Există un om căruia simt nevoia să-i cer iertare. Bine, oi fi greșit eu față de mai mulți, dar în fața lui chiar simt nevoia să-mi cer scuze public. Mai ales că-mi este coleg de breaslă. Este vorba de Dragoș Pătraru.
Acum un an, când realizatorul uneia dintre cele mai vizionate emisiuni din TVR, “Starea nației”, intra într-un conflict deschis cu șefa Doina Gradea, hop! am sărit și eu, ca și 
curca-n lemne, să-l pun la zid pe colegul meu. Într-un editorial, firește – scrisul este deocamdată singura mea armă – în care îl criticam pe Pătraru pentru gestul neelegant de a fi înregistrat, pe furiș, o convorbire cu superioara sa ( în funcție, doar! ) și mai ales de a o fi dat apoi publicității. În adâncul inimii nu m-a deranjat câtuși de puțin faptul că lumea afla, cu această ocazie, cam cine conduce TVR-ul, dar metoda mi s-a părut urâtă și am ripostat. Mărturisesc că nu sunt adepta principiului “Scopul scuză mijloacele” și gestul colegului meu mi s-a părut profund josnic.
Bref! Pătraru și-a făcut treaba cu brio în instituția cu care a avut contract, si-a spus punctul de vedere, și-a luat jucăriile și a plecat. Iar noi am rămas. Să îndurăm mai departe o situație greu de îndurat…
Între timp, aceasta s-a acutizat nespus. “Ferice de cei ce au plecat la timp!” – spun colegii mei, referindu-se inclusiv la Dragoș. De câte ori îi aud numele sau îl văd pe ecran, sub sigla altei televiziuni, un nod mi se instalează în gât și un gând în minte : “Cât de fraieră am fost! Câtă dreptate a avut, de fapt, Pătraru! Astfel de oameni chiar trebuie demascați! Iar a te purta cu mănuși cu ei, nu reprezintă decât o altă definiție a lașității.
Am făcut zilele trecute un gest care mi-a luat o stâncă de pe inimă: l-am sunat pe Dragoș Patraru ( cu care nu mai vorbisem niciodată) și i-am cerut două lucruri : scuze și un interviu. Mi le-a oferit pe amândouă și îi mulțumesc. Redau mai jos dialogul meu cu fostul colaborator al Televiziunii Române:
Marina Almășan : – Spune-mi, Dragoș, care sunt elementele de bază pe care trebuie să le știe telespectatorii despre tine?
Dragoș Patraru : – Telespectatorii se uită la emisiune și pun etichetele pe care ei vor să le pună. Uneori le pun și fără să se uite, deci oricum nu are sens să spun eu ce trebuie să știe oamenii despre mine. Oamenii au senzația că știu. Iar etichetele le plac, pentru că îi fac să se simtă confortabil cu ei. Orice aș spune eu despre mine, telespectatorii au propria opinie. Că unii și-o formează precum oamenii din parabola peșterii lui Platon asta e cu totul altă discuție. Ca să încerc totuși un răspuns, ce e bine – nu ce trebuie, nu-mi place nimic din ce ”trebuie” -, ce e bine așadar să știe oamenii despre mine este că acționez întotdeauna cu bună credință, punând în centrul preocupărilor mele interesul public. Cred că dacă plecăm de la această premisă, a bunei credințe, putem crește gradul de empatie în lume, aflat probabil la un minim istoric în perioada asta.
Marina Almășan : – Hai să fiu mai nuanțată : care crezi că ți-e calitatea No.1? ? Dar defectul principal?
Dragoș Pătraru : – Am foarte multe calități. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cred că sunt perfect. Glumesc, desigur. Aș menționa o singură calitate: puterea de muncă. Nu sunt extraordinar la nimic, dar am câte puțin din toate. Ei bine, faptul că am muncit, de 25 de ani, chiar și 16, 18 ore pe zi, a făcut până la urmă diferența. Muncind mult, am exersat mult, am învățat din greșeli, am devenit mai bun într-o perioadă mult mai scurtă decât unul care muncește doar opt ore pe zi. Și-am făcut de toate, iar asta m-a ajutat să mă descurc, să știu să rezolv probleme.
