Best seller Timp liber

Totul despre sex și chiar mai mult decât atât

 

Am aflat de la Marilena Dumitrescu un lucru extrem de interesant: cea mai citită carte a anului 2015 este ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu. Am citit-o, la fel cum am făcut și cu cea a lui Codin Maticiuc, ”Consumatorul de suflete”. Ambele fac parte din așa zisa ”literatură erotică” (vorba vine, că le putem pune mai degrabă în sertarul în care ascundem revistele ”Hustler”, decât pe etajera cu ”Playboy”-uri), dar despre ele vom vorbi mai târziu. Adevărul e că nu m-a mirat succesul lui Andrei Ciobanu. Din totdeauna, sexul s-a vândut bine. Mai ales la tineret, iar cum principalii consumatori de literatură on-line sunt cei tineri, e firesc să fie atrași de un titlu atât de incitant ca ”Suge-o Ramona”. Scurt și la obiect. Mai ales că generația de azi a sărit peste partea cu plimbatul prin parc și recitatul din Eminescu și a trecut direct la joaca de-a tata și de-a mama. Dar dacă tot am dat peste raftul cu lecturi ”interzise”, hai s-o facem ca lumea. Adică s-o luăm cu începutul. ”Satyricon”, de Gaius Petronius Niger e considerat primul roman de ficțiune! Cartea a fost scrisă acum vreo două milenii, de un curtean al impăratului Nero. Știu, o să strâmbați din nas, când auziți de-o asemenea vechitură, dar să știți că până și-n materie de sex avem ce învăța de la strămoșii noștri latini. Cât despre literatură, ce să mai vorbim! Anticul satyricon_1_fullsizePetronius avea talent cu carul, iar peripețiile personajelor sale nu și-au pierdut nici un strop din verva și umorul originale. Pe scurt, fostul gladiator Encolpius, devenit ucenic într-ale filosofiei, pierde vremea printr-un orășel grecesc (doar grecii sunt părinții filosofiei, nu?), alături de iubitul său, Giton, un puști pervers de 16 ani. Tânărul sclav îi atrage atenția și lui Ascyltos, alt derbedeu, amic de-al lui Encolpios. De-aici începe daravela, căci cei doi șterg putina, lăsându-l pe Encolpius ambetat și neconsolat. Evident, acesta pleacă pe urmele celor doi. Peripețiile prin care trec sunt atât de comice încât te fac să regreți că s-au păstrat atât de puține fragmente din excelenta narațiune a lui Petronius, Arbiter Elegancie la curtea lui Nero. În afara celor trei nu pot fi trecuți cu vederea bătrânul satyr Eumolpius, poet famelic și fost educator într-ale relelor pentru tinerii emancipați, sau mitocanul Trimalchio, un fost sclav devenit incredibil de bogat. Episodul ospățului din casa lui Trimalchio este o bijuterie literară fără cusur, care va încânta și pe cel mai cusurgiu cititor. Ce mai, povestea are de toate: vrăjitoare, prostituate, preotese ale lui Priap, dragoste și ură, cinism, lirism și mult sex! Totul în atmosfera exotică și decadentă a unui imperiu roman cuprins de o frenezie erotică ce depășește imaginația noastră de azi. Ce ar mai fi de adăugat?! Poate doar că marele Federico Fellini a făcut o capodoperă cinematografică pornind de la scrierea lui Petronius.

(”Satyricon”, de Gaius Petronius Niger, editura Paideia, 2003. Traducător Eugen Cizek. ISBN 973-596-169-5.)

P.S. Feriți-vă de edițiile de dinainte de 1989, în cazul în care nu sunteți niște fini cunoscători ai limbii latine. Cenzura comunistă a eliminat unele pasaje fără milă, iar pe cele pe care le-a considerat prea explicite le-a lăsat în latină, spre disperarea liceanului care am fost odată.

 

 

 

 

Etichete

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Da, despre sex numai de bine, ca despre morți. Dar dacă o luăm cu începuturile, de ce nu începem cu cartea de căpătâi, Kama Sutra? Că veni vorba, am citit o glumă foarte drăguță pe facebook: care sunt cele mai importante două cărți ale omenirii? Biblia și Kama Sutra. Prima ne învață să iubim toți oamenii, iar a doua, în ce poziții.
    Felicitări pentru articol. Te urmăresc.

    • Mulțumesc! Morți-morți, dar ne mai bântuie! Ba uneori ne mai dau jos și pătura de pe picioare. Imi pare rău, dar incă nu pot comenta competent Kama Sutra. Mie imi place sa scriu despre o carte după ce o citesc din scoarta-n scoarta. La Kama Sutra am ajuns abia la capitolul 696969 și încă mai studiez.

Publicitate