Adrian Romcescu face parte din adolescența mea. Cred că pe undeva, prin adâncul nemărturisit al sufletului meu adolescentin, eram chiar oleacă îndrăgostită de frumușelul artist care apărea la televizor. El era alb-negru, visele mele – color, anii au trecut și, iată, am ajuns să-l invit pe Adrian în emisiunile mele. Și asta, de fiecare dată, cu o nedisimulată bucurie, pentru că prezența unui artist adevărat, dublat de un om cu
suflet atât de frumos, nu poate decât să aducă bucurie in ograda unui om de televiziune!
Deși a plecat din România de decenii bune, deși și-a dăruit inima unei frumoase daneze, Adrian nu și-a părăsit niciodată țara cu adevărat. Probabil și pentru că o iubește, dar principalul motiv îl reprezintă cei doi oameni minunați care l-au adus pe lume. Vârsta înaintată a părinților săi, pe care Adrian îi divinizează, l-au făcut pe artist ca, în ultimii ani, să locuiască mai mult aici, continuând un mariaj la distanță cu femeia care, iubindu-l, l-a înțeles.
Profitând de una din prezențele sale la “Femei de 10, Bărbați de 10”, i-am pus câteva întrebări. Cuminte și serios, așa cum a fost toată viața, Adrian le-a răspus, ba chiar și-a răscolit arhiva de fotografii, pentru a-mi oferi niște poze “în premieră”.
Marina Almășan : – Dragă Adrian, cum te-ai caracteriza, cu mult umor și doar puțină modestie?
Adrian Romcescu : – Cred ca sunt un tip cu umor,adesea cu mult umor in cercurile mele de prieteni si colegi. Niciodata nu caut umorul fortat ,de dragul de a fi remarcat.Constructia caracterului meu cred ca este mai degraba una serioasa.Sunt un om modest pt. ca am convingerea ca in bransa mea ,publicul trebuie sa te aprecieze si nu tu insuti. In lumea de astazi pot confirma ca am avut de pierdut cu aceasta convingere.
Marina Almășan : – Cunosc sentimentul. Dar să revenim la viața ta. Care sunt lucrurile de care esti cel mai mândru?
Adrian Romcescu: – Am fost si sunt mindru de familia mea,tata, mama,fratele,de caldura armonia si educatia pe care am primit-o.Sunt deasamenea mindru si recunoscator pt.nivelul profesional de exceptie al scolii romanesti intre anii 1963 si 1979,timp in care am absolvit liceul George Enescu si Cons. Ciprian Porumbescu .Am specificat perioada pt. ca astazi nivelul nu mai este la fel de ridicat .Sunt mindru pt. educatia primita dar si talentul meu, doua calitati care aveau sa ma ajute mai tirziu in toata cariera mea desfasurata in numeroase locuri din Europa.
Marina Almășan : – Pentru echilibru, am să te întreb și care sunt momentele de care n-ai vrea să-ți amintești niciodată ? ( și, de care, iată, îți amintesc eu!😁)
Adrian Romcescu : – Ca toata lumea, pierderile din familie au fost momente f. grele,dar si o perioada de 4 ani 1986-1990,in care datorita lumii de atunci nu am putut sa imi vad parintii si familia .
Marina Almășan: – Mda…au fost vremuri de care ne este greu să ne amintim, fiecăruia dintre noi… Tu însă ai avut un mare talent și acest lucru nu a putut nimeni să ți-l ia. Chiar, dacă ai fi fost afon, ce ai fi făcut, în viață?
Adrian Romcescu : – Iubesc legatura permanenta cu oamenii si nu suport rutina.Mi-ar fi placut sa fiu un bun cardiolog sau avocat.
Marina Almășan: – Cu siguranță, ar fi fost îmbulzeală mare la ușa cabinetului tău! Să ne întoarcem la familia ta. Ai un frate,la fel de talentat ca și tine, în plan muzical. Ce te apropie și ce te desparte de Mircea?
Adrian Romcescu: – Imensa majoritate sunt cele care ne unesc si ne complecteaza ,dat fiind aceeasi pasiune pt. muzica ,acelasi parcurs in formarea noastra strict prof.Cred mai curind ca ar fi citeva diferente datorita zodiilor noastre, eu capricorn el varsator,eu realist si pragmatic, el mai visator si filozofic.
Marina Almășan: – Ne povestești puțin despre relația voastră?
Adrian Romcescu: – Fratele Mircea este restabilit acasa de 8 ani, iar eu , de 4 ani.Motivul este unul f. simplu ,parintii au ajuns la o virsta la care au mare nevoie de ajutorul copiilor lor .Este un sentiment de fericire deosebit cind poti face si TU cite ceva pt cei care au facut Totul o viata.