Defecte am, la alegere. Lucrez la ele, uneori, când nu sunt atent, mai ies la suprafață și 
își fac de cap. Sunt iute la mânie de multe ori, încăpățânat în sensul rău al cuvântului, dispus să pierd totul pentru o idee care nici măcar nu contează atât de mult, naiv foarte des, credul într-un fel care trădează de multe ori prostie în stare pură, vorbesc urât, urlu frecvent atunci când știu că am dreptate, amân discuții importante pentru că – deși muncesc foarte mult, sunt delăsător când vine vorba de anumite subiecte mai delicate, și, mai presus de toate, nu pot să fac decât ceea ce-mi place. Mai am, sunt multe. Dar sunt într-un permanent dialog cu mine și evoluez, mă educ în fiecare zi. Multe probleme le-am rezolvat deja, la altele încă lucrez.
Marina Almășan : – De la cine ți-ai moștenit însușirile? Cum a arătat Dragoș Patraru, copil fiind?
Dragoș Pătraru : – Ca orice copil dintr-o familie săracă, pe vremea comunismului. Luptând. Cu sărăcia, cu un tată cu probleme cu alcoolul, cu discriminarea de care aveau parte copiii ai căror tați aveau astfel de probleme, cu oamenii care obligau un stângaci să scrie cu dreapta, cu toată starea de atunci a lucrurilor. Am făcut multe lucruri bune, dar și multe tâmpenii. M-aș fi putut rata complet în orice moment, dar am avut noroc. De oameni buni pe lângă mine, de oportunități venite la momentul potrivit.
Marina Almășan : – Copiii din astfel de familii sunt și majoritatea celor care reușesc în viață. Ce vroiai să te faci, când erai mic?
Dragoș Pătraru : – Voiam să mă fac mare. Iar acum, la fel ca mulți, regret că nu mai sunt mic.
Marina Almășan : – Mda…cu toții regretăm. Dragoș, tu ai făcut, sunt sigură, destule lucruri bune în viața, celebru însă ai devenit grație emisiunii tale, “Starea nației” . Ce a fost, înainte de televiziune?
Dragoș Pătraru : – A fost sportul întâi, am făcut, ca toți copiii atunci, mai multe sporturi, mai serios tenis de câmp, atletism și fotbal. Din 1996, de când am terminat liceul, lucrez în presă. Am făcut radio, am făcut presă scrisă, televiziune, de toate. E o glumă făcută de Lewis C. K. la o ediție SNL, când face haz de necaz, spunând că trăiește foarte bine din ceea ce face, de vreo cinci ani. Da, din aproape 35 de ani de stand-up, omul trăia bine doar de vreo cinci. Păstrând proporțiile, așa a fost și la mine. Reușesc de vreo cinci ani să trăiesc bine din ceea ce fac, eu fiind și antreprenor. În primii 10-15 ani, în cele mai multe zile mâncam o singură dată pe zi, de cele mai multe ori foarte prost. Așa am și luat peste 30 de kile, pe care am reușit să le dau jos doar după ce m-am educat în acest domeniu și mi-am permis să-mi cumpăr mâncare bună, sănătoasă. Că asta e problema, sărăcia ne împinge să mâncăm toate prostiile, fără să fim conștienți cât de rău ne facem singuri. Și-apoi ne mirăm ca proștii de ce de la 55 la 75 de ani stăm prin spitale. În rest, a fost muncă. Pe care n-o simți când faci ce-i place.
Marina Almășan : – Mă bucur să cinstat că facem parte din aceeași tabără! Am o curiozitate : Cum s-a născut emisiunea ta?
