Varșovia, best of. Episodul 10: Pe urmele lui Copernic

“N-ar trebui niciodată să fim mulțumiți cu speculațiile și să neglijăm rațiunea” – spunea, cu câteva secole în urmă, unul din reprezentanții de frunte ai știintei.

De fapt, cine n-a auzit de Nicolaus Copernic? Istoria i-a păstrat numele ca fiind al unui vestit astronom, cosmolog, matematician, economist, preot și prelat istoric, responsabil pentru apariția teoriei heliocentrice a Sistemului Solar. Probabil vă mai amintiți, de la școală, că teoria cu pricina așeza Soarele in centrul Sistemului Solar, planetele fiind cele care, potrivit studiilor lui Copernic, se roteau în jurul astrului tutelar.

Și chiar dacă există încă controverse privind originea faimosului om de știință, unii considerându-l german, polonezii sunt foarte mândri de strămoșul lor ințelept. Este și unul din motivele pentru care spectaculosul Muzeu al științei din Varșovia (sau Centru științific, cum îl veți găsi în broșuri și pe site-urile turistice) îi poartă numele.

Pe malul Vistulei, o construcție impresionantă înghite, la orele dimineții de weekend în care ne aflăm, pâlcuri întregi de părinți si copii. Este Centrul științific Copernicus. Are deja nouă ani, însă varșovienii nu se satură să-l viziteze periodic, introducându-și odraslele în universul fabulos al științei. Suprafața clădirii depăseste 20.000 de metri pătrați, dar nu acesta este motivul pentru care vizitatorii petrec aici uneori câte o zi întreagă, ci cele peste 450 de puncte de atracție ale sale, toate pornind de la legile după care funcționează lumea în care trăim.

… Colindăm întinderea nesfârșită, fascinate precum niște copii pătrunși într-o lume a poveștilor. De fapt, în jurul nostru chiar mișună o mulțime de prichindei, cărora părinții le explică diferitele mașinării, menite să ilustreze într-un mod cât se poate de ingenios și pe înțelesul tuturor, cum funționează legile fizicii, legile chimiei, legile Universului.

Obiectivul pentru care a fost construit Centrul îl reprezintă popularizarea stiințelor. Dar nu la modul arid, în care se face acest lucru în școli, ci la modul cât se poate de interactiv, prin intermediul demonstrațiilor și experimentelor la fața locului.

Privind ciorchinele de vizitatori, adunați în jurul fiecărui mini-obiectiv, nici nu știm, de fapt, cine se bucură mai tare de “găselnițele” edililor muzeului. Căci la fel de fascinați par a fi și cei mari, si cei mici, de multe ori conlucrând, în familie, pentru a descoperi cum funcționează o anume instalație, sau ce efecte se obțin dacă acționezi o anume masinărie.

Răspundem și noi, amuzate, câtorva astfel de “provocări”. Eu, bunaoară, fac o demonstrație privind resorturile care stau la baza plutirii baloanelor: acționez, in mod repetat si cu viteză din ce în ce mai mare, un buton de pe un panou. Temperatura ascunsă în pântecele aparatului cu pricina crește (lucru indicat de schimbarea coloritului unor leduri la vedere). Când acestea devin roșii – semn că s-a atins o anume temperatură, balonul uriaș, colorat în alb și roșu și aflat, undeva, în fața mea, prinde a se înălța spre tavan.

Dana în schimb îmi dezvăluie, în sfârșit, ce se ascunde… pe sub pielea ei! 😁 N-ați înțeles ce anume vreau să spun, nu? Priviți acest micuț video, filmat de mine, cu telefonul mobil: unul din locurile cele mai vizitate ale muzeului este această bicicletă, plasată în fața unei oglinzi. Te urci în șaua ei și începi să pedalezi. Imaginea din oglindă – surpriză! – te înfățișează sub formă unui schelet perfect, aflat în aceeași mișcare de pedalare ca și tine. Pare deci că ești chiar tu, surprins de fotograf peste vreo sută de ani!

Am părăsit muzeul după vreo două ore, în care am îmbinat armonios sarcinile jurnalistice cu amuzamentul personal, reamintindu-ne, în tot acest timp, de lucruri învățate prin școala generală, dar care, iată, prezentate în acest fel inedit, se rețin , cu siguranță, mult mai temeinic decât le-am memorat cândva, mecanic, din manualele școlare.