Marina Almășan: – Întotdeauna te-am admirat pentru dragostea față de părinții tăi, pe care de altfel am și avut ocazia, demult de tot, să-i am invitați în emisiunile mele. Îmi amintesc chiar că, la un moment dat, ori de câte ori aveam nevoie, în emisiuni, de “punctul de vedere al unei mame” pe diverse subiecte, pe la ședințele de redacție toată lumea spunea în cor : “ S-o chemăm pe doamna Romcescu!” . Dar să revenim la marile tale călătorii. Ai trăit foarte mulți ani în Danemarca. Ce lucruri bune din această țară ți-ar fi plăcut să le “transplantezi” în România?
Adrian Romcescu: – Sunt f. multe, dar toate fara sa ne schimbe modul nostru superb prin care ne simtim bine intre noi.In primul rind disciplina, seriozitatea si implicarea lor autentica in a schimba viata lor si a semenilor lor, in bine.Compasiunea si respectul pt. cel care fara vina s-a nascut cu vreo forma de handicap ,respectul si corectitudinea soferului dar si al statului pt.un trafic civilizat si fara stress ,bine marcat si la timp corectat cu ajutorul celor din trafic.Corectitudinea lor fata de fisc si viceversa,Danemarca are cel mai inalt grad de colectare din lume si de aici si cel mai inalt nivel de trai.Pe cit pare de complicat , pe atit este de logic,iar Romania, incercind sa copieze sistemul , a luat tot ce este mai rau si a adaugat lipsa totala de respect pentru contribuabil.
Marina Almășan : – Mulțumesc pentru răspunsul complex, aviz celor interesați! Te-aș readuce pe tărâmul femeilor de 10. Tu, de exemplu, cum definești o “femeie de 10”?
Adrian Romcescu: – O femeie de 10 este cea care a format o familie de nezdruncinat, o
cariera solida bazata pe munca si know-how, o femeie care a ramas vizionara si a pastrat haina modestiei fata de colegi sau eventual angajati ,care respecta mina de lucru, o femeie care socializeaza la fel ca inainte ,cu naturalete dar si cu control.
Marina Almășan: – Cum ți-ai imagina o lume fără femei? Ce melodie ( româneasca sau străină) ar ilustra cel mai bine o astfel de lume?
Adrian Romcescu: – O lume searbadă , fara tel si finalitate, fara viitor si fara rost.Melodiile care s-ar potrivi sunt “This is a mens world”,James Brown , sau Tom Jones , “Without Love”.
Marina Almășan: – Să ne referim acum la melodiile tale : care din ele este piesa ta de suflet?
Adrian Romcescu: – Piesa de suflet ar fi “Nu vreau sa te pierd” , am scris-o in 1996 pe versurile Andeei Andrei , sotia bunului meu prieten Ionel Tudor. Pt mine nu are o poveste speciala, este insa o piesa pe care o iubesc f mult.Pt Andreea ,este posibil sa fie o povestioara a unei perioade mai putin placute din casatoria ei care altfel , este una de invidiat. Remarc acest lucru pt. ca versurile au o profunzime pe cit de dramatica , pe atit de reala.
Marina Almășan: – Pentru ce mare artist(ă) a lumii ți-ar plăcea să compui?
Adrian Romcescu: – Mi-as fi dorit enorm sa pot scrie pt. idolul meu absolut Tom Jones , sau pt. Celine Dion.
Marina Almășan: – Timpul încă nu e pierdut, iar viața e plină de neprevăzut! Apropo de viață, care este cea mai frumoasă dovadă de iubire, pe care ai primit-o, în viață?
Adrian Romcescu : – Acum aprox. 1 an si jumatate am avut vreo 2-3 zile la dureri destul de mari in regiunea rinichilor si am fost suspect de piatra la rinichi. I-am spus sotiei care era in Danemarka despre aceste dureri si a doua zi dupa amiaza m-am trezit cu ea la usa apartamentului meu din Bucuresti fara macar sa m-a deranjeze sa contactez un prieten sa o aduca de la aeroport. Efectiv nu a mai putut astepta si a cumparat un bilet de avion ,evident foarte scump,de pe o zi pe alta , pt. a veni linga mine sa ma ajute cit poate. Mi se pare un gest instinctiv deosebit pt. ceea ce inseamna acest divin sentiment de iubire.
Marina Almășan: -Ce frumos! Aproape că aș folosi această poveste pentru finalul interviului! Te rog, totuși, să le transmiți un îndemn femeilor de 9, care visează să ajungă femei de10!
Adrian Romcescu : – O femeie cu adevarat de 9 poate foarte usor si simplu ,doar prin autosugestie si control, deveni una de 10!
Marina Almășan: – Dacă zici tu! ….
Comentează