Dragoș Pătraru : – Am tot povestit asta. În 90, a venit televiziunea prin cablu. Și am învățat limba italiană doar privind la Italia 1, Rete 4 și Canale 5. Acolo, erau astfel de emisiuni, mai ales pe sport. Și-am zis de atunci că eu voi face o astfel de emisiune. Am tot lucrat la ea, în paralel cu ce făceam eu. Mă documentam, vedeam emisiuni, notam 
idei, scriam texte, le jucam. Învățam. Și când s-a ivit ocazia, am propus asta. Întâi local, unde am avut timp să învăț greșind foarte mult, apoi la posturi naționale. Cred că cei patru ani de teatru din liceu, cu senzaționala Olga Dumitrescu, căreia îi mulțumesc pentru tot, au avut un rol determinant în alegerea acestui drum. Dânsa mi-a luat într-o zi capul între palme – o enervasem pentru că mă prosteam la o repetiție și făceam tot felul de glume tâmpite – și mi-a spus: Mă, tu înțelegi că poți să faci orice îți propui? Că e ceva care vine din tine? Dar nu vei reuși decât dacă vei fi foarte, foarte serios. Cred că acela a fost momentul în care am înțeles că pentru a reuși, trebuie să pun capul în pământ și să muncesc cât pot eu de mult. Și-am avut norocul să-mi iasă.
Marina Almășan : Chiar, cum îți explici succesul ei?
Dragoș Pătraru : – M-au chemat anul trecut la ASE să le spun cum se realizează un produs media de succes. Și toată lumea s-a mirat când eu am pus pe primul loc norocul. Știu o mulțime de oameni mult mai buni decât mine, care n-au avut norocul pe care l-am avut eu. E drept că mulți poate n-au avut stăruința de care am dat eu dovadă, poate că viața nu le-a permis să se concentreze atât de mult pe treaba asta. Dar cred că dacă te pregătești foarte bine, dacă te pregătești permanent, în fiecare zi, dacă dai dovadă de umilință, dacă muncești mult, dacă îți permiți luxul de a greși, dacă îți iei lângă tine oameni buni, mai buni decât tine la ceea ce fac ei, sunt mari șanse să-ți iasă până la urmă.
Iar ce facem noi la emisiune e simplu. Explicăm lucrurile folosind umorul, dar avem argumente, referințe, bibliografie, o viziune clară asupra lumii, o lume cu mai puține inegalități, o lume mai bună. Nu le spunem oamenilor ce vor să audă, încercăm să le zgândărim spiritul critic, să le creștem rezistența la manipulare, să sancționăm abuzul de putere, să combatem stereotipurile de gândire. Iar oamenii văd asta și vin alături de noi.
Marina Almășan : – Genul acesta de emisiuni nu-ți prea adună prieteni în jur. Ai avut probleme de pe urma atacurilor făcute în direcția unor politicieni sau oameni influenți? Politicienii înșiși, cum reactionează când se întâlnesc cu tine, in viața de zi cu zi?
Dragoș Pătraru : – Mă întâlnesc rar cu politicieni, dovadă că nu vor să vină la emisiune, am încercat asta, dar mă lovesc de refuzuri. Nu avem încă în politică mulți oameni care să poată să poarte o discuție liberă, în fața camerei. Dar clasa politică se schimbă. Doar că e un proces, mai durează. Am avut probleme, da. Sunt știute cele mai multe dintre ele. De la patriarhul Daniel până la Mugur Isărescu, de la Gabriel Oprea la oameni din instituțiile de forță ale statului, mulți au făcut presiuni ca această emisiune să dispară. Da, există încă oameni atât de limitați. Publicul ne-a ținut în viață, nimic altceva. Și poate un pic și încăpățânarea noastră, că n-am renunțat când ne-a fost greu, deși am fost aproape de multe ori.
Marina Almășan : – Emisiunea a tot migrat, de la o televiziune la alta. Bănuiesc că nu pentru că te-ai plictisi repede de locuri…
Dragoș Pătraru : – Nu, din contră. Îmi fac rău fizic aceste plecări. Ne-au și ajutat, pentru că acum suntem independenți din toate punctele de vedere, nu doar editorial, în sensul că am crezut atât de mult în ideea noastră, încât ne-am împrumutat, am investit și ne-am făcut propriul nostru loc din care livrăm emisiunea la cheie. Nu mai putem fi șantajați de televiziuni cu platouri de filmare, tehnicieni, regii, camere și cameramani, lumini, birouri și așa mai departe. Nu, noi producem un conținut finisat, pe care-l livrăm și căruia noi îi stabilim prețul. Deci, până la urmă am folosit tot ce ni s-a întâmplat pentru a deveni mai puternici.
Marina Almășan : – Și în tot acest “periplu”, cum naiba ți-a venit ideea să “accesezi” TVR? Doar ceea ce faci, este atât de …”nepotrivit” postului public.
