Acasă la mine Raiul de acasă

Mic îndreptar pentru zeițe

Omul sfințește locul într-adevăr, dar femeia îi dă savoare. Ea presară peste tot frumusețe ca dintr-o baghetă nevăzută, cam cum lasă pe stradă miros de flori în urma-i. Se cunoaște casa în care locuiește și o doamnă din mici secrete de stil, care umplu un spațiu nu doar cu mobile, ci și cu… parfum de femeie. Care sunt ele și de ce ar trebui să le faci loc și la tine acasă, afli mai jos.

Doamna fără poșetă e ca cerul nopții fără stele, cafeaua fără cofeină sau… noptiera fără casetă pentru bijuterii. Așa ceva nu se admite! Știi că nu e un dormitor de burlac atunci când sunt cercei cu rubine, pandantive cu smaralade și inele cu safire în sertarul de sus, interzis domnilor, la fel cum poșeta rămâne un tărâm de nepătruns. Vei câștiga nu doar spațiu păstrându-le la un loc ca adunate într-o comoară, ci și ceasuri bune, altminteri risipite pe căutări inutile, în timp ce-i ceri să nu te mai întrebe din jumătate în jumătate de oră dacă ești gata, doar i-ai zis că în 5 minute!

Aranjarea mesei este o altă mare artă ce îi revine de cele mai multe ori amfitrioanei casei. Pentru această ocazie specială, doamna va aduce din bufet serviciul de zile mari. Dacă ai primit cel puțin o dată musafiri pretențioși, ai avut un succes răsunător cu vesela prețioasă pe care ai scos-o pe masa festivă ca pe asul din mânecă. Din porțelan, cu platină sau aur, cu siguranță va stârni apetența pentru frumos. Că va fi un riesling sau cabernet sauvignon, la asta domnii se pricep cel mai bine, paharele din cel mai fin cristal să fie, iar de alegerea lor te vei ocupa tu, like a lady!

Altă piesă care nu are voie să-ți lipsească din tezaurul personal este șezlongul, unde te poți retrage pisicește ca să răsfoiești câteva pagini sau ca să faci nesfârșite confidențe la telefon.

11

Cum bunele maniere nu te costă nimic și bunul-gust e de neprețuit.

Vă sărut,

DS

Publicitate