Am ajuns împreună la 50 Shades, partea a doua. Da, chiar de Valentine’s și nu, nu cu acest prilej. Puteam merge la Collateral Beauty, cu Will Smith, așa cum ne bătea gândul pe amândoi în timp ce stăteam la coadă, la casa de bilete. Am zis să-i dăm înainte cu 50 Shades, gândindu-mă că un film mai prost decât Nerve nu voi putea urmări la cinema, cel puțin la atât de scurt timp.
Voi fi subiectiv, pentru că ceea ce mi se pare mie prost, poate că altuia i se pare o capodoperă. Fiecare are propriile filtre.
Sala a fost plină, iar media de vârstă a spectatorilor era undeva pe la 28 de ani. Nu bătrâni și nici doar copii care și-au adus diriginta să o învețe sau să o reînvețe prostii. Cupluri, tipe singure și găști de puștani. Pentru niște boboci de liceu, vizionarea filmului a fost un act de rebeliune ce le-a scuturat hormonii. Reacțiile din sală au confirmat asta.
Am intrat în sală fără niciun fel de așteptări, fără a mă gândi că filmul este o mizerie pentru puștoaice rebele, asta pentru că nu am văzut prima parte și nici nu am citit vreo pagină din acele cărți. Știam doar că 50 Shades este un fenomen care a isterizat multe gagici, care și-au isterizat mai departe iubiții sau pretendenții.
Dacă la Nerve am vrut să plec după 35 de minute, 50 minute mi-au fost mai mult decât de ajuns pentru 50 Shades. Filmul este banal, cu multe momente previzibile, penibile, dar conține și o anumită doză de umor mai mult sau mai puțin voluntar. Playlist-ul nu a fost rău.
Per total, mi s-au părut umbrele lui Grey cam constipate. Nu foarte tare, dar totuși constipate.
Și că tot veni vorba despre umbre, HBO pregătește în acest an sezonul II din Umbre. Uneori, românii fac treabă mai bună chiar și decât americanii, asta fără bugete exorbitante.
Comentează