Dragoș Pătraru : – TVR m-a accesat pe mine, în 2014. Am venit la TVR ca la echipa 
națională. Așa se explică și revenirea aici, după ce timp de două sezoane, 2014-2016, numai eu știu prin ce umilințe am trecut pentru a reuși să ținem emisiunea pe post. La câte uși am stat, simțindu-mă ca un cerșetor. Pentru că incompetenții numiți politic la TVR sunt și fuduli. Până nu te fac ei să te simți ultimul om doar pentru că vrei să-ți faci treaba, care altfel e bună și rentabilă și aduce audiență și bani, nu se simt bine.
Marina Almășan : – Câtă dreptate ai! Și să știi că – culmea! – așa pățim și noi, cei ai casei. Dar nu a fost întotdeauna așa. Auzi, Dragoș, tot legat de TVR, vreau să-ti expun o teorie de-a mea…Deși , într-un fel, sunt convinsă că genul acesta de emisiuni, ca a ta, “ fac bine “, pentru că-i trag de mânecă, într-un mod atât de original, pe cei care ne guvernează, arătându-le că o iau pe arătură, am totuși senzația că greșești, ridiculizând și luând în bășcălie într-un mod deloc elegant, oameni care ocupă demnități înalte în stat. Și atenție! – în urma unui scrutin democratic. Eu mă gândesc așa : în țara asta oricum nimeni nu mai are respect față de nimeni și nimic. Dacă vedem și la televizor cum Pătraru îl face de cacao pe președinte sau îl batjocorește pe primul ministru, păi automat ne vom uita și noi la ei ca la niște păcălici, adio cu respectul, se duce țara de râpă. Din acest motiv, m-am mirat că ai fost acceptat la TVR. Cu televiziunile comerciale te asortezi perfect, la noi, totuși, cerințele sunt altele…Te rog să mă combați!
Dragoș Pătraru : – Păi, ce să combat, acest punct de vedere este nu doar greșit, ci și nociv pentru democrație. Curtea Americană de Justiție spunea în 2009, pe fondul crizei, că fără un sistem de presă puternic și independent, o democrație nu poate dăinui. ”Ridiculizarea” și ”luarea în bășcălie” nu trebuie să aibă vreo legătură cu alegerile. Faptul că ai fost ales nu-ți oferă vreo imunitate. Din contră, te obligă la niște chestiuni nu tocmai comode. Există nenumărate recomandări ale CEDO și ale altor organisme internaționale cu privire la faptul că persoanele care dețin funcții publice trebuie să dea dovadă de un grad foarte ridicat de toleranță cu privire la atacurile venite din zona societății civile și a presei. Deci, lucrurile stau invers. Când candidează și sunt aleși, acești oameni își asumă și faptul că pot fi sancționați public pentru orice derapaj. Și că sancțiunea poate fi disproporționată în raport cu fapta. Tocmai atunci când lucrurile astea se întâmplă avem o democrație. Nu poți să asiști la gafele impardonabile ale doamnei Dăncilă și să nu spui că femeia asta este semianalfabetă. Dacă taci, îi derutezi pe oameni, care așteaptă de la tine, ca jurnalist, să sancționezi aceste derapaje și să păstrezi clare reperele de normalitate în societate. Mergând mai departe pe ceea ce ai spus mai sus, văd o fractură logică. Cum adică, dacă nu scot eu în evidență derapajele, înseamnă că ele nu există? Și dacă oamenii nu mă văd pe mine vorbind despre asta, atunci au mai mult respect pentru politicieni? Îmi pare rău, chiar nu pot să combat mai bine de-atât o chestiune lipsită de logică și de vreo legătură cu misiunea jurnalistului. Noi sancționăm derapaje, folosind uneltele umorului. Față de ce se întâmplă în democrațiile autentice, unde presa dă de pământ efectiv cu oamenii politici, noi jucăm la copii și juniori. Din păcate, educația comunistă – aoleu, nu zice nimic de ăla, că e politician, conduce țara, arată-i respect – încă se simte foarte bine în mulți dintre români.
