inginerul Spiru Haret, nepot al matematicianului, astronomului și pedagogului Spiru Haret. Cuplul admirat și respectat a avut un singur fiu care a dus mai departe tradiția familiei.

După 40 de ani de muncă dedicată țării, într-o zi de primăvară, Virginia Andreescu Haret și-a încheiat menirea. A plecat, lăsând în spate o moștenire colosală și un exemplu personal demn de urmat. Ne-a arătat că poți fi primul nu doar în țara ta ci și în lumea toată, chiar și atunci când femeile cu greu se impuneau în domenii monopolizate fățiș de bărbați. Iar ea a reușit nu pentru că era o feministă ci pentru că talentul ei și-a cerut cu voce tare locul și l-a primit! Creatorii de 10 de ieri și de azi sunt mulți, tare mulți! Pare o mare infinită, un izvor nesecat ce se revarsă printre noi. Astăzi eu v-am vorbit doar de unul dintre cei ce nu mai sunt cu noi dar, iată, poate cel mai cel dintre arhitecții de frumos ai trecutului – Maria Virginia Andreescu Haret. Vă invit pe voi toți să-i citiți povestea, nu doar aici ci oriunde puteți, și să îi vizitați capodoperele răspândite prin țara noastră. Pentru că, ceea ce cunoaștem despre trecutul nostru ne întregește și ne face mult mai conștienți de  ceea ce suntem deveni!

Publicitate