Marina Almășan : – N-am atacat intenția – cu care sunt total de acord – mă refeream doar la maniera de a o face. Poți critica și elegant, fără atac la persoană.. Dar, mă rog, n-am fost explicită, așa că trec la o întrebare mult mai concretă. Ai făcut rating foarte bun, cu emisiunea ta, in contextul unei televiziuni cu o medie de audiență jenantă. Și totuși…astăzi emisiunea se difuzează acum la… Prima Tv ! De ce?
Dragoș Pătraru : – Pentru că așa a venit ordinul de la partid. N-am vrut să fim cuminți și 
am aflat că urmează să fim dați afară. De aici i s-a tras și Irinei Radu, care a plătit astfel pentru că ne-a adus înapoi în TVR. Așa am decis de fapt și să înregistrăm toate discuțiile noastre cu persoanele din conducere, pentru că noi știam, cred că dinainte să li se comunice lor, că trebuie să fim înlăturați de la TVR. Știam și cum se va întâmpla asta (jurnaliștii serioși au surse peste tot), am știut pas cu pas (și-acum știm ce nenorociri fac acești oameni, dar suntem în procese și avocații ne-au spus să ne oprim până la finalul lor), ne-a amuzat foarte tare cum se chinuiau să ne dea afară și nu puteau. Cum au adus din exterior tot felul de măscărici care să execute ordinul. Am demonstrat însă cu dovezi clare ce se petrece în TVR atunci când vine comanda politică.
Marina Almășan : – Dragoș, din păcate nu e numai comandă politică. După ce eu însami am avut ocazia să mă “intersectez” profesional cu doamna Gradea și după ce am aflat și de felul în care au fost tratați și alți colegi de-ai mei, am avut mari remușcări vis-a-vis de acel editorial al meu, în care te atacam dur pentru gestul la care ai recurs, în războiul cu Gradea. Este momentul acum să-mi cer public scuze : chiar dacă in continuare nu agreez aceste metode “unfair”, sunt nevoită să recunosc că, cu astfel de oameni, numai așa poți lupta. Poți rememora acele dialoguri cu Doina Gradea, date de tine publicitații?
Dragoș Pătraru : – Ele sunt publice, Comisia de Etică le-a ascultat pe unele dintre ele, pe care noi le-am considerat atunci relevante. Nicăieri în lumea asta un șef de televiziune publică nu e ținut în funcție după ce declară ce-a declarat doamna Gradea. Doar că partidul are nevoie de oameni care să execute comenzi. Gradea e nimeni. Ea nu contează. N-a contat niciodată. Urmează să fie dată afară în curând (s-a fixat și asta la nivelul partidului), iar în locul dumneaei va veni altcineva care va face aceleași lucruri. E vorba de un mod de a face lucrurile la TVR, nu de o anumită persoană. Până nu se schimbă legea – taxa să treacă din nou la populație, iar TVR să fie o instituție căreia i se garantează independența, o instituție care să poată, cu resursele pe care le are, să schimbe într-o zi un ministru, cu o anchetă bine făcută – nu se va putea face nimic. Cât timp politicul va ține TVR și radioul public ostatice, nu putem spera la nimic bun, indiferent cine e pus la conducere.
Marina Almășan : – Deși nu mi-e greu să intuiesc, totuși te întreb cu ce gust ai părăsit Televiziunea Română, la audiența căreia ai contribuit la modul cel mai serios? Am să te rog să fii, cât de cât, obiectiv și să nu omiți totuși lucrurile bune, dacă există.
Dragoș Pătraru : – Când am revenit în TVR, am investit, din banii mei, ai firmei și ai unor parteneri și prieteni, peste 80.000 de euro. Renovări de birouri, de la geamuri până la instalațiile electrice și termice, decor, echipamente, tot ce a fost nevoie. Sunt bani pe care sperăm să-i recuperăm acum, cu procesele. Am făcut investiția asta cu gândul că nu vom mai pleca de aici decât acasă, când emisiunea nu va mai avea performanță. Așa că am suferit enorm când am fost nevoiți să plecăm. Nu ne mai încălzește cu nimic acum că Gradea va fi dată și ea afară, la rândul ei, de cei care au pus-o să ne facă rău. Cred că locul acestei producții, așa cum o facem noi, este la televiziunea publică. Nu cred că vom mai putea reveni la TVR dacă lucrurile nu se schimbă radical. Și când spun radical spun că această televiziune trebuie reașezată pe cu totul și cu totul alte coordonate. Trebuie să funcționeze în interesul publicului, să informeze, să educe, să distreze publicul, să sancționeze derapajele, fiind în același timp o platformă neutră pentru dezbateri. Și să facă toate astea investind în producții care fac audiență.
Marina Almășan : – Eu, în adâncul sufletului, sper că lucrurile o vor lua curând pe un făgaș normal. Te mai întreb ceva, căci mă refer și la un fost coleg din echipa mea. La plecare ai luat cu tine și niște angajați din TVR. I-au atras, oare, doar perspectivele financiare ale colaborării cu tine?
Dragoș Pătraru : – Deloc. E mai degrabă vorba de grup, de atmosferă, de sentimentul acela pe care-l ai când faci ceva cu drag și vezi că-ți iese. Și mai e ceva: libertatea totală. La Starea nației lucrează oameni care n-au venit la birou decât de două ori în tot sezonul trecut.
Marina Almășan : – Suntem amândoi jurnaliști, asa că-ți voi pune o întrebare punctuală : care crezi că sunt motivele declinului TVR, în ultimii ani?
Dragoș Pătraru : – E atât de simplu. Un abandon aproape total al interesului public. O
poziționare a SRTV care nu a mai avut în centrul preocupărilor publicul. Iar asta pleacă de la conducere, de la cum sunt alocate resursele. Când din tot bugetul instituției tu dai câteva procente doar pentru producție, e clar că nu mai e vorba de ce facem pentru public, ci doar de ceea ce facem pentru noi. Să ne înțelegem: misiunea publică nu poate fi îndeplinită cu audiență aproape de zero. Dar audiență fără bani nu se poate face. Că nu poți să le spui oamenilor: hai, faceți emisiuni la care să se uite lumea, dar fără bani, că nu avem. De-aia spun că totul trebuie reașezat pe cu totul alte coordonate. Banii să meargă în producții, în evenimente sportive și culturale importante, nu în caravane politice și slugăreli ale partidului aflat la putere.
Marina Almășan : – Aș mai insista pe această linie : cum îți explici ca emisiuni bune ( mă refer inclusiv la a ta), obtin audiențe , chiar dacă notabile la nivel de TVR, dar infime – in raport cu celelalte televiziuni?
Dragoș Pătraru : – E vorba de tot ceea ce se întâmplă în jurul unei producții. Ia Vocea României și pune-o la TVR. Fără marketingul acela agresiv și bun, fără acel glamour comercial, fără oameni foarte bine plătiți, care să știe ce trebuie să facă, producția va face audiența jenantă a unei finale românești de Eurovision. Banii se văd pe ecran, când te uiți la tv. Știi exact cât s-a băgat. E vorba de ce bagi într-o producție. În funcție de asta judeci rezultatul.
Marina Almășan : – N-aș zice că ține numai de bani, dar cu siguranță de aici pleacă toate. Iar la noi, e clar, se cheltuie aiurea. Ai a le transmite un mesaj colegilor tăi de breaslă, jurnaliștii din TVR?
Dragoș Pătraru : – Jurnaliștii din TVR, cei pe care îi cunosc eu, sunt oameni buni. Care încearcă să-ți facă meseria. Bine, la un colos cu 2500 de oameni, nu poți spune că toată lumea e bună, că toată lumea e competentă, că toată lumea a ajuns acolo pe bune. Dar printre acești jurnaliști, și mă refer strict la ei, nu la ceilalți angajați, au fost și mulți care au permis ca această instituție să fie încălecată de politicieni. Ba, unii – cum este domnul acela care face acum Viața satului, care înțeleg că n-are nicio legătură cu meseria de jurnalist – de-aia au și fost puși acolo, să pupe poala politicienilor aflați la putere. Cred că asistăm la ultimele zbateri ale unui mod de a face politică și presă. Adică, asta ar fi vestea bună, ca să închei pe un ton optimist: mai rău decât e acum la TVR nu cred că poate să mai fie vreodată.
Marina Almășan : – Subscriu. Mulțumesc, Dragoș Pătraru!
